Posturi cu tagurile: "turism"

L-am găsit! E brazilian, are undeva pe la şaizeci şi ceva de ani şi habar n-am ce face în restul timpului. Îl găsesc uneori, spre înserat, pe Resende, plaja „mai pentru localnici” şi prima în ordinea lor cum vii dinspre oraş. Aruncă discul de câteva zeci de ori şi îl cam prinde de fiecare dată. Nu l-am văzut niciodată prin oraş, pe stradă, dar sigur locuieşte aici, îl văd de câteva luni bune şi restul localnicilor îl ştiu şi îl salută. Iote ce talent. Audio e Ana Carolina, cu „Elevador (Livor de esquecimento)”.

N-am nicio treabă cu fotbalul. La Mondial voi fi în România sau cel puţin în Europa şi sigur nu mă voi uita la niciun meci la televizor. Dar pentru că unii dintre voi se gândesc deja la o escapadă microbistă în Brazilia în iunie-iulie anul viitor, m-am gândit la câteva sugestii care v-ar putea fi de folos în demersul ăsta.

• Cu calendarul partidelor şi stadioanelor în mâna dreaptă şi cu ochii pe o hartă bună administrativă a Braziliei, o să vedeţi că distanţele între oraşele în care se întâmplă CM sunt foarte mari. Brazilia e mare, foarte mare, cam cât toată Europa. E bine să începeţi de-acum să vă faceţi o socoteală şi să aflaţi ce meciuri vreţi să vedeţi. Biletele Bucureşti-Rio/Sao Paulo sunt încă la un preţ decent acum, la fel şi zborurile interne, între aeroporturile mari. (Dau luni mai puţin de 40 EUR pe un drum de două ore în aprilie, care pe şosea durează şapte). Se vor scumpi grav în apropierea şi în timpul evenimentului. Nu merită să vă gândiţi că economisiţi folosind alte mijloace de transport în interiorul Braziliei pentru că drumurile sunt lungi şi obositoare pe şosea.
• Am identificat pentru voi trei grupe de oraşe în funcţie de aşezarea lor pe hartă: Grupa de Nord, cu Fortaleza, Natal, Recife şi Salvador; Grupa de Sud 1, cu Brasilia, Belo Horizonte şi Rio de Janeiro; Grupa de Sud 2, cu Sao Paulo, Curitiba şi Porto Alegre. Cuiaba şi Manaus sunt mult în afara celor trei, la distanţe mult mai mari. Poate ar fi bine să vă faceţi socotelile în funcţie de aceste criterii.

• Pentru cursele interne vă recomand decolar.com.br şi cu precădere zborurile Azul.
• Cumpăraţi-vă online biletele la meciuri, e cea mai simplă metodă să fiţi relaxaţi la sosire şi să evitaţi falsurile care sigur vor înflori în perioada campionatului. Faceţi cât mai curând rezervări la hoteluri sau moteluri pe care le puteţi verifica uşor pe Trip Advisor sau pe Lonely Planet. Se vor ocupa rapid.
• Dacă aţi decis că vă puteţi oferi cadoul unei călătorii în Brazilia la campionat, aşteptaţi-vă să daţi în jur de 100 EUR pe noapte într-un hotel/motel decent. Adică vreo 300 de reali brazilieni. E posibil să găsiţi şi mai ieftin, sigur veţi găsi şi mai scump.
• Totul va fi mai scump decât în vremurile normale pentru că aşa e firesc, de la suveniruri şi taxiuri până la excursii şi distracţii personalizate.
• E bine să nu veniţi singuri în Brazilia. Nici nu e prea amuzant, nici nu e chiar practic. Limba engleză nu e neapărat o condiţie aici, poate ar fi bine să luaţi cu voi un ghid de conversaţie sau să vă familiarizaţi puţin cu limba portugheză vorbită în Brazilia, simţitor diferită faţă de portugheza de Portugalia, cu ajutorul unui curs online cu exerciţii audio. În plus, veţi fi uşor de identificat ca turişti străini şi de multe ori asaltaţi cu oferte şi propuneri de toate felurile. E altfel când nu eşti singur.
• Micul dejun e în general inclus în preţul cazării şi e copios. Un prânz într-un restaurant cu mâncare la kilogram (cam aşa e prânzul în Brazilia) n-ar trebui să vă coste mai mult de 10 euro de persoană, iar o cină într-un restaurant curat şi drăguţ n-ar trebui să depăşească 60-80 de euro în doi. Am inclus în calcul şi o sticlă de vin. Vinul nu e chiar ieftin aici.
• Puteţi plăti cu card internaţional în restaurante, hoteluri şi magazine, dar poate că ar fi bine să nu îl folosiţi chiar peste tot. Se mai clonează. Pentru extrageri de cash, toate unităţile Banco do Brasil au măcar un bancomat care operează Visa şi Mastercard. În alte bănci, mai greu sau deloc. În funcţie de banca românească unde aveţi contul, veţi plăti comisioane de schimb valutar mai mici sau mai mari. Pentru consolare, poate vreţi să ştiţi că de vreo câteva zile argentinienii plătesc un comision de 35% la fiecare retragere de pe card, în afara Argentinei…

• Berea e multă, foarte rece şi bună. La cutie sau la sticlă, de la 300 ml până la 600 ml. Bere la pet nu există nici în Brazilia, iar seminţele de floarea soarelui se găsesc doar la magazinele pentru animale de companie. O bere mică la supermarket e 1-1.5 reali, una mare – 2.5-3 reali iar la restaurant cea mică ajunge până la 5 reali, cea mare – până pe la 7.
• România are în Brazilia şi ambasadă, şi consulat. Veţi primi adresele şi numerele lor de telefon prin SMS, de îndată ce veţi fi fi preluaţi de companiile telefonice locale cu care operatorul vostru românesc are acorduri de roaming (Tim, Vivo, Claro, Oi). Just in case.
• Evitaţi să beţi apă de la robinet, dar încercaţi să veniţi în Brazilia fără prejudecăţi de natură medicală pentru că s-ar putea să atrageţi exact ceea ce vă sperie mai tare. Luaţi-vă repelent pentru ţânţari dacă vă e frică de diverse chestii, pot să vă spun că într-un an de zile, aproape de apă şi de pădure (nu în aglomerări urbane, unde veţi merge voi mai degrabă) nu am văzut un singur om bolnav de dengue. Nu m-am vaccinat la plecarea din România şi încă nu ştiu de ce ar fi trebuit s-o fac.

• Fiţi prietenoşi, deschişi, dar prudenţi. Sunteţi printre străini joviali şi sinceri, veseli şi primitori. Dar tot printre străini. Prostituţia şi marihuana sunt apucături fecvente şi uşor de întâlnit în Brazilia (ca peste tot în lume). Sunt ilegale, dar tratate cu toleranţă de legile locale. Cu toate astea, nu ştiţi niciodată în ce vă băgaţi, iar angajaţii Poliţiei Militare Federale sunt personalităţi puternice şi severe. Vor fi cu atât mai stresaţi şi mai irascibili în timpul campionatului, a cărei investiţie gigantică nu e deloc privită cu ochi buni de mulţi brazilieni. Poziţia de patrulă relaxată la aglomerări populare e cu arma în ambele mâini, ridicată în dreptul pieptului, cu ţeava spre pământ şi cu degetul pe trăgaci. „Interpelările” personale se fac cu „interpelatul” întins pe asfalt, cu mâinile la ceafă. Fără loc de comentarii. În general, privind ca trecător, mie coregrafia asta îmi dă un sentiment plăcut, de relaxare. Ceea ce vă doresc şi vouă.
• Puteţi închiria o maşină cu până în 60 eur pe zi, iar litrul de gazolină e în jur de 3 reali.

Asta aşa…în mare. Dacă vi se nasc între timp întrebări concrete, mi le puteţi adresa în comentarii şi mă voi documenta pentru voi. Spor la caltaboş!

Nu, sigur că Domnul Caju nu e neapărat o „alună” braziliană. Numai că în Brazilia e plin de pomi de caju. Şi am zis să vă spun câteva vorbe despre el nu numai pentru că ştiu că vă place mult, ci mai ales pentru că ştiu că ştiţi că e unul dintre cele mai scumpe fructe oleaginoase de prin toate pieţele lumii. Adică inclusiv aici, unde vara (decembrie – aprilie) poate să-ţi cadă în cap din pomii de pe marginea drumurilor şi unde copilaşii dau cu zburături după ele cum dădeam noi după zarzăre şi castane.

fructe de caju

Aşa arată un fruct întreg de caju. Atârnă în copac de codiţa aflată în capătul opus fructului oleaginos, crescut destul de bizar fix în fundul fructului-mamă. Ei, partea aia colorată frumos, care poate fi roşie, rozalie, gălbuie, portocalie, este nepermis şi ilegal şi enervant de gustoasă şi de suculentă. Textura fructului suculent e oarecum buretoasă, iar coaja – destul de dură. Aşa că nu poţi spune neapărat că mănânci un fruct de caju, căci în termeni mai apropiaţi de realitate se cheamă că-l cam sugi. Şi e bun, repet, e bun de tot. Parfumat straşnic, cu un gust pe care mi-ar fi imposibil să-l compar cu ceva ce ştiţi deja.

Ce gust are „nuca” ştiţi deja. Aici, pe plajă, cultivatorii vin direct cu sacul de cinci-şase kilograme de fructe uscate, dar uscate de curând, care nu apucă să devină uleioase, aşa cum de multe ori se întâmplă cu acelea de pe tarabele din pieţele europene sau din punguţele de la magazin. Două treburi pe care sigur nu le ştiţi despre caju ar fi astea: 1. nucile de caju sunt scumpe in primul rând din cauza procesului de extracţie. Am muşcat ca Sotea dintr-o nucă crudă şi am avut buzele arse vreo două săptămâni de uleiurile esenţiale pe care învelişurile ei le conţin în ambundenţă. Nucile de caju coapte trec prin cinci-şase procedee până ajung, rumene şi frumoase, pe masă: uscare, prăjire, decoticare, spălare, încă o prăjire, încă o uscare etc. etc. etc. 2. Cică un pumn de miezuri de caju face cât două pastile de Xanax.

Ia cu Xanax!

Probabil că, mâncat pe plajă, la Atlantic, cu ochii înfipţi în necuprinsul albastru şi cu picerele adânc masate de nisipul pudrat, face cât trei Xanax. Cu Rudotel nu s-au făcut echivalări, dar sincer cred că nu funcţionează când vine vorba de psihoze complexe :) În fine. caju e bun şi versatil. Stă lejer pe post de seminţe de pin într-un pesto făcut în casă, se comportă decent în paste cu sos alb, sfărâmat mărunt, pe deasupra, sau ca „îmbrăcăminte” crocantă pentru peşte, pui, diverse legume prăjite „pane”. Văd şi un cotlet întreg de miel îmbrăcat în caju zdrobit înainte de a ajunge în cuptor, dar poate că despre asta om vorbi mai la obiect anul viitor.

Asta îmi propun să fie o serie de însemnări despre chestii faine sau măcar experimentale de pus pe limbă în Brazilia. Şi dacă reuşesc în următoarele zile să mă ridic la nivelul intelectual al lui Go Pro Hero 3 Black Edition (în august am avut şi Silver Edition vreme de vreo treizeci de secunde, până mi-a zburat-o un val de pe cap cu tot cu hamul despre care abia mai apoi am aflat că nu e pentru uz subacvatic) probabil că le voi ilustra şi cu nuşte clipuri cât de cât decente. Deocamdată doar iPhone.

caldo de cana

Caldo de cana e suc de trestie de zahăr. De cele mai multe ori, pe margnea drumului şi la intrarea/ieşirea de pe plajă. Tulpina de trstie crudă vine „de la ţară”, e cojită cu un cuţitoi straşnic şi nelipsit din dotarea brazilienilor care au o treabă cu natura, apoi spălată cu apă. Pentru un pahar mare cu suc, nenea sau tanti de obicei folosesc o bucată de vreo douăzeci şi cinci de centimetri. Trestia trece printr-o presă rece, de cauciuc, activată de un motor simplu, alimentat cu gazolină, iar sucul se scurge printr-un canal metalic direct în vasul de colectare, printr-o sită obişnuită care opreşte eventualele bucăţele mărunte de lemn. După prima presare, pe tulpina aplatizată ajung bucăţele de ghimbir şi de lămâie iar operaţiunea cu presa se repetă de încă două sau trei ori.

Vânzătorii au tot timpul cu ei o cutie termoizolantă cu gheaţă (brazilienii nu beau mai nimic fără gheaţă), pahare de unică folosinţă şi paie. Eu nu beau, că nu-mi permite religia, dar cu siguranţă e un deliciu de neratat pe-aici. Prefer apa de cocos, despre care o să vă povestesc curând. Spor la piftie!

Lencois, Chapada Diamantina, Bahia, Brazilia. By night.

Mă mai întreabă unul-altul cam cum ar fi bine să-şi plănuiască o vacanţă pe-aici, prin Brazilia, şi în general nu ajungem la discuţii serioase ori cât de cât concrete. Poate că, înainte de orice gând, cel mai bine ar fi să căutaţi prin împrejurumile internaute, câteva date de-astea banale, gen suprafaţă, populaţie, să vedeţi o hartă, să identificaţi o listă de „top destinations” recomandate de alţii etc.  Treaba asta e valabilă în general pentru orice teritoriu nou pentru voi, unde nu aţi mai fost niciodată şi unde intenţionaţi să petreceţi o vacanţă. Şi pentru că, repet, încă nu am ajuns la nimic concret până acum cu niciunul dintre aceia care mi-au pus întrebări în treacăt, iată o listă scurtă de premise şi motive despre cum nu ar trebui să te gândeşti să vii în Brazilia în concediu.

• Dacă nu vii la Carnaval, la Rio, nu-ţi plănui o vacanţă de zece zile în Brazilia. Patru zile sunt doar drumul. O zi de cazare şi de odihnă după un drum foarte lung, în care de obicei mergi cu minimum două avioane. O zi e aceea „înainte de plecare”, zi din care măcar o parte o pierzi cu chestiuni administrative. Rămâi cu vreo patru zile „full” în care, dacă eşti genul „turist maratonist”, eşti sortit extenuării. Costul biletului de avion reprezintă o parte foarte consistentă a bugetului tău de vacanţă, ar fi absurd să plăteşti atât în condiţiile în care experienţa turistică în sine ar fi lipsită de valoare.
• Nu veni în Brazilia dacă nu ştii dinainte ce vrei să vezi şi ce tip de experienţă vrei să-ţi oferi. Vrei party? Vrei plajă? Vrei natură? Vrei surfing? (serios, ultimele trei nu sunt neapărat congruente din punctul de vedere al timpului şi energiei pe care le presupun) Vrei experienţe culturale? Vrei senzaţii tari? Le poţi avea pe toate, dar nu în două săptămâni. Pentru maximum de experienţă, ai nevoie de mobilitate mare, toate astea sunt întinse pe toată suprafaţa Braziliei şi, dacă nu te-ai uitat încă pe o hartă, ţara asta e cât toată Europa, iar cursele interne cu avionul nu sunt chiar neglijable ca preţ. Drumurile sunt bune, dar lungi.
• Nu veni în Brazilia pentru că ţi s-a spus că e ieftin. E drept, cu puţină chibzuială poţi cheltui în două săptămâni de stat aici cam tot atât cât ai dat pe biletul de avion, dar e bine să nu uiţi că eşti turist şi că eşti în vacanţă. Şi brazilienii ştiu asta. Dacă nu vii „la punct fix”, la cineva care stă aici şi e cu tine de când ai sosit la aeroport şi până pleci, cineva care să vorbească limba, să ştie unde să te ducă şi să-ţi dea informaţii vitale, ai toate şansele să plăteşti de multe ori cel puţin dublu sau triplu faţă de preţul real. O fi euro azi 3,01 reali brazilieni, dar asta înseamnă şi inflaţie, asta înseamnă şi că localnicii în multe cazuri speculează psihologia turistului cu card de euro.
• Nu te gândi la Brazilia ca la o destinaţie de vacanţă în următoarele câteva condiţii de natură personală. Ai o repulsie pentru oamenii de culoare, îmbrăcaţi sumar. Te deranjează discuţiile pe ton ridicat (fără urmă de contradicţie sau ceartă) şi oamenii gălăgioşi. Faptul că moneda ta e de trei ori mai puternică decât cea locală, că poporul tău are o istorie de patru-cinci ori mai lungă decât a brazilienilor sau că porţi haine „de firmă” îţi asigură un sentiment de superioritate. Nu accepţi că fiecare individ are un ritm propriu, că societatea din care provii e diferită şi prezintă, în general, tendinţa uniformizării oamenilor.
• Nu te pregăti, ca bărbat, pentru turism sexual. Adică bine-ar fi să nu-ţi propui ca şi „must” să bifezi o experienţă sexuală în Brazilia. Primejdiile sunt multe şi legile despre asta, cam incomode… Poţi să dai lesne peste o minoră fără să ştii, poţi să pici în vreo ambuscadă „familială” pentru care ai şanse să plăteşti un preţ măricel şi diversificat, poţi să-ţi strici vacanţa. Dacă nu ştii portugheză, în câteva zile e aproape imposibl „să agăţi” ceva care să-ţi îndeplinească în mod pozitiv memorabil curiozitatea. Desigur, poţi să plăteşti pentru astfel de servicii dacă te împlineşte sexul pe bani, „asta devine după facultăţi”. Pentru fete e mult mai simplu, ca de obicei. Dacă mai eşti şi blondă, cu ochi deschişi la culoare, preferabil plinuţă şi amatoare de experienţe ebenine, poţi rezolva problema din prima oră după ce ai ajuns.

Grutta Torrinha. Localizare: satul Torrinha, în partea de NE a Parque National de Chapada Diamantina, Bahia, Brazilia, 12º 37′ 41″ latitudine S, 41º 36′ 13″ longitudine V. Superlative. O floare de aragonit clasată a doua în lume din punct de vedere al dimensiunii (foto 1). Gypsum transparente, structuri foarte rare în formă de ace translucide, pe o suprafaţă cu care aparent nu au puncte structurale comune (foto 2). Helicite cu forme care parcă sfidează gravitaţia, unele dintre ele conţinând irizaţii de minereuri feroase (foto 3). Cristale a căror structură foarte complexă le clasează printre rarităţi.

Accesibilă doar cu ghid localnic, conţine trei rute de vizitare şi un bonus (la achiziţionarea cu 90 R$/cuplu a turului complet, cu cele trei zone de interes), un salon al cristalelor aflat dincolo de marcajele cu bandă roşie. Am stat în total 2h45′, de la intrare până la ieşire, vizitând toate cele trei zone şi salonul-bonus. Nu sunt un obişnuit al peşterilor, deci aş aprecia gradul de dificultate peste medie, cu mai multe puncte dificile de traversare, sol alternativ nisip-rocă masivă măcinată din plafoanele saloanelor, pante alunecoase pe roci de mari dimensiuni, şlefuite de ape, unele saloane cu temperatură mai înaltă decât altele (temperatura medie din Torrinha este de aproximativ 23 de grade Celsius). Ghidul nostru, Wellington (foto 10), este unul dintre cei peste zece-douăzeci de băieţi care ştiu Torrinha cu ochi închişi. Au copilărit acolo, nu vorbesc engleză, dar sunt oameni care îşi respectă misiunea şi te ajută, la rândul lor, să respecţi legile peşterii. Ba chiar să-ţi ofere un moment absolut special, în care te poţi odihni câteva minute în limişte şi beznă totală, cu lanternele stinse. Torrinha nu este electrificată, din raţiuni de protejare a rarităţilor din interior. La cererea ghidului, tot din reaţiuni de protecţie fizică, imaginile 1, 5 şi 8 au fost realizate fără flash, la lumina lanternelor.

Grotta Azul. Localizare: complex Pratinha, Chapada Diamantina, Bahia, Brazil. 12º 21′ 07″  latitudine S,  41º 32′ 28″ longitudine V. Adâncime – aproximativ 14 m. Închisă pentru explorare. Comunică printr-un tunel de aproximativ 150 m lungime, cu adâncimi de până la 14 m. Sol subacvatic argilos. Aproximativ o oră pe zi, de la 14:30 la 15:30 (BA time), soarele se reflectă în apa albastră a grotei.

Ori Sechelariu se dă camuflat din motive temeinice, ori Stavarache simte că e ceva în neregulă cu el după campania asta… Nea Şeicu’ tronează fix la intrarea în oraş, spre a te pune de la început în gardă cam care sunt tradiţiile pământene în urbea moldavă…

Da, frate… El era CEO la turma aia de oi pe care am întâlnit-o sâmbăta trecută, prin zăpada abia picată, pe drumul ce leagă Gura Humorului de Voroneţ. Eu chiar n-am ce să zic mai mult, iar dacă el ar pricepe glumea asta a mea căznită cu „CEO”, probabil că m-ar privi cu acelaşi dezgust superior cu care m-a tratat şi atunci când am stat puţin faţă în faţă.

Închis la prima vizită în Gouda pentru că era luni, am reuşit să-l văd chiar în ultima zi de vacanţă olandeză. În piaţeta centrală a orăşelului, muzeul este a doua clădire care-ţi atrage atenţie, după aceea a primăriei. Nu e foarte înaltă, dar placa de pe fronton şi întreaga arhitectură îţi spun că e un edificiu important înainte de a te apropia de inscripţiile de pe uşile exterioare. Pe scurt, despre muzeul  din Gouda al brânzei şi alte câteva amănunte: