Nu bate! Mai bine fă un grătar!

joi, 3 octombrie, 2013 la 12:08 am

Că speculezi în sens macrosocial un pocinog dubios, cu miros de flatulenţă piaristică de joasă energie, ca scandalul starletei blonde pocnite la mufarină de iubitul impresar protector, nu e nici vreo premieră, nici vreun superlativ absolut al fariseismului global. Dar scenariul mizeriei de mai jos e demn de un viitor şi absolut necesar compendiu de psihiatrie onanist-creativă. Regia! Caseta vă rog!

[youtube http://youtu.be/e92YiH7EoyM]

(via zoso) Trec peste prima parte, deşi la faza cu „copiii proveniţi din familii abuzive” ar fi vreo două dude. Ce înseamnă „familie abuzivă”? Sau „părinţi abuzivi” suna prea direct şi concret? Pe de altă parte, poate că fraza respectivă mergea citită chiar de burtosul care i-a modificat acum câteva săptămâni saxobeat-ul. Apoi încep halucinaţiile „creativului”. Deci: o fetiţă blondă (bănuiesc că deloc la întâmplare aleasă la casting să amintească oarecum şi de departe de starleta prezentă anterior la cadru) strânge un ursuleţ în braţe şi se uită cu groază cum un nene (ne permitem să presupunem lesne că e tatăl) măcelar îşi exercită activitatea cotidiană tranşând o pulpă de porc. Fie, trec şi peste faptul că el se face că face asta pe o buturugă pe care nici măcar un barbut cinsitit nu ai loc să” dai”, căci ne plictisesc astfel de amănunte la pipiem (n.t. pre-production meeting, adică acolo unde se stabileşte şi forma, şi dimensiunea, şi culoarea, şi consistenţa, şi arborele genealogic al suprafeţei pe care personajul răstoarnă ditai halca de carne).

Bre, dar unde e violenţa şi de ce? Şi ce caută blondina cea amică în şopronul în care tatăl măcelăreşte în condiţii improprii de ordin sanitar-veterinar? Şi unde se întâlnesc arta măcelăriei cu violenţa în familie? A….dacă la un moment dat tăticul (personaj care şi el aduce uşor a filosof reorientat profesional) se opreşte din ciopărţit (de adunat carnea de pe jos mai degrabă, cu buturuguţa aia), apucă satârul (pare un Tramontina sau ceva asemănător, oricum e un satâr profesional modern şi, desigur, atât de prezent în gospodăriile ciopârţitorilor amatori casnici) şi îşi ţintuieşte cu privire dezumanizată progenitura urlând: „Asta crăpi în tine la masa de seară! Pomana porcului din pulpă de scroafa asta de mă-ta!” Eheeeei….altă treabă…alt filon de emoţie reală, altă forţă de penetrare a mesajului-cheie…

La final, divulina vexată se apropie de copilul înspăimântat (tatăl putea, la fel de bine, să fie întruchipat în vidanjeur, căci groaza putea fi mai lesne înţeleasă) şi, cu alură de asistent social de la oraş, îi dă fetiţei primul motiv să zâmbească: „Bună! Eu sunt Alexandra Stan şi sunt vegetariană. Am aflat de cazul tău şi vrem să te ajutăm. Te vom lua şi te vom duce departe de aceşti carnivori nesuferiţi.” Nu bate! Mai bine pune de-un grătar!

Încă o picătură în preaplinul rezevor cu motive de a nu-ţi mai ridica privirea conştientă la campaniile sociale pe care ar trebui să le susţii cu adevărat…