Nu stiu daca va mai amintiti clipurile de mai jos sau daca le mai recunoasteti pe toate fara cartonul urit si flicker-it de la „Super Channel”. Cert este ca majoritatea titlurilor astora apar destul de des in discutiile despre 1990. Probabil ca muzica „la liber” a fost unul dintre cele mai placute dusuri cu care incercam sa ne spalam de comunism. Macar pe la exterior daca pe dinauntru inca purtam virusul. Enjoy!

Jucam fotbal pe strada. Fotbal…impropiu spus. Spatiul dintre tomberonul de gunoi si „poarta”, eternul batator de covoare, devine insuficient cind nu bagam „21” sau „voleuri”. Asa ca ne varsam deseori pe strada, cu mingea de „optis’pe lei”. Trece o masina la trei-patru minute. Uneori ne tragem spre trotuar, alteori volam mingea peste capota in miscare. Adica voleaza ei, ca io nu am nici dexteritate, nici viteza. Din cind in cind, mingea pica pe asfalt exact sub botul masinii care trece. Soferii accelereaza, se bucura, s-ar bucura si mai tare daca mingea s-ar sparge. Dar „bai, nene…. asta ne ovalizeaza mingea!!!” Pe sub teava de esapament, basica de cauciuc iese turmentata. Nu se mai rostogoleste, se scurge cu miscari dezordonate pe linga trotuar. Pumnul ridicat in aer si un urlet scirtiit din gitlej: „Ti-am luat numaru’, baaaaa!”

Ploua. De vreo doua zile. Baltile sint uriase. Apa murdara se uneste in mari si oceane intravilane, unind malurile pavate cu borduri stirbe. Ai umbrela, dar stropii de ploaie ricoseaza cu putere din asfalt, improscindu-ti incaltarile si pantalonii cu ginganii de noroi de toate formele si marimile. Te strecori cu greu printre alte umbrele, printre oameni care par sa se simta singuri pe toata strada, printre zgribuliti sau falosi fara acoperis. Te tii departe de marginea trotuarului, algoritmul pasilor te poarta uneori spre ea, dar cauti mereu sloturi libere, printre cei care vin din fata si printre cei care te depasesc, astfel incit sa te intorci pe linia cit mai indepartata. Intilnesti un obstacol, nu-l poti sari, trebuie ocolit. Spatiul vital pietonal ti se subtiaza brusc

Daca, din intimplare, vedeti pe undeva o masina care arata cam asa, Fiat Albea albastru metalizat, cu numarul de inmatriculare B 54 VDY, il puteti anunta direct pe Victor Kapra, pagubitul, sau scrieti-mi si ii trimit eu mai departe. Masina a fost furata acum aproape doua luni, dar…poate, totusi.

Cu vreo zece ani in urma, cind in Romania nu existau nici hyper, nici mega, nici gigamagazine, reportajele TV despre cumparaturi, preturi sau obiceiuri consumiste ilustrate cu imagini din buticuri si alimentare de cartier nu puteau fi banuite de intentii publicitare absconse. Punctele de lucru nu beneficiau de un branding care sa motiveze un asemenea demers, vitrina unui magazin expusa in stirile de televiziune neputind influenta, probabil, decit preferintele consumatorilor din vreo doua blocuri.

In etapa a doua, chiar daca magazinele mari incepusera sa investeasca puternic in publicitate, atita vreme cit la cadru nu aparea logo-ul din ce in ce mai usor de identificat, nimeni nu avea obiectii. Nici CNA-ul nu reactiona, nici consumatorii nu aveau de ce sa se simta violati pidosnic de mesaje publicitare nesolicitate. Ochiul versat putea lesne face diferenta intre niste imagini de ilustratie, ca doar undeva trebuia sa filmezi oameni facind cumparaturi sau sa-i intrebi ce-au in cos, si un demers publicitar mascat.

La fel se intimpla si acum, numai ca

Sintem rezistenti la schimbari. Da, sintem, chiar daca ne place sa ne consideram „adaptabili”, sa declaram ca ne acomodam usor situatiilor neprevazute. In companiile mari, managementul schimbarii s-a dovedit a fi mai mult decit necesar in conditii diverse: management nou, preluari de companii, schimbare de sediu, strategii de piata fundamental schimbate etc. O tehnica de management cu siguranta utila, destul de noua pentru Romania, a carei necesitate este, ca in multe alte cazuri, destul de greu constientizata de mult eechipe de management.

In esenta, tacticile de management al schimbarii au la baza tot oamenii care iti formeaza echipa si care sint nevoiti sa se adapteze unor principii sau strategii noi. Cum mecanismul functioneaza multumita indivizilor, unitatea de masura pentru succesul proiectului de schimbare sint, desigur, tot ei. Asta in interiorul mecanismului. In exteriorul sau, pe piata, printre consumatori, treaba asta e trecuta tot in dreptul Marketingului. Nu din punctul de vedere al comunicarii, cel putin in plan ideal. Orice schimbare ale carei efecte sint resimtite de publicul tau este dictata de necesitatile de business si, ca sa zic asa, tradusa in strategii de marketing ce urmeaza a fi implementate. Si da, comunicate intr-un final.

Pentru multi dintre voi, treaba asta de mai sus poate parea un fel de teorie a chibritului stins, insa cind ma gindesc la citi marketanti inca mai pun semnul egal intre marketing si comunicare, zic ca o explicatie in plus nu strica. Si pentru ca sint convins ca previzionarea posibilelor efecte ale schimbarii ar trebui sa fie un capitol important al strategiei, vin cu un exemplu banal, care mai degraba sustine primul enunt al articolului.

In vara lui 2006, Porsche Romania a organizat un concurs foarte bine mediatizat si deosebit de atractiv pentru tinerii creativi independenti sau, hai sa zicem, amatori. Adica mai ales pentru aceia care nu erau angajati prin agentii sau prin departamentele creative interne de la clienti, chiar daca au scapat si citiva dintre ei. Premiul, asa cum spunea si titlul concursului, „O Skoda pentru o idee”. La decernarea premiilor, probabil impinsi de euforia momentului, organizatorii au sugerat / promis ca vor produce spotul cistigator dupa canoane profesioniste si cu un buget pe masura. Nota bene: finalistii au primit un buget de 200 de euro (parca) pentru a produce varianta „de amator”. Ma intreb daca Porsche va mai produce vreodata acest spot, despre care nimeni nu a mai zis nimic dupa finala din 2006.

Mai jos, spotul cistigator, cu un story absolut original, in ciuda frustratilor care, la vremea aceea, l-au muscat pe creativ, Cristian Balmos, de partile dorsale, gasind ceva similitudini cu spoturi intrnationale produse anterior, dar neputind proba aceste teorii. Mie ideea mi s-a parut absolut proaspata si am fost foarte mindru ca am avut ocazia sa fac citeva sugestii (prin telefon) in timpul filmarilor si sa propun coloana sonora.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=-8Qt9JBNF3s]

Mi se pare mie sau bulgaroiul ala care seamana cu Vali Galagie (tobe, Timpuri Noi si Marfar) din spotul Asitrans – Euroins zice ca doar asigurarea Asitrans iti ofera „protectia optimala” pentru daune etc? E clar ca individul a luat meditatii la limba romana, aceasta nefiind limba lui materna de la tac’su. Ma duce cu gindul la „nunta extremala” a zdubilor.

…pentru cinefilii de o anumita factura. Man In The Chair. Deja un munte de nominalizari.

Mi-a scris Primarele si m-am umezit de emotie. In plicul cu instiintarea despre impozite a impaturit cu grija si miini pioase un cartonas ivoriu (hirtie faina, destul de scumpa), pe care scrie ca doreste sa impartaseasca niste chestii cu mine. Mai baga si de „bucuria crestineasca si emotia”, dupa care imi ureaza si Sarbatori Fericite, si La Multi Ani. Astazi, sapte ianuarie… Asa ca, probabil, in august o sa-i trimit si eu o felicitare de Sfintul Neculai.

Nu, plicul nu a intirziat. Doar nu va imaginati ca trimite cineva scrisorile de impozite de Sarbatori. Rationamentul e simplu. Nu le trimit situatiile fiscale in final de an, m-ar injura de Craciun. Dar tot trebuie sa le trimit cite-un carton cu urari, ca da bine. Si daca le trimit separat, vor zice ca prapadesc banii aiurea. Asa ca le trimit impreuna, imediat dupa Revelion, ca sa primeasca mai usor tabelul despre malaiul pe care tre’ sa-l verse la vistierie.  Da, urarile vor fi cam tardive, da’ macar vor zice „uite, ba, s-a gindit la noi, ce om de treaba…”