Posturi cu tagurile: "consumabile"

Fluturati de vinturile televiziunilor prin care au adastat, pe rind, dupa caderea temporara in dizgratie a lui Florin Calinescu, membrii gastii vechi, scociorite de acesta de prin ungherele anonimatului, par a se aduna cu totii la Prima TV. Parte din ei erau deja acolo, reuniti in jurul obositului Grig Chiroiu si al capodoperei umoristice de divizie judeteana, aceea cu soldati timpiti si femei nasoale. In anii petrecuti pe linga Calinescu, baietii respectivi n-au reusit sa invete nici comedie, nici actorie, ci au aprofundat o singura strategie care, pina in final, le-a adus avantaje dovedite: insistenta. Abia dupa vreo 400 de episoade, serialul a inceput, prin 2007, sa ia caimacul si mai obositului La Bloc, care intre timp zace undeva, in weekend, probabil incapabil sa-si mai acopere macar costurile de productie. Ramine, insa, un brand care inca asteapta o interventie chirurgicala fericita.

Ca baietii astia fac totul pe loc, ca improvizeaza si ca n-au nici o legatura cu realitatea, am inteles din numele „agentiei”. Anunturile lor de angajari, insa, reusesc sa dea o dimensiune galactica imbecilismului pe care banuiesc ca ei il numesc „nonconformism” si „umor”. Desigur, nonconformism de tip „Ciao Darwin” si umor de ciutac.

Oare plasturele-asta revolutionar (Compeed) trateaza herpesul de orice natura atit de simplu, cum incearca sa ma convinga spotul aferent? Oare intr-o tara in care ne e lene/frica/jena sa mergem la medic macar din cind in cind, in care prezervativul e o fandoseala, in care „n-o sa mi se intimple tocmai mie” are valoare de filosofie de viata si in care pentru orice „bubita” se aplica invariabil crema de galbenele sau vreun unguent oarecare, gasit prin frigider, nu e un pic periculos sa vorbesti despre herpes ca despre un neajuns cosmetic oarecare?

Adevaratele rezultate pentru cautarile sau cautaturile voastre nu sint pe Google, domnilor si/sau doamnelor si/sau incertilor.

Cu ce m-am ales astazi din citeva lungi incursiuni cu metroul prin Bucuresti? Am aprofundat castile in urechi si, odata cu ele, discografia completa Bob Marley. Asta asa, ca un fel de pia mater in care am hotarit sa incerc a ma izola inca de aseara, cind cugetam adinc la ziua de azi, „facindu-mi” ghetele cu crema. De ghete. Altfel:

• da, metroul ramine un baiat de gasca in ceea ce priveste eficienta sau ajutorul intru punctualitate;
• da, in metroul bucurestean pute in continuare a un amestec (scuze celor care stau prost cu stomacul) de patiserie aburinda, jeg istoric de haine imbicsite si masele netratate; (foarte corect, Radu Paraschivescu, „Ghidul Nesimtitului”)
• IKEA mi-a adus aminte cu un panou la Politehnica de apropiatele Sarbatori, „Se apropie Craciunul!”. Probabil ca sint pe mina cu Prima TV, care o arde si acum pe „gingal belz” in virgulele de publicitate;

Publicitatea din WC strikes back, cum ar veni. Asta cred ca poate concura lejer la titlul de Miss Eticheta (de stricnina). In afara de trasaturile rapitoare ale modelului, de remarcat copy-ul de un imbecilism violent. Nu stiu cum le potriveste Murphy, dar exact cind te gindesti ca in comunicare s-au atins limitele superioare ale ferocitatii, trebuie sa mai apara neaparat una care muta linia de hotar cu un milimetru mai sus, pe harta. Si pentru ca tot m-au facut sa ma gindesc la „packaging” de sticle cu otrava,

Confuzie mare in seara asta la Pizza Hut, in Romana. Daca ar fi fost sa ne luam dupa semnul de la intrare, se putea spune ca am fi plecat inainte de a fi venit…

„Declaratiile politice in direct de la jurnalele de seara, fie ele importante sau doar pretexte ca alesii sa mai fie vazuti de prostime, se aseamana pina la confundare cu orele de hranire a vitelor. Se face sapte seara, toate vacile din crescatorie se aliniaza linga hranitoare sau adapatori, banda rulanta incepe sa se miste, iar ingrijitorii, cu gindul ca pleaca dupa asta acasa, incp sa toarne nutretul concentrat, modificat genetic, ca sa fie pe gustul bovinelorsi sa le dea randamentul optim de lapte. Vacile plescaie multumite si surescitate de apropierea hranei, iar populatia se aliniaza in fata televizoarelor, unii ramin cu furculitele in miini, altii se opresc in sufragerie, in drumul spre sufragerie sau baie, asteptind surescitati portia zilnica de gogosi de la ingrijitori. E momentul declaratiilor politice si al nutreturilor concentrate.”

E posibil sa ma fi apucat pina acum de mai multe treburi fara sa le fi dus pe toate pina la un final absolut. Din nefericire, in munca mea nu prea exista finaluri, ci mai degraba praguri, check-points de care treci ca sa mergi mai departe daca e cazul. Din fericire, de fiecare data munca mea a putut fi lesne continuata de altii. Si, din mai multa fericire, pot fi sigur ca n-am fost niciodata nici sluga, nici gluga de coceni a nimanui.

Mornen’ to me bradaz an’ sistaz!