Posturi cu tagurile: "turism"

Fetelor le plac caii, nu? N-am auzit niciodată o fată care să spună „nu, mie nu-mi plac!”. Le plac chiar şi acelora cărora le e frică de ei. Mai de departe sau din poze, dar tot le plac. Unei femei puternice îi va plăcea întotdeauna să obosească un cal, să-l supună, să-l strunească după bunul plac pe traiectorii pe care le decide, probabil, în ultima clipă.

Şi bărbaţilor le plac caii, dar nu la fel de mult. Un bărbat e, mai degrabă, intimidat de un cal sau de o iapă trupeşă. Deşi atracţia faţă de cea din urmă poate fi de-a dreptul irezistibilă. Hipismul e ocupaţie nobilă, destul de costisitoare şi un sport foarte complex. Iar a avea un cal pentru agrement e visul multor oameni obişnuiţi. Spetter, bălţata din primele imagini, a dat deja multe bătăi de cap gazdelor noastre din Olanda, însă peste aproximativ o săptămână va fi, în sfârşit, a lor. După controale medicale interminabile, investigaţii, îngrijorări şi aşa mai departe.

Spetter nu este un cal de performanţă, dar viitoarea lui stăpână a decis că o va cumpăra indiferent de cât de grave ar fi problemele ei de sănătate. Vinerea trecută a venit şi verdictul medical final şi Spatter e ok. Are nevoie de mult lucru şi, din fericire, nu va mai fi nevoită să ducă în spate pe oricine vine la manej pentru o oră de distracţie ecvestră.  Pe Spatter o vedeţi în imaginea de sus şi în primele două de mai jos. Restul – alţi cai de la hipodromul din Hitland, de lângă Capelle aam den Issel, suburbia în care ne petrecem vacanţa.

Surprinzător pentru multă lumea, n-am venit în Olanda nici să fumez, nici să mănânc ciuperci nebune. Deşi le găsesc aici pe toate drumurile şi la toate scorurile. Asta nu mă împiedică să adulmec vinovat fiecare adiere de joint care-mi trece pe sub nas şi zău că nici de astfel de…aere nu duc lipsă. Eram foarte curios să-mi aflu propriile reacţii în mijlocul libertăţilor de-aici şi am ştiut de la bun început că mirosul, cel mai important amănunt al interacţiunilor mele de până acum cu marihuana, va fi ispita cea mai greu de învins. Şi mi-a mers. Cu un pic de ajutor, dar mi-a mers şi e ok :). E overrated să fumezi marihuana în Amsterdam. Toată lumea fumează în Amsterdam. Dacă ai chef de sortimente diferite, poţi urmări indivizi diferiţi pe stradă sau te poţi aşeza la câteva cafenele diferite în fiecare zi. Ce inspiri de la ceilalţi, pare mai mult decât suficient.

Acum două zile, după Sex Museum, am ajuns la Hash, Marihuana & Hemp Museum, apoi în magazinul de seminţe şi în Hemp Gallery. La sera de la demisol, un fel de ghid aşezat pe scaun, cu ochii sparţi şi dinţii rari. Turuie despre fiecare sortiment care creşte în seră, are noţiuni serioase de genetică şi alte ştiinţe colaterale. Fetele care vând bilete sunt calme, prietenoase şi serviabile. Seminţele sunt scumpe şi nici n-am garanţia că s-ar acomoda în turba pe care-o iau de la Kaufland sau din Metro. Acelaşi miros obsedant m-a urmărit în toate galeriile, în magazin, în colţul cu postere şi în sera de la Cannabis College. De unde vă şi trimit ilustratele cu plante de sezon de mai jos :) Până una-alta, counterul din dreapta nu s-a oprit. Şi aşa e cel mai bine.

La Casa Rembrandt era închis azi. Aşa că am aflat o chestie destul de bună de luat în calcul: într-un oraş foarte turistic, cum ar fi Amsterdamul, de pildă, e foarte uşor să deschizi un muzeu. Mai corect spus, orice fel de muzeu ai încropi şi oricât de mic dau de prost l-ai face, sigur vei găsi destui guguştiuci care să-ţi dea trei euro pe biletul de intrare. Muzeul sexului nu e chiar ca muzeul votcii sau al ceaiului şi cafelei, din Amsterdam. Astea două din urmă sunt un fel de anexe la mişto ale unor magazine de profil. Muzeul sexului are trei etaje şi reuşeşte să urmărească o istorie cât de cât logică a băgăului în diverse etape, civilizaţii sau preferinţe diversificate. Cu toate astea, n-am simţit ca şi cum omenirea ar avea nevoie de un astfel de edificiu pentru a fi mai pofticioasă ori mai experimentată în ale sexului. Căci despre respect nici nu încape discuţie.

Adevăratul muzeu, dacă vreţi, poate fi considerat multpreatrâmbiţatul Red Light District, care şi la matineu, şi la prânz şi spre seară mi s-a părut la fel: un jgheab cu dejecţii nesortate, scurse de pe toate continentele şi de prin toate ungherele nefericirii tipic pământene. Diforme, bătrâne, descărnate, mototolite, ajustate chirurgical grosolan, în spatele râvnitelor ferestre, făcându-mi cu ochiul ca un automat cu fise în Orăşelul Copiilor. Singura amintire cu inflexiuni erotice din toată povestea asta va rămâne aroma aţâţîtoare de canabis, care pluteşte în toate ungherele şi pe toate străduţele din zonă.

Dar dacă tot am zis că vă spun despre muzeul sexului şi mi-am dat seama că nu prea am ce să vă povestesc, mai bine vă las o poză cât de cât interesantă. Nu scria nicăieri cum se numeşte lucrarea, dar eu aş face câte-o cişmea de-asta în faţa fiecărei clădiri de birouri din Bucureşti :) Atenţie! Imaginea conţine reprezentarea mai multor organe sexuale masculine.

Mori de vânt sau mori prost. Uitându-te cât sunt de frumoase, de cochete, de bine îngrijite, în ciuda faptului că mai toate au depăşit două veacuri şi jumătate de existenţă. Şi pentru că e mult mai comod cu filmuleţe, iar autorul e dărâmat de oboseală, vă lasă doar cu video deocamdată. Poze şi mai multe poveşti, în zilele ce urmează.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=COf1sm4mJkA]

Azi mă duc să văd nişte mori de vânt. Mă dau cu trenul, apoi cu rata. Până mă-ntorc, vă las un pic la plimbare prin Amsterdam. Ştiu, pentru unii e plicticos fără magazine, coffee shop-uri şi Red Light District, dar tot Amsterdam e şi ăsta.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=Xb8QIWzYQlc]

Cică un bărbat cere mâna fetei cu care o arde la un moment dat numai dacă se plictiseşte de a lui. Sau, cum zice alt banc rural, „uite-l, fa, pe Nelu! Hai să-i facem cu mâna!” „lasă-l, fată, să-şi facă singur!”. Dacă vreodată vă ataşaţi atât de profund şi de plenar faţă de propria mână, îi puteţi face cadou o copie fidelă, din ceară, la Madame Tussaud Amsterdam. Pentru numai 7.50 euro. Chilipir! Mai ales dacă mâna cu pricina v-a salvat de la mai multe momente de singurătate şi nu numai :)

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=bbDujm3YQLo]

În sfârşit, originalul şi copia se întâlnesc pe teren neutru. Sau nu? Dacă originalul e din ceară şi copia nu, se pune? Poate că dilema asta este şi motivul pentru care Mercury cam muşcă din microfon de nervi, în planul secund :)

Petru că m-am trezit cu o dispoziţie bună de dimineaţă, pentru că am ajuns devreme la Amsterdam şi pentru că a fost marţi, zi de post şi penitenţă pentru nebuni, pe la cântatul zorilor m-a apucat zelul patriotic şi mi-am adus aminte de cumătra Udrea a lui Zăpăcitu, din capu’ la trebile de pe-acasă. Şi pentru că ministreasa (apropo, cum mai e pe la comisie?) nu prea face turism de-ăsta de care fac oamenii normali, m-am gândit s-o ajut în demersul ei titanic de resuscitare la mişto a turismului românesc. Ceva simplu, uşor, să nu-i pice prea adânc la foios.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=MfxeFBn-daw]

Probabil că voi scrie mai multe despre Delft într-una dintre zilele următoare, dar ritmul cu care fac poze şi înmagazinez poveşti este mult mai rapid decât acela în care ar trebui să şi scriu, să editez poze sau să rog YouTube să-mi urce filmuleţele needitate într-însul :) Imaginile de mai jos sunt din Delf, din piaţa cea mare sau piaţa bisericii vechi. Sâmbătă dimineaţa, soare, cer frumos şi multe bucurii pentru ochi de jur împrejur.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=5G5ezDtxA2U]

Primele zile de Olanda au fost, desigur, o mare clătire de ochi şi de simţuri, bucurii de toate felurile şi din toate direcţiile. Pe scurt, după primele zile, iată câteva amănunte pe care e posibil să le consideraţi utile atunci când veniţi în direcţia asta. A se consemna că n-am venit în Olanda ca să fumez ceva special sau ca să mănânc ciuperci nebune. Bănuiam eu câte ceva, dar mi se confirmă că mai sunt multe alte chestii tari de făcut pe-aici în afară de cele amintite mai devreme şi „vizitate” de majoritatea celor pe care-i ştiu să fi trecut pe-aici. De bună seamă, avantaj eu la toată povestea asta, în primul rând mulţumită faptului că am fost adoptat temporar de o familie localnică. Deci: