Contributia noastra culturala in Spania este infinit mai mica decit ecourile culturii spaniole patrunse in constiinta romanasilor si, cu precadere, a romancutelor. Astazi, la Gara de Nord.

Blog lansat in pielea goala, la stirile de dupa-amiaza. Blog despre futaiurile zilnice reale sau inchipuite. Despre propriile sedinte de onanie. Despre statusuri de messenger si despre cum iti poti seta unul. Bloguri cu continut 100% YouTube & Co. Cu copy-paste de prin ziare sau cu traduceri tembele dupa texte scrise de altii. Bloguri cu subtitrari, cu recenzii de filme luate din alte parti. Umplute cu tone de link-uri catre situri porno, catre alte situri cu linkuri sau catre nimic. Copii tembeli, care de cele mai multe ori transmit „lumii intregi” ce aud sau li se spune in casa. Bloguri de scriitori dati afara de prin redactii pentru ca, probabil, sint prea scriitori. Bloguri scrise de bebelusi, la persoana I. Bloguri de studente cu zero experienta, care emit teorii despre industria la care incearca sa acceada. Bloguri cu tutoriale copiate/traduse/imbecile. Blog umplut cu furaciuni, sub pretextul „aici gasiti doar ce e mai bun prin alte bloguri”. Orice, numai sa ma gaseasca Google si sa dea „cititorii” click. Bloguri in care tii legatura cu familia, ca telefonul e scump si pentru mailuri ti-e lene sau greu… Bloguri agramate? Da, puzderie. Despre nimic? Tone, dar nici unul de valoarea lui Seinfeld.

Si totusi, marginea superioara a penibilului inca nu a fost atinsa.

Adica 15 decembrie-15 ianuarie. Just in case.

Management: cind parasesti o pozitie manageriala de pe care ai coordonat si ai lucrat bine cu o echipa, ingineria nu cred ca sta in citi pleaca dupa tine, ci in citi ramin. Daca ramin, se cheama ca mersul bun al lucrurilor s-a bazat pe responsabilizarea membrilor echipei si pe felul in care si-au constientizat apropierea si competentele pentru joburi. Sint tentat sa cred ca aceia care vin dupa tine si-au bazat mai degraba pozitionarea in sistem din punctul de vedere al relatiei si umorilor personale. Asta cind nu vorbim despre cazurile in care deschizi sau servesti un business similar celui de la care ai plecat, desigur.

Probabil unul dintre cele mai bune lucruri facute pina acum in internetul romanesc de entertainment. Adica o treaba care eu cred ca era mai mult decit necesara. Unde mai pui ca are si menirea discreta de a contrabalansa cit de cit la atributele mai putin placute ale brandului-tata? E posibil ca in jurul Conquiztadorului sa se formeze o comunitate cit de cit inteligenta, ca pulimea tembela sa ve plictisi repede.

Dupa doua zile: destul de multe intrebari aiurea concepute si raspunsuri gresit validate. But it’s still hot.

Copii, cind o sa cresteti mari si o sa va faceti voi piar end comiunicheishan menegeri, sa nu uitati sa sunati la Babel inainte de a trimite mailul, da? Ca, altfel, suna Babel la voi, va porcaie seful, dupa care asta va porcaie dublu pe voi. Asta chiar daca el insusi a aprobat forma finala a comunicatului. Un pont: inainte de a-l trimite cu andisclauzd ruisipiant, mai puneti doi-trei colegi sa se uite pe el, ca poate voua va scapa ceva. Poate insasi regina balului, ca in exemplul de mai jos.

1

2

Baga un HIT MIX! HIT MIX, NU HITLER!!!

Acum citiva ani, intr-o „cupa” din seria asta interminabila cu jurnalisti si/sau politicieni care joaca table, cinta sau maninca hamburgeri si care-mi aduce mereu aminte de „special olympics”, Ponta ii rupea ciolanul si il trimitea in cirje la gimnastica recuperatorie pe unul dintre teleastii in voga ai momentului. S-au facut bancuri pe tema unei aventuale reglari de conturi intre cei doi, accidentul survenind la scurt timp dupa ce victima fusese subiectul unei presupuse relatii cu Daciana Sirbu.

Dupa cum „informeaza” evz, joia trecuta Ponta a jucat din nou fotbal in sala,

Blogbrowsing m-a proiectat astazi catre blogul lui Hawkeye11, un oradean care mi-a trezit nostalgia anilor in care vedeam M*A*S*H rizind in hohote la majoritatea episoadelor si injurind, intr-o proportie egala, imbecilismul razboiului din Vietnam in particular si al sistemelor militare in general. Gasiti la el trei variante ale temei principale din soundtrack si alte citeva, mai jos.

Keren Ann & Bardi Johannson

Ahmad Jamal

Si inca patru, si mai jos.

Mi-a luat cam mult timp cartea asta. O culegere de marturii despre notiunile aferente perioadei comuniste si efectele lor in constiinta bucurestenilor poate parea o carte de citit in tren, la o calatorie mai lunga, un fel de volum de vacanta. Structura ei foarte fragmentata si diferenta uneori diametral opusa dintre punctele de vedere ar fi trebuit sa o faca si mai usor de citit. Numai ca doua lucruri mi-au prelungit perioada de timp petrecuta alaturi de ea. Unul ar fi desele incursiuni in propriile amintiri despre aceleasi simboluri si concepte, paralele celor citite. Sint foarte multe capitole pe care nu era musai sa locuiesti in Bucuresti pentru a le trai pe propria piele. Al doilea motiv a fost, cu siguranta, caracterul dezlinat si neingrijit al lucrarii, in primul rind din punct de vedere al sintetizarii informatiilor, apoi din cel privind diversitatea si capacitatile memorialistice ale intervievatilor. Consider acest al doilea motiv drept generator de plictiseala, avind ca rezultat abandonarea temporara si repetata a cartii.

Despre primul motiv as putea scrie capitole intregi, asa cum fiecare dintre voi este imposibil sa nu-si aminteasca, macar ca prin ceata, de ratii, cartele, cozi, Europa Libera, Cintarea Romaniei, Omagiu, pionieri, soimi, doua ore de program, vecini turnatori, copii de stabi securisti si asa mai departe. Dar tocmai pentru ca fiecare isi are propriile amintiri, nu vad aici rostul unor asemenea incursiuni. Exista site-uri si bloguri dedicate acestui subiect si chiar cred in avantajele caracterului colectiv al unei astfel de culegeri, fie ea online sau tiparita. Din acest punct de vedere, „Anii 80 si bucurestenii” incearca sa acopere o zona cit mai larga de puncte de vedere. Sint interviuri cu maturi intelectuali, cu maturi mai dinspre talpa, tineri cu amintiri proprii sau preluate de la maturi, ba chiar si ceva „cadre” care au trait anii ’80 prin prisma absolvenilor scolii de partid.