Mici secrete din cealaltă bucătărie

vineri, 26 mai, 2017 la 9:04 am

Sunt câteva  motive bine reprezentate mulțumită cărora ultimii doi-trei ani au fost pentru mine lipsiți de stres și de îngrijorări, de presiunile acelea sub care mi-am petrecut mult din „viața anterioară”. Poate că unii le-ar numi, exagerat, filosofie de viață. Mă bucur că le-am lăsat să lucreze cu mine și că, în timp, mi-au devenit flux firesc de atitudini și reacții.

synchronicity

Nu negociez niciodată. Asta i-ar putea face pe unii să creadă că refuz să ajustez prețuri sau să mă încadrez în bugetele pe care clienții mei le au la dispoziție, condiționând astfel participarea mea într-un proiect sau altul. Nu, nici pe departe. Mi se cer oferte de preț, le fac de fiecare dată după aceleași calcule și de fiecare dată adaptez prețul la foarte multe variabile: tipul proiectului, compoziția echipei cu care voi lucra, nivelul de piață al clientului, complexitatea preparatelor sau nivelul de preț al ingredientelor și multe altele. După ofertă, proiectul se întâmplă sau nu se întâmplă, dar foarte rar s-a întâmplat să nu trecem de momentul discuției financiare. Pur și simplu lipsește partea aia atât de neplăcută în care eu ar trebui să ciuntesc de ici și de colo, asta ducând natural către nemulțumiri de toate felurile, de ambele părți.

Nu vând nimic. Mi-a luat foarte mult timp să învăț că, atunci când ai lucruri bune de oferit altora la un preț considerabil, cel mai bine e să le cumpere ei, nu să le vinzi tu. În anii mei de Marketing și mai ales în cei de PR, m-am chinuit să-i conving pe alții cât de bune erau tot felul de chestii. Nu prea reușeam, deși multe dintre ele erau chiar bune. În plus, treburile trebuia să se întâmple de pe azi pe mâine, acum, repede, cu intervenții, amiciții slinoase și ciorbe pe la jurnaliști. Când eram la Antena 3, un mare clasic al ciorbițelor de PR mi-a zis „…știi care-i treaba? Sigur că voi ați intrat primii [în emisie] cu atacul de la Madrid și probabil că veți mai avea multe momente de-astea. Numai că, dacă pe Realitatea în secunda aia erau două marmote care făceau sex și audiența înregistrată de ei a fost dublă față de a voastră, eu n-am cum să scriu despre marea voastră realizare.”

În afară de ce scriu pe Facebook sau pe blog și de ceea ce devine public din ce fac, nu m-am promovat în niciun fel în ultimii ani. Nu am prezentări template, nu am un video de prezentare pentru studioul culinar, nu fac propuneri active către agenții sau branduri, ci doar răspund la cererile lor de ofertă. Tot ce întreprind este fie răspuns la cererile din piață, fie proiect individual autofinanțat pe care urmează să-l vând doar dacă, așa cum ziceam, vor dori alții să-l cumpere. Nu e motivul cel mai important pentru care aleg să las recomandările să lucreze pentru mine, dar sunt absolut convins că, atunci când m-aș duce eu cu o propunere către potențialii clienți, trebuie să fiu pregătit să o implementez fie pe bani puțini, fie pe gratis. Și asta nu e neapărat un lucru rău, dar e important săștim despre ce vorbim și ce ne dorim de fapt.

Mai bine nu mă bag decât să iasă prost. La fiecare început de relație ce poate deveni un contract, există semne clare care-mi spun dacă va fi sau nu va fi bine pe durata colaborării cu un client nou. Detalii firești din modul de abordare, din atitudine, din rigurozitatea unui răspuns pe mail, din scurte discuții telefonice, din felul în care sunt alese resursele ce vor participa la proiect. Multe semne și detalii din care pot să prevăd dacă implementarea va fi anevoioasă, dacă proiectul se va prelungi dincolo de timpul alocat inițial, dacă vor apărea pe parcurs motive de nemulțumire din fața cărora va fi prea târziu să mă mai retrag, dacă banii vor veni la timp sau vor întârzia și va fi nevoie să dau telefoane, să scriu mesaje și să exercit presiuni pentru ca plata să se facă până la urmă. Au fost foarte rare situațiile de acest fel în ultimul timp, iar ele s-au întâmplat doar penytru că le-am dat eu ocazia, ignorând semnele clare.

Se întâmplă doar ce trebuie să se întâmple. Nu mă mai agit, mai ales pe dinăuntru, trăgând de lucruri să se întâmple neapărat. Dacă un proiect vrea să se transforme în realitatea, așa va fi. Dacă un proiect nu e menit să devină experiență plăcută pentru toate părțile implicate și din toate punctele de vedere, se va împiedica pe drum și se va opri în mod natural. Și asta, de cele mai multe ori, pentru că un altul era destinat respectivului segment de timp. Am avut nenumărate situații care mi-au demonstrat că ordinea și prioritatea e a lucrurilor și nu aceea pe care o decidem noi de multe ori în mod arbitrar. Mai degrabă nu se întâmplă treburi în care nu suntem neapărat congruenți cu principiile implicate sau nu avem deplină chimie cu oamenii cu care urmează să lucrăm. Insistând și trăgând lucrurile de păr, pe parcursul implementării nu vor întârzia să apară acele motive clare pentru care nu ar fi trebuit să mă bag în treaba respectivă.

Nu endorsez nimic din ceea ce nu utilizez. Zice un principiu cinic „fiecare individ are un preț”. Aș mai adăuga „…iar unele prețuri există doar pentru a fi refuzate.” Nu pot să iau bani de la oricine. N-am cum să fiu azi curator de „mâncare curată” și teuton în slujba producătorului local, iar mâine să turui public despre binefacerile supermarketurilor și despre supercalitatea ingredientelor obținute industrial. Mai ales de când există Edna și pentru că Alis e într-un business cu impact mare asupra oamenilor, am fi putut lesne să luăm bani de pe la tot felul de chestii „bune” pentru copii, să le povestim celorlalți că, de fapt, iaurturile cu zahăr și piureurile la borcan sunt chiar superioare altor variante de mâncare pentru copii etc. Cred că, și dacă mi s-ar întuneca brusc mințile și n-aș refuza din start, semnele despre care povesteam mai devreme ar avea grijă să se arate și să-mi spună că nu e bine ce fac. În cel mai rău caz, probabil că Universul m-ar ajuta să calc strâmb și să-mi rup un picior dacă ceața de pe creier nu mi-ar permite să văd că nu merg în direcția bună :)

Probabil că ar mai fi câteva. Țin foarte mult la timpul pe care-l petrec cu Edna și cu Alis, în măsura în care calendarele noastre sincronizate reușesc să păstreze bucăți de zile pentru asta măcar din când în când. Mă ocup în continuare singur de achizițiile ingredientelor cu care lucrez și e foarte bine că e așa. Sunt mai mult decât fericit să colecționez oameni-resursă și clienți pe termen lung, cu care să-mi placă să lucrez de fiecare dată. Sunt mai multe sincronicități în care eu cred foarte mult și pe care poate că alții le consideră niște mofturi. Dar, când trag linie, mie-mi sunt bune toate astea.

Jumătățile de porție vând mai mult și mai bine

miercuri, 3 mai, 2017 la 10:29 am

E un subiect la care mă gândesc de mai multă vreme și care, alături de conceptele mai noi pe care piața restaurantelor din lumea civilizată le-a adoptat în ultimii ani (meniurile de degustare, farfuriile de împărțit între comeseni, porțiile mici cu mai multe preparate din meniu etc.), nu fac decât să vină în întâmpinarea obiceiurilor de consum mereu în schimbare ale oaspeților, maximizând în același timp vânzările restaurantului. În decizia vânzării de jumătăți de porție eu am reușit să identific doar avantaje pentru ambele părți. Ideea mi-a fost împrospătată de recenta săptămână petrecută la Madrid, unde majoritatea restaurantelor și bistro-urilor au acest obicei, listele cu meniul chiar alocând coloane separate pentru prețul jumătăților de porție.

half portion

Din punctul de vedere al oaspetelui de restaurant:

  • Cu precădere turiștii, dar și clienții locali de diferite tipuri, s-ar bucura să poată gusta din mai multe preparate din meniu. Când găsești două, trei sau mai multe preparate care te tentează, problema principală e că nu vei putea mânca din fiecare câte o porție. Sigur, le poți comanda, însă mare parte din conținutul farfuriilor va ajunge la gunoi, ceea ce e de evitat din toate punctele de vedere. Poți să iei resturiel la pachet, dar știm toți că ele nu vor mai avea aceeași valoare peste câteva ore. În plus, plătești o grămadă pentru ceva ce nu vei putea folosi.

Am plecat din București spre Madrid cu o poftă nebună de urechi de porc. Am găsit locul cu recomandări bune pentru așa ceva numai că, în același capitol din meniu și în vitrina de la stradă a birtului, am mai găsit rinichi, momițe și mațe împletite de miel, specialitatea locală din burtă de vită, limbă de vițel și picioare de porc și, desigur, ardeii Padron fripți atât de apreciați. Ați numărat? Sunt șase preparate diferite. Le-am comandat pe toate, singur, dar la jumătăți de porție. Sigur că le-am mâncat fără nicio altă garnitură sau pâine, sigur că mi-am băut păhărelul de bere abia la sfârșit, sigur că prin farfurioare a mai rămas câte ceva, dar măcar am putut să gust din toate și să nu-mi bat joc de mâncare.

  • Chiar și când jumătatea de porție este comandată dintr-un singur fel, nu cred că e drept să considerăm din start, ca operatori de restaurante și bucătari, că la baza respectivei intenții e doar zgârcenia. Suntem diferiți, mâncăm diferit, iar dimensiunile porțiilor românești, trebuie să recunoaștem, de cele mai multe ori sunt exagerat de mari.

Într-una din seri, la Madrid, m-am dus teleghidat către un local pe care Internetul îl recomanda drept locul perfect pentru a încerca o ciudățenie: „sângereta” leoneză servită în clocot direct într-un vas de ceramică. Adică sânge de porc gătit cu diverse mirodenii, nici urmă de membrana în care știm noi că se fac mezelurile. Ospătarul mi-a spus din start: îți dau porție mică, n-are rost să încerci porția normală pentru că este foarte mare și, oricum, fiind prima dată când mănânci așa ceva, n-are rost să riști. Și a avut dreptate. Mi-a plăcut, dar am putut să comand încă un fel care mi-a plăcut și mai mult.

half portion

Suntem de acord că, pentru oaspeți, strategia jumătăților e câștigătoare? Cred că da. Atunci haideți să vedem care ar fi avantajele pentru restaurante:

  • Din start, jumătate de porție nu înseamnă și jumătate de preț. În general, prețul unei jumătăți se învârte pe la 60-65% din prețul porției întregi. Și e firesc să fie așa. Pentru că jumătate de porție înseamnă, desigur, jumătate din gramaj, dar și muncă dublă, consumuri duble etc. Ospătarul ia comanda de două ori și servește de două ori pentru cantitatea de ingredient dintr-o porție la preț întreg. Spațiul ocupat în salon sau pe terasă e dublu. Timpul și efortul alocate de bucătărie sunt duble, că doar nu gătim acum o porție întreagă, servim jumătate și ținem restul pentru următorul oaspete. Vasele din bucătărie, farfuriile de servire și tacâmurile sunt în două rânduri.
  • Jumătăți de porție din mai multe preparate înseamnă rulaj mai mare și mai variat din stocul existent. Dacă sunt forțat, ca oaspete, să aleg un singur preparat în detrimentul altora, materia primă a „pierzătoarelor” a ratat șansa de a pleca din depozite la o dată cât mai confortabilă pentru prospețimea și valoarea ei maximă.
  • Două porții servite din gramajele unui preparat întreg înseamnă potențial dublu de vânzare de băuturi și desert. N-o mai detaliez pe-asta, cred că e la mintea oricui.
  • Mai mulți oaspeți care gustă mai multe preparate se traduc, în vremurile noastre, prin mai multe șanse de review-uri și ecouri pozitive. În primul rând pentru că le-am dat șansa să guste fără să le crape stomacul, am fost flexibili și atenți la dorințele lor. În al doilea rând pentru că mai multe opțiuni au șansa de a lovi măcar odată în nivelul și preferințele unui client. Dacă alege un singur preparat și acela nu e „pe gustul său”, fie nu va spune nimănui și nu va reveni, fie va scrie pe undeva că TOT meniul e o mizerie. Dacă din trei-patru opțiuni l-a cucerit măcar una, sigur ne vom bucura de urmări.
  • Mai multe preparate din meniu executate în bucătărie și trimise la masă înseamnă activitate diversificată pentru echipa din bucătărie, antrenamentul ei permanent față de un număr cât mai mare de preparate și testarea lor mai frecventă în interacțiunea directă cu publicul. Orice meniu are „cai morți”, așa cum orice echipă de bucătari se plictisește să producă aceleași și aceleași preparate pe o perioadă mai lungă de timp. De ce să nu optimizăm și aspectul ăsta dacă avem ocazia, mai ales că, așa cum cred că am demonstrat deja, vindem și încasăm mai mult?

Nu prea știu locuri din București care să vândă jumătăți de porție și în care ospătarul și bucătăria să nu se blocheze când primesc o astfel de rugăminte din partea clienților. Păi n-am cum „să bat în sistem”, păi și ce fac cu restul etc. etc. etc. Nu cred că vom vedea prea curând treaba asta implementată la o scară cât de cât reprezentativă, dar sunt convins că merită să ne gândim puțin la ea.

 

Despre meniurile scrise prost

luni, 23 noiembrie, 2015 la 12:33 pm

Meniul este probabil cea mai importantă parte componentă a identității de marcă a unui restaurant. Poți să ai un nume banal, poți să ai un logo neinspirat, poți chiar să nici nu ai un site sau o carte de vizită a restaurantului dacă tipul tău de public nu necesită neapărat aceste elemente de comunicare. Ba mai mult, poți chiar să nu ai deloc un meniu scris dacă abordarea ta și felul în care se întâmplă lucrurile în restaurantul tău îți permit un gest de asemenea curaj. Dar, dacă ai hotărât să-l ai, e capital să fie scris corect, să fie inteligibil, să vorbească răspicat despre conținutul farfuriilor și despre prețurile lor.

Ce înseamnă pentru mine un meniu „scris prost”:

  • cu greșeli de editare și/sau de ortografie
  • cu variante greșite sau furculisioniste în limbi străine aproximative
  • cu înflorituri idioate sau clișee care nu-mi trezesc interesul pentru farfurii, dar îmi pot stârni râsul via cinism etc.

Care sunt mesajele pe care mi le transmite mie un astfel de meniu:

  • Un meniu care conține greșeli (hai să zicem…mai mult de două-trei) de ortografie în limba română mă face să mă gândesc imediat la capacitatea de înțelegere a respectivului business din partea antreprenorului său. Cum arată, din punctul meu de vedere, modul de abordare al respectivului proprietar de business care a acceptat ca acel meniu să fie prezent pe mese în formula respectivă? E o persoană care nu dă prea multă importanță detaliilor, care bagatelizează aspecte precum limba maternă sau importanța meniului în relația cu oaspeții săi. De aici, mă gândesc automat la cât de atent este dincolo de paginile tipărite, în alegerea și managementul personalului sau a surselor de achiziții. Mă gândesc dacă știe cum arată interiorul frigiderelor lui sau unghiile celor care gătesc în bucătărie. Și, pentru că sunt un „vizual”, nu cred că vreți să merg mai departe cu  filmul ăsta pentru că, de cele mai multe ori, mie reușesc să-mi stric pofta de mâncare.

Bonus la treaba asta, în denumirea greșită și descrierea preparatelor, un gând special se îndreaptă și către bucătarul/bucătarii care, teoretic, au generat lista respectivă. Mă puteți cataloga și clasifica la ce nivel de cârcoteală doriți voi, dar nu pot avea încredere în capacitatea de execuție a unui culinarian care nu cunoaște și nici nu-și dă interesul să identifice denumirea corectă a preparatelor pe care le propune pentru meniul localului în care lucrează. Desigur, din păcate numărul restaurantelor românești în care bucătarii sunt aceia care generează meniul este în continuare minuscul, deciziile în acest sens fiind în continuare la patron și, vai nouă, la prietenii sau rudele acestuia. Dar asta e cu totul altă poveste.

  • Un meniu „bilingv” scris cu piciorul stâng îmi adaugă o perspectivă nouă la ceea ce am descris în paragraful anterior. Pentru că, deloc surprinzător, de cele mai multe ori un meniu scris prost în limba română conține și o variantă deplorabilă măcar în engleză. Cineva acolo nu doar că nu stăpânește bine limba respectivă, dar nici nu are suficientă…inspirație să ceară ajutorul (plătit!) unei persoane avizate în această direcție. Când nu știi și soliciți servicii cuiva despre care nu știi sigur că știe, premisele catastrofei sunt acolo, „la un clic distanță”, cum zbiară unul dintre clișeele contemporane. Cine e vinovat pentru „romanian crap” sau „smalls of ship”? Numai și numai proprietarul business-ului. Desigur, „mâna criminală” poate fi vreun ospătar mai ager, vreun manager cu liceul la seral sau frecvență redusă, vreo nepoată care pe ruta Hârlău-Florența a trebuit să se descurce să ceară un pachet de gume în duty free sau vreun verișor care a învățat limba engleză din World Of Warcraft. Deși e mult mai bun în limba orcilor.

  • Categoria „floricele, zorzoane și alte manele”, în care fiecare ingredient e „tăvălit”, „alergat”, „dezmierdat”, „cocolit”, „alintat”, „mozdrogolit” sau „ciufulit șăgalnic”… Nu-mi spuneți că n-o știți, e ca o ciumă bubonică în continuă expansiune. De fiecare dată când văd un astfel de meniu (și văd destul de des, că nu prea merg de multe ori în același loc) simt acolo o mână durdulie dar gingașă, de nevastă sau fiică de patron, de ființă sensibilă care și-a adus contribuția „creativă” la desăvârșirea stilistică a investiției. E, de obicei, coroborată cu mici elemente de decor ce trădează apetitul pentru „să fie ceva frumos”: un tablouaș aici, un mileuț acolo, o față de masă cu fantezii, o floricică pe șervețel…

În subsidiar, descopăr doar fuga de realitatea tristă a preparatelor, jena de a exprima în cuvinte lipsa de orizont și concepție în alcătuirea meniului. E, probabil, nasol să scrii „piept de pui cu cartofi” sau „cârnați cu fasole”. De ce? Pentru că de-astea fac și alte sute de locuri care vând mâncare gătită în orașul tău. Și (ghici ce?) le fac la fel, cu ingrediente din aceleași surse, preparate de bucătari de același nivel profesional. Vorbim despre genul de proprietari de business care, deși nu oferă nimic diferit de restul pieței, au senzația că împopoțonarea asta stridentă e, de fapt, marele lor diferențiator. Și mai e ceva, care ar fi chiar îmbucurător dacă n-ar fi la fel de trist: ei știu că nu pun pe farfurie CÂRNATUL, FASOLEA, PASĂREA sau chiar CARTOFII care, în simplitatea lor, sunt cu adevărat memorabile, explozive, extraordinare prin sursa lor de proveniență, gustul desăvârșit în bucătărie și aspectul magnetizant. Ei știu că sunt mediocri, dar fie cred că oaspeții sunt mult mai proști decât ei, fie sunt la a treia generație de pantofi negri cu ciucurei și șosetă albă, de PNA.

Meniul este broșura ta de prezentare, pliantul tău cu servicii și promisiuni ce trebuie susținute practic, cel mai important mijloc de comunicare între restaurant și clienți. Când el e greșit și anapoda, dați-mi voie să fiu cel puțin circumspect la fiecare detaliu al experienței, să devin mult mai atent la cine mă servește, cum mi se vorbește, cum arată locul, ce e pe farfurie și în pahare etc. etc. etc. Nota Bene, nu am vorbit aici despre meniurile cu 80 de preparate, trei tipuri de bucătărie și tot ce presupun ele dincolo de ușile bucătăriei. M-am concentrat aici doar pe formă și asta doar din punctul de vedere al clientului. Căci durerile sunt, ca de obicei, în concepție și conținut.

PS: Pentru a semnala eventualele greșeli de dactilografie din acest text, vă rugăm să vă adresați ospătarului. Muțumim.

 

Depanero – o gură de aer proaspăt

luni, 20 octombrie, 2014 la 9:28 am

Nu ştiu cine sunt designerii business-ului Depanero, încă nu le-am verificat serviciile dar, ochiometric vorbind, îmi place foarte mult ce am văzut până acum de la recenta lor lansare pe piaţă. Şi ar face bine să presteze măcar la nivelul calităţii comunicării de care se bucură.

Un nume inspirat, care vorbeşte simplu şi suficient de sexi despre ce fac ei. Depanero depanează în România. Un tag-line semeţ, îndrăzneţ, care le serveşte şi la delimitarea foarte clară a naturii serviciilor de reparaţii pe care le prestează: „Reparăm ce bagi în priză”. Adică nu facem pene de cauciuc, nu ne ocupăm de ţevi sparte, nu facem temele la caligrafie şi nici nu cârpim acoperişuri. E clar în cinci cuvinte că avem treabă doar cu electrocasnicele şi electronicele tale. Punct.

Un logo senzaţional. Spune grafic aceeaşi poveste din slogan şi, mai mult, sugerează unul dintre atributele care ne interesează cel mai mult când ne lasă câte un agregat: rapiditate. Un struţ cu cap şi gât de ştecher  cu cordon? Ce vrei mai mult?

depanero

Numărul scurt completează elementele – cheie care îmi stimulează admiraţia pentru un brand construit cu grijă şi atenţie, în timp ce campania video spune toată povestea într-o formulă simpatică, dar la fel de explicativă, de lămuritoare.

Spor la treabă, Depanero! (Acesta nu este un articol publicitar. Independenţa financiară şi de opinie îmi permite să analizez şi să laud ce-mi place fără să fiu plătit pentru asta.)

Taste Learners – logo şi status update

luni, 24 martie, 2014 la 8:35 pm

Acum vreo trei săptămâni vă povesteam pentru prima oară despre Taste Learners. Să ştiţi că în primă fază am cochetat cu „Signature” pentru că e un cuvânt destul de preţios în lumea bucătăriei şi este legat indisolubl de creativitate şi farfurii unice, adică o parte importantă a ceea ce va reprezenta şi „Taste Learners”. Dar pentru că au joncţionat nişte zodii („signature” spunea doar pe jumătate ce trebuia să spună, domeniul signature nu e valabil sub nicio variantă, adică nici măcar .re etc.) şi pentru că Mind Learners inspiră şi respiră în proximitate, mi-am dat seama că răspunsul era mult mai aproape şi mult mai bun decât ceea ce alesesem şi trebuia să abandonez.

În cele trei săptămâni de la anunţarea intenţiilor mele „româneşti” din viitorul foarte apropiat, au apărut câteva noutăţi pe care cred eu că e bine să vi le semnalez.

taste learners logo

Avem un logo. Definitiv pentru anul ăsta cel puţin :) S-a născut greu, e făcut integral de mine şi probabil că s-ar fi născut şi mai greu şi mai malformat dacă nu m-aş fi bucurat de feedback sincer şi sugestii clare de la Alis, Corina Băcanu, Răzvan Diaconu, Cetin, Andrei Crivăţ, Anca Bundaru, Andrei Cismaru, Tudor Galoş, Bogdana Dobre, Oltea Zambori, Ruxandra Predescu, Dragoş Mone, Mădălina Uceanu, Ciprian Alexei, Răzvan Dragoş, Răzvan Baciu, Mihai Dragomirescu. Le foarte mulţumesc tuturor şi mă bucur că m-am oprit cu încercările la ceea ce-mi trebuia de fapt: un logo curat, decent, în care nimic nu e pus întâmplător şi cu o linie vizuală cât de cât expresivă, puţin jucăuşă. Asta nu înseamnă că nu primesc feedback şi mai departe, comentariile vă sunt deschise şi abia aştept să adun sugestii pentru varianta viitoare.

Avem cursuri şi ateliere concepute şi explicate, programate şi împachetate. Sunt până acum vreo zece teme de curs pe care le-am detaliat şi încă vreo douăzeci în aşteptare. Deocamdată nu vi le enumăr, dar pot să vă spun că alegerile mele sunt bazate pe ceea ce ştiu sigur că vreţi să aflaţi de la astfel de ateliere şi că fiecare conţine, în afară de tehnici esenţiale şi cunoştinţe despre anumite ingrediente sau clase de preparate, între zece şi douăzeci de preparate pe care le vom realiza împreună.  

Am reuşit să aranjez un calendar care cuprinde lunile mai şi iunie, primele două săptămâni din iulie şi ultimele două din august. Sunt, în majoritate, ateliere de patru ore şi două cursuri întinse pe două zile consecutive, programate în general la sfârşit de săptămână, dar adaptabile şi pentru seri din zilele de lucru. În funcţie de răspunsurile voastre după ce vom publica programarea şi formula de înscriere, probabil că vom adapta şi programarea.

Avem în lucru vioi şi cu pas săltat site-ul Taste Learners, în variantele web, iPad şi smart phone, iar data apariţiei online este foarte aproape. Lansarea site-ului reprezintă şi momentul în care vom începe comunicarea calendarului cursurilor şi a mecanismului de concurs prin care Taste Learners intenţionează să trimită lunar doi câştigători la Londra, pentru un curs de o zi sau două într-unul dintre marile institute culinare ale Europei. E bine să ştiţi deja că înscrierea şi plata cursurilor se vor face online, iar mare parte din competiţia despre care aminteam se va întâmpla pe pagina Facebook, pe care o vom face publică în ziua următoare publicării site-ului.

Ar mai fi, dar deocamdată mă opresc aici. Revin curând.

 

Taste Learners – primele informaţii

miercuri, 5 martie, 2014 la 6:34 am

Noul proiect de care mă voi ocupa în România, după întoarcerea din Brazilia în cursul lunii aprilie, se va desfăşura sub numele „Taste Learners”. Va fi structurat pe două direcţii distincte, ambele având legătură cu ocupaţiile mele din ultimii ani.

  • Taste Learners Study & Practice se va ocupa cu workshop-uri şi cursuri de bucătărie atât deschise, cât şi dedicate unui public preponderent corporativ, în programele de training şi team building ale clienţilor B2B. Sesiunile deschise vor fi adresate publicului amator sau pasionat de bucătărie şi vor conţine o tematică largă, de la salate, sosuri sau platouri pentru evenimente până la cursuri cu durata de două sau trei zile, despre peşte şi fructe de mare, tehnici şi reţete esenţiale pentru tinerii taţi sau cunoştinţe generale despre carnea de vită.

În fiecare lună, Taste Learners va oferi două premii. Unul dintre ele va fi dedicat unuia dintre participanţii la cursurile şi workshop-urile deschise, după criterii pe care le voi anunţa ulterior. Al doilea premiu lunar este rezervat unei competiţii desfăşurate exclusiv pe pagina Facebook a Taste Learners (deocamdată neaccesibilă publicului). Cele două premii, oferite împreună cu partenerii noştri, vor consta în cursuri şi workshop-uri specializate, în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase institute culinare europene. 

orange swirl

  • Taste Learners Fine Dining intenţionează experienţe culinare speciale, dedicate unui public foarte restrâns (maximum opt-zece persoane), cu un meniu predefinit şi personalizat, evenimente rezervate şi planificate cu cel puţin o săptămână în avans. Această direcţie vizează atât ocaziile speciale personale, de cuplu şi familiale, cât şi pe acelea prilejuite de evenimente importante la nivelul managementului superior al companiilor sau al unor instituţii diverse (fundaţii, ambasade, organizaţii).

Taste Learners Fine Dining va funcţiona exclusiv în formulă privată, promovându-şi serviciile personalizate doar în formulă B2B, accesul la acestea putând fi asigurat doar cu rezervare şi analiză prealabilă a condiţiilor specifice fiecărui eveniment în parte.

Taste Learners va beneficia de un web-site dedicat, cu o interfaţă pentru rezervări de principiu în cazul Fine Dining şi înscrieri şi plăţi online pentru programele Study & Practice. Primele cursuri deschise vor fi anunţate în cursul lunii aprilie, cu posibilitatea de înscriere pentru sesiunile din lunile mai şi iunie.

Voi anunţa în săptămânile următoare mai multe detalii despre întregul proiect, vă stau la dispoziţie (deocamdată doar online) pentru lămuriri suplimentare. Vă mulţumesc.

 

IN VIZITA LA OTV – COMPUNERE

marți, 10 iunie, 2008 la 8:37 am

Zilele trecute am fost in vizita la OTV. Mai fusesem in urma cu patru ani, dar o singura data si fara sa am inegalabila ocazie de a sta in studio sau de a ma plimba prin mai multe incaperi. Acum am fost de mai multe ori. Am avut grija sa nu ma imbolnavesc nici de hepatita, nici de boli dermato-venerice majore. Am facut doar o bubita dulce la coltul gurii, dar nu stiu daca pe-aia n-am contractat-o din alte parti. Plasata, dupa cum bine stiti, in inima frumoasei noastre Capitale, intrarea de la OTV este strajuita de un paznic de cele mai multe ori jegos, transpirat si adinc patruns de menirea lui. Ii tin companie doi-trei stropiati ce-l asteapta pe Diaconescu asa cum fratii lor intru suferinta ii pindesc lui „pac-pac” iesirea din mausoleul de pe Kiseleff.

Ca sa ajungi la otv, iei un lift antic, cu iesire/intrare pe ambele parti. Liftul e ingust, asfixiant si geme la urcare. Liftul merge pina la etajul al cincilea. Otv e la sase, asa ca te ghidezi dupa mocheta distrusa, care acopera treptele pina la etajul superior. La OTV se intra cu buletinul. Portarul sau portareasa (ca i-am vazut pe-amindoi) au in jur de 60 de ani fiecare, se ocupa cu seminte, integrame sau libertatea. Nu-ti trebuie buletin daca stii sa-i zici seria pe de rost. Poti sa si inventezi, nu se supara nimeni.

LOGICA SAU BUN SIMT?

marți, 4 decembrie, 2007 la 7:01 pm

Oare ce e mai bine? Sa insisti intr-o directie despre care ai toate datele necesare pentru a demonstra ca nu e viabila, sa urmezi sfatul stupefiant gen „arata-mi practic ca se pierd bani/ca nu putem sa facem cit ar trebui si dupa aia mai vedem” sau sa-ti vezi de drumul tau?