IN VIZITA LA OTV – COMPUNERE

marți, 10 iunie, 2008 la 8:37 am

Zilele trecute am fost in vizita la OTV. Mai fusesem in urma cu patru ani, dar o singura data si fara sa am inegalabila ocazie de a sta in studio sau de a ma plimba prin mai multe incaperi. Acum am fost de mai multe ori. Am avut grija sa nu ma imbolnavesc nici de hepatita, nici de boli dermato-venerice majore. Am facut doar o bubita dulce la coltul gurii, dar nu stiu daca pe-aia n-am contractat-o din alte parti. Plasata, dupa cum bine stiti, in inima frumoasei noastre Capitale, intrarea de la OTV este strajuita de un paznic de cele mai multe ori jegos, transpirat si adinc patruns de menirea lui. Ii tin companie doi-trei stropiati ce-l asteapta pe Diaconescu asa cum fratii lor intru suferinta ii pindesc lui „pac-pac” iesirea din mausoleul de pe Kiseleff.

Ca sa ajungi la otv, iei un lift antic, cu iesire/intrare pe ambele parti. Liftul e ingust, asfixiant si geme la urcare. Liftul merge pina la etajul al cincilea. Otv e la sase, asa ca te ghidezi dupa mocheta distrusa, care acopera treptele pina la etajul superior. La OTV se intra cu buletinul. Portarul sau portareasa (ca i-am vazut pe-amindoi) au in jur de 60 de ani fiecare, se ocupa cu seminte, integrame sau libertatea. Nu-ti trebuie buletin daca stii sa-i zici seria pe de rost. Poti sa si inventezi, nu se supara nimeni.

Mocheta care afara era jegoasa, inauntru atinge culmile slinosului. Are de toate. Grasime, gunoaie sedimentate, noroi istoric. La fel si peretii de pe coridorul principal. Par a fi martorii a sute de batai cu sarmale sau orgii terminate incert. Toaleta este un alt obiectiv demn de o carte a recordurilor. Pe usile timplarite din pvc sint inscriptii timpe, ce fac trimitere la homosexuali, timpiti, transsexuali… Glume groase, de minori care si-ar fi dorit sa faca armata, pe care banuiesc ca si femelele din „post” le gusta. Closetele put cutremurator, n-ai cu ce sa te speli sau sa te stergi. Nici macar pe miini. Hai, daca un barbat cu inima cit de cit dirza se poate aventura la un No. 1, femeile si No. 2 mi se par deziderate de neatins. Intr-o a treia incapere de la buda am zarit un pat pliant la fel de imputit ca restul ambientului. Amplasamentul si starea lui nu m-au ajutat sa inteleg la ce e bun.

Fumoarul e chiar inainte de „buda”, un hol cu mocheta verde la fel de distrusa si un fel de banci facute din, probabil, niste birouri dezafectate. Fumoarul este chiar in fata unor incaperi ce par birouri si foarte aproape de holul principal. Deci nu inteleg de ce nu se fumeaza peste tot. Cert este ca, pe toti peretii, o tanti pe nume Diana Dumitrescu ii ameninta pe angajati cu amenda in cazul in care mai fumeaza in „post”. Inclusiv la fumoar. Sala „de protocol” pute a tutun si a picioare nespalate. Din aparatul de aer conditionat cad bucati de cauciuc. Un televizor de neam prost, un fotoliu directorial verde, de neam prost, o alta mocheta arsa si jegoasa.

„La montaj” sint trei computere. Nu par foarte vechi, au chiar monitoare LCD. E cald. Totul e fierbinte. Pe pervaz, un „coleg” concepe o salata. O tipa cu voce groasa monteaza „adevaratele stiri” si face misto de textele agramate. O alta ma ajuta cu miscari experte, in timp ce flirteaza rautacios cu un emo inalt si lasciv ca o meduza. Pe post de scaune, „colegii” folosesc niste fotolii de piele. Nu stau direct pe ele, ci isi pun o coala de hirtie sub fund. Cind se ridica, inteleg de ce: fotoliile sint acoperite de un stratde jeg stralucitor. „Se ia?”, intreb. „Hehehe….mi-am distrus toate hainele in prima saptamina…”.

In studio la otv sint vreo patru camere de filmat, la care lucreaza doi oameni. Trei dintre camere sint „operate” de un singur om. In timpul emisiei se plimba de la una la alta, se uita intr-una si apasa pe trasfocatorul alteia… Eu stau dincolo de jumatatea „platoului”, in zona celebrului dddirect. Stau pe un scaun de piele rosie, de ale carui brate fac greseala sa-mi sprijin coatele in prima zi. Cind mi le dezlipesc (la propriu), imi admir pasta neagra de jeg de pe mineci. Pe la jumatea „emisiei” o durdulie decoltata, pe tocuri si cu o fusta inutila, se insinueaza impetuos in zona de unde dau din miini si incerc sa-i aduc aminte candidatului codul de semne pe care l-a uitat in secunda in care a intrat in platou. Nurlia nu ma baga in seama, pregateste ritos platoul pentru „domnu’ dan”.

Afara, in parcare, te intilnesti fie cu urmatorii „invitati”, fie cu o ciurda de cersetori si neaparat cu expertii parcagii de la Romana. Ce frumos a fost la OTV…