Zilele trecute am fost in vizita la OTV. Mai fusesem in urma cu patru ani, dar o singura data si fara sa am inegalabila ocazie de a sta in studio sau de a ma plimba prin mai multe incaperi. Acum am fost de mai multe ori. Am avut grija sa nu ma imbolnavesc nici de hepatita, nici de boli dermato-venerice majore. Am facut doar o bubita dulce la coltul gurii, dar nu stiu daca pe-aia n-am contractat-o din alte parti. Plasata, dupa cum bine stiti, in inima frumoasei noastre Capitale, intrarea de la OTV este strajuita de un paznic de cele mai multe ori jegos, transpirat si adinc patruns de menirea lui. Ii tin companie doi-trei stropiati ce-l asteapta pe Diaconescu asa cum fratii lor intru suferinta ii pindesc lui „pac-pac” iesirea din mausoleul de pe Kiseleff.

Ca sa ajungi la otv, iei un lift antic, cu iesire/intrare pe ambele parti. Liftul e ingust, asfixiant si geme la urcare. Liftul merge pina la etajul al cincilea. Otv e la sase, asa ca te ghidezi dupa mocheta distrusa, care acopera treptele pina la etajul superior. La OTV se intra cu buletinul. Portarul sau portareasa (ca i-am vazut pe-amindoi) au in jur de 60 de ani fiecare, se ocupa cu seminte, integrame sau libertatea. Nu-ti trebuie buletin daca stii sa-i zici seria pe de rost. Poti sa si inventezi, nu se supara nimeni.

Celor care isi duc zilele in cutii prin care aerul repune permanent in circulatie emanatiile tuturor creierelor si cururilor frecate de birouri, celor care fumeaza in masina cu geamurile inchise, celor care maninca pe tastatura sau la bufetul din cladirea in care lucreaza, celor carora le e teama ca o musca le poate provoca moartea, celor care se duc cu masina sa-si ia un pachet de tigari sau o cola, celor pentru care mersul pe jos sau sportul sint adevarate primejdii, celor care au uitat ca inca mai exista si altceva decit aparate, automate, inlocuitori si mult plastic, celor carora li se pare ca maninca sanatos daca la prinz baga ciorba de burta si ceafa cu cartofi, iar seara se rezuma cu stoicism la un iaurt 90% stiintific, le transmit cu drag ca in Bucuresti miroase a tei.

Ca o concluzie secundara a celor scrise mai jos, dar si a celor vazute si auzite in ultimul timp: CLASA POLITICA ROMANEASCA NU VA DEVENI ONORABILA SI CREDIBILA NICIODATA!

– pentru ca „profesionistii” din politica sint, in majoritate coplesitoare, fosile vii ale politicii comuniste aplaudace
– pentru ca principala politica sin Romania este aceea a dobandirii puterii si a utilizarii ei in scopuri personale chiar si atunci cind efecte marginale ajung si la populatie
– pentru ca tinerii (25-45) care au ceva in cap si care vor sa faca treburi bune in viata, sint prea ocupati sa le faca pentru familiile lor si pentru ei insisi
– pentru ca majoritatea tinerilor intrati in politica fie sint caliti in retorta puturoasa a celor virstnici, fie au creierul atit de gol, incit spera sa gaseasca in politica singura modalitate de a reusi in viata. Sorry, guys…

De la inceputul campaniei incerc sa nu uit sa scriu despre „de ce au partidele nevoie de consultanti externi” in campaniile electorale si abia acum mi-am adus aminte. Ceea ce o sa scriu mai jos este o concluzie personala, ca multe altele exprimate pe-aici, asa ca nu mi-ar parea rau sa ma contrazica cineva.

Intre anii cu alegeri de orice fel, partidele politice se relaxeaza pina la flascitate din punctul de vedere al consolidarii interne sau al disciplinei organizationale. Asta include si o lipsa profunda de interes pentru a creste indivizi, pentru a-i educa politic si pentru a le cultiva talentul. Racolarea de parlamentari din alte parti sau de vaci de muls nu intra in capitolul asta, intrucit pare a fi singura incercare de fortificare a anilor neelectorali. Asa ca vine „al patrulea an” si, odata cu el, intrebarea „cu cine facem campanie?”

Vineri noapte am fost in TWICE! Whoaaaa… Cred ca nu mai calcasem pe-acolo de citiva ani buni. Cu siguranta ca nu este una dintre destinatiile mele de pierzanie frecventa (sau destinatie frecventa de pierzanie?), asa cum greu mai identific un club in care sa dea casa cu masa incit sa pot zice ca da, ala e locul! Ocolesc Twice-ul din cauza caldurii infernale, a pustimii in cantitati necontrolate, a muzicii proaste si a mirosurilor patrunzatoare, care te pot lua prin surprindere in orice clipa.

Pina acum, am avut ocazia sa intilnesc citiva oameni cu adevarat carismatici. Stai un pic, nu ma refer la aceia care isi impun punctul de vedere doar prin propria prezenta, alimentata de fapt de glorie din trecut si de o puternica influenta creata de istorie. Poate ca am folosit gresit cuvintul „carisma”. Zic de aura puternica, de fluidul nevazut pe care-l degaja unii oameni. Sa va dau niste exemple, ca sa intelegeti ce vreau sa zic. Uite, Sirbu. Da, Adrian Sirbu. Are un cimp electric, o platosa voltaica in jurul lui, chiar si atunci cind umbla in maieu verde si pantaloni portocalii. Aproape ca te jeneaza fizic in momentul in care ii depasesti spatiul vital. O simti, nene. Si cind e calm, si cind e nervos, si cind te ia la misto, si cind iti dicteaza ce n-ai fost in stare sa gindesti singur.

Altii? Dinica, Iordache, Ceausescu (si asta pe o raza intinsa, nu doar la citiva centimetri), Nastase (tot Adrian, parol)… Oameni care parca m-au bagat in priza cind le-am strins mina sau cind m-am aflat in apropierea lor. Uite, insa, ca individul care a marcat in modul cel mai apasat istoria de dupa ’89, socotit de unii singurul om politic autentic din Romania, socotit de altii calaul incontestabil al unei romanii muribunde, nu mi-a transmis…mai nimic.

Am febra musculara. La muschiul scrisului. Luna asta m-a transformat intr-un elev lenes cind vine vorba de scris. Bunaoara la insemnarea asta am scris prima data titlul. „Domnu’ Oprescu, chemati un doctor!” Nu scriu niciodata titlul inainte de insemnare. Probabil ca pina la final o sa-l rescriu, mi-e lehamite sa vorbesc despre Oprescu, despre buldog, despre parasutistul Diaconescu, despre mihnirea produsa de Orban sau despre stolul de papagali Gusa-Pavelescu- Stefanescu.

Ma intorc dintr-o romanie trista si murdara, cu oameni mari si saraci, cu oameni mici si imbuibati. Romania asta din care vin eu este proiectia fidela a Romaniei intregi, in care o suta de oameni cu cinzeci de gipuri controleaza totul, sfidind pe oricine. Eu am cistigat oameni, experienta, intelepciune, rutina, bani. Candidatul meu a cistigat, sper, invataminte bune pentru o eventuala incercare in viitor. Oponentul sau a cistigat inca patru ani de afaceri grele, controlul asupra unui mare oras mic, in care interesele imobiliare sint gigantice.

Mi-e somn de nu va vad bine. Ma reintegrez in Bucurestiul de care nu stiam cum e sa-ti fie dor. Il regasesc mai murdar decit acum o luna, impovarat de hainele prea groase si prea inepte ale circului electoral. Mi-e cald, mi-e somn, mi-e putin greata, computerul merge oribil, cotcodaceala cu ecou de la a3 si rtv ma seaca. Am pierdut din turul 1, intr-o Romanie foarte mica si trista, in care inca mai poti cistiga o Primarie cumparind voturi. La propriu. Investitia e buna. Bagi un milion doar in asta, dar in patru ani iti recuperezi de citeva zeci sau sute de ori investitia. Am mai invatat ceva: sintem atit de familiari cu furaciunea si coruptia, sintem atit de siguri ca „toti” fura, incit departajarea este favorizata de lucruri marunte. O limba de asfalt, un perete de gradinita, o galeata de vopsea la scoala. Mai dorm un pic si povestim.

Renunt un pic la diacritice, ca ma grabesc rau. In ultimele doua saptamini am trecut de vreo trei ori prin Bucuresti. Jur, campania (vizuala) de-acolo e un parfum de primavara in comparatie cu ce se intimpla prin alte parti. Ce-am vazut? Ce vedeti si voi, dar sa va zic ce au vazut ochii mei.

Mai vechiul meu amic, Nea Chiloman de la sectorul 1. Cine l-a lasat sa arboreze bannerele in care arata catre oameni cu degetul si ride de ei cu toata gura, ori e prost, ori nesimtit. Jocul de cuvinte „capitala Capitalei” e demn de un repetent care incearca sa treaca clasa cu giumbuslucuri scrise pe buda. In cazul PNL, atit in Bucuresti cit si in tara, nu exista un corporate, o linie unitara. Prilej pentru candidatii care se cam jeneaza de partid sa puna cite-un logo micut, ca o eroare de tiparire. E si cazul lui Chiloman, pe care sefa de la imagine probabil ca l-a sfatuit in consecinta. Sint curios cum s-au porcait si anul asta respectiva doamna si „pufuletul” devenit consultant penelist. „Si anul asta”, pentru ca anul trecut faceau parte din tabere diferite, infratite si aprig beligerante.

Continuind pe falanga liberala, cu tristete vazui ca pe Orban iar l-au facut prietenii de banisori. Ecuatia cu pictograme este la fel de penetranta ca discursul candidatului in cauza. Adica exprima putin, greoi, voit savant, deloc pre limba oamenilor. Eu pe Orban l-as fi sustinut cu mare drag. Sau cu mare dispret pentru Bleaga. Inca nu m-am edificat in legatura cu propria motivatie. Dar, cum pe 1 si pe 15 voi fi tot in deplasare, nu votez. Deci nu contez.

Pe Oprescu nu l-am vazut deloc in Bucuresti. In schimb s-a aciuat pe citeva panouri de pe Valea Prahovei. Batrin, obosit, uzat, palid, poate chiar bolnav. Tuns prost, cu mandibula pieloasa infipta gaunos in maxilar. Cu un deget infipt intr-un sfincter nevazut al cerului, ca o ambitie de mosnegut care-ar mai vrea, dar nu mai poate.

trebuie sa fug. vorbim.

Adică dupa două săptămîni din şase, fincă e rost şi de turul doi. Observaţi, vă rog, adoptarea păcătoaselor de diacritice, intrucît în ultimele zile s-a lăsat cu multe articole de ziar care nu e frumos să culeagă alţii dupe tine text. Cum req stă treaba? Not bad… Am un candidat foarte capricios, în jurul căruia sînt prea mulţi indiviyi care-i vor binele, aşa că îi spun tot felul de prostii. El nu le crede pe toate, dar uneori e nevoie de lungi explicaţii şi argumentări cu forcepsul. Am un contracandidat. Nu, am doi contracandidaţi. Unul e prost, celălalt e doar tupeist, înconjurat de suficienţi proşti. Prostul ştie că nu intră in al doilea tur, dar trage pentru partid. Tupeistul trage pentru el şi pentru mulţi băieţi cu bani, cărora fie le e dator, fie speră să le bage şi mai mulţi bănişori in buzunărele.

Campania e flască. Cel puţin deocamdată. Tupeistul merge pe varianta clasică, multe poze de toate mărimile, ca şi cum n-ar fi stat pe-aici in ultimii patru ani, ca şi cum lumea nu-l prea ştie. Nota bene, primarul in funcţie. Prostuţul mişcă relativ incet, mai degrabă impins de la spate. Mă exasperează toată lumea cu lentoarea şi precauţiile. Aici nu e ca la Bucureşti, oamenii sînt mai cuviincioşi, nu e bine să facem nici aia, nici ailaltă. Ori noi numai de campanie placidă n-avem chef. Noi, că nici colegul nu e pe stilul ăsta mămos si inmănuşat.

În rest viaţa e mişto. Respir aer curat, mănînc la ore aproape fixe, mă bucur de peisajul mic citadin de munte. Candidatul îşi vede de turneul lui local prin cartiere, apariţii TV, întîlniri de diverse grade, noi ne ţinem de tîmpenii. E mult de scris, sînt multe conexiuni de făcut, oameni de coordonat… Plus campania aia nevăzută, despre care pot povesti doar la bere. La O bere. Dacă totul decurge conform planului, pe 15 sau 16 iunie o sa-l sun pe-ăla care in 2003 mi-a spus că-mi dă un sens în viaţă ca să-l anunţ că anul ăsta l-am cam bătut. Revin curînd. Mi-e dor de voi.