Stiam ca Oprescu, Piedone, Vanghelie si Ontanu vor cistiga. Oprescu – pe notorietate si pe telenovela de la inceputul campaniei. Piedone – pe notorietate, pe lipsa contracandidatilor si pe brandul de avocat necontractat al consumatorilor. Ontanu – doar din lipsa de concurenti reali. Vanchelie – pe el insusi:), dar si pe brandul negativ (pentru multi) al lui Bodu. Sint sincer surprins de victoria lui Chiloman, poate cel mai „discret” primar de sector din ultimii patru ani, mai ales in conditiile in care Murgeanu avea cam tot ce-i trebuia ca sa-l spulbere inca din primul tur. Negoita devine exponentul, simbolul acestor alegeri locale: ce conteaza la ce preturi si cine a executat cite ceva? important este ca a facut cite ceva.

Unii zic ca sint fitilist si malitios. Un gigantic analist in viata m-a facut pafarist. Eu cred ca sint doar mizantrop si nesimtit din cind in cind. Si cred ca nivelul de educatie si civilizatie al unui popor este definit de lucruri marunte sau, mai bine spus, emana din detalii si indicii aparent lipsite de importanta. Cind eram io mic, oja crapata si „sarita” de pe unghiile unei femei erau un turn-off insurmontabil. La fel sclipiciul din par sau de pe piele, parfumul prost si utilizat in cantitati masive, dantelele… Apropo de dantele, am preferat mereu sa aflu inca din momentul flirtului daca respectiva poarta chiloti de bumbac sau daca prefera insalubrele dantele sau lycra. Nimic exagerat pentru unii dintre voi, motiv pentru care va felicit.

Eu cred ca inca mai merge si asa. La puzderia de sereleuri de apartament care „fac” publicitate, care traiesc intr-o proportie covirsitoare din subinchirieri de servicii si adaos care, in functie de numarul de verigi pina la producator, poate ajunge si la triplu sau de patru ori pretul corect, nu m-as mira ca si baietii din imagine sa faca de-o ciorba. Cerere este, consumatori neavizati si prea lenesi sa verifice cit de cit datele pietei – cita frunza si iarba. Daca in anul de gratie 2007 am dat peste un individ care platise fo’ 35 de euroi pe metrul patrat de poliplan imprimat, se cheama ca mai puteam trai o vreme, destul de bine, din primitivismul clientilor.

Ce sa zic? In primul rind JK chiar seamana izbitor cu Robbie, desi e putin cam falcos pentru a fi o copie fidela a originalului in vremurile sale de glorie. Chiar daca are un tmbru cu totul diferit, o voce mai infundata si mai nazala, fara pretentii si fara acute spectaculoase, fara performantele sau usurinta pe care Williams a afisat-o intotdeauna, chiar si in piesele cu adevarat dificile, JK as Robbie si-a facut treaba mai mult decit decent. Omul stie muzica, cinta corect si are o trupa ok. Mai mult decit atit, ii place show-ul si nu are nimic din stinjeneala, din stingaciile sau stridentele pe care le-ai astepta din partea unui „lookalike”. Mult chef de cintat si de distractie pe omuletul asta care, daca n-ar fi semanat cu un megastar, poate ca ar fi incercat sa devina unul.

Ideea asta foarte buna, de a marca 18 ani de la prima mineriada cu o bataie cu perne in Piata Universitatii, ar fi trebuit sa aiba doua misiuni: prima – sa le aduca aminte si victimelor, si calailor, si celor mici, si celor mari ca episodul asta ramine unul foarte dureros in istoria romanilor; a doua – sa demonstreze ca „societatea civila” nu este compusa din vreo doamne si-un domn, despre care nu stii niciodata catre ce directie a vietii politice si-au innoit optiunile. Luptatori cu perne – vreo 20. Aparate foto si camere de luat vederi – vreo 50. Bine ca macar perniada n-a pornit cu 1, 2, 3, si! Startul a luat pe nepregatite echipele de pe la televiziuni si le-a stricat micutelor rujate purtatoare ilegale de microfon momentul „directului”. In timpul „luptei” am auzit ici si colo replici care in ’90 multora le inghetau genunchii. „Ce, ba, esti intelectual?” „Ia-l p’ala, ca are barba si ochelari!”. Mai multe poze – miine, sper, daca isi revine fotoshopu’.

Si daca in fiecare clipa, in orice zi, in absolut orice colt din orasul asta prafuit ar putea incepe un mega-party? The huge disco ball is in town, the sun is shinning, tu ai vaiburile la tine? :) Asta vine in completarea obsesiei mele cu niste petreceri gigantice in pasajele subterane din Bucuresti.

Robbie Williams? Poate cu mult inainte sa faca ditamai burta si falcile, cu mult inainte sa se retraga din industri amuzicala, pe vremea cind era cu adevarat un artist complet? Nici pomeneala! Pe individul din imagine il cheama JK as Robbie si, asa cum zice sursa mea de la Emag!c, se pare ca este cea mai buna sosie a fostului mare star. Simbata noaptea, cel mai probabil dupa 12, pe terasa Gaia din Bucuresti, individul se va produce cu un recital – tribut pentru umflatul rapus de colesterol. Cu trupa serioasa, nu jucarii. JK este din Manchester si se pare ca a reusit deja sa-si asigure un numar important de fani in lumea larga. Altfel, cei de la BBC nu s-ar fi exprimat cu atita efuziune in urma concertelor sale:

As the ultimate tribute to Mr. Williams this guy is no impostor of a performer, he doesn’t just sing – he entertains you. He hit every note, cheesy smiled every cheesy Robbie smile, thrust every pelvic thrust, sang all the right songs and even had the Eagle men joining in. Right through to his frighteningly accurate and majestic „Angels” led encore, he completed 15 numbers along with an extra helping of „My Way” to close the show. His band did not look as though they were playing together for the first time and the thought that they can only improve astounds.” Mai multe pe bbc.co.uk si pe site-ul omului.

L-am anuntat de multa vreme, dar nici timp si nici dispozitie n-am avut pentru a istorisi treaba asta. Nu sint intimplari iesite din comun, ci doar incercarea de a recompune o stare de-atunci. Probabil cel mai bun Guinness pe care l-am baut vreodata.

Pune mana pe o perna si vino sambata, 14 iunie, la ora 15:00 fix langa fantana de la Arhitectura (Universitate) sa ne batem de ne sar fulgii timp de 5 minute. Sarbatorim relaxat mineriada pe 2008 printr-un flash-mob fara vrajba si vanatai. Restul, aici.

I’m IN! Bine i-a venit cui i-a venit ideea. Poate bem si o cafea dupa :).