Posturi cu tagurile: "turism"

Aproximativ 160 EUR dus-întors de persoană, cu date fixe şi nonrefundable. Avion micuţ, dimensiuni decente la scaune, plin de chinezi la plecare, ceva mai aerisit la întoarcere. Personal OK, în limitele economy ale unui zbor relativ scurt (aprox. 2h40min.). Nişte sanvişuri oribile pe post de „snack”, în ciuda poveştii savante de pe ambalaj, cu o familie de pe la 1800, brutari de tradiţie şi alte purgative de-astea. Dacă la ducere aş fi fost în stare să-i cred un pic, la întoarcere n-a mai fost cazul. Dar per total o experienţă OK. Oricum, zborul cu avionul sigur nu mai e ce-a fost sau în trecut prea mă obişnuisem eu cu drumurile lungi şi mâna largă a companiilor aeriene înainte de 9/11. Mi-e dor de Singapore Airlines, de Quantas, de British Airways sau chiar de United, de zborurile de peste 7-8 ore, în care mesele erau un adevărat festin şi în care era chiar indicat să te faci praf cu scotch gratis, la discreţie, ca să rezişti mai bine zborului prea lung.

Sunt convins de inutilitatea Elenei Udrea pentru turismul din România. Aşa cum sunt convins că în ministerul pe care-l conduce s-au cheltuit anul ăsta mulţi bani aiurea. Aşa cum sunt convins de nivelul avansat al tupeului individei respective. Aşa cum sunt convins că e o crimă să arunci bani pe publicitate înainte ca produsul tău să poată susţine orice fel de promisiune face prin campania de comunicare. Aşa cum sunt convins că o parte însemnată din aceste sume colosale au ajuns în rezervele strategice pe care cineva la va cheltui în noiembrie, în campania electorală. Uite de ce sunt eu convins de toate astea:

Aşa arată din punct de vedere al informaţiilor turistice principala poartă de intrare a României. Un stand identic cu acelea folosite pentru degustări de salam în supermarketuri şi un schelet metalic în care informaţiile „turistice” se reduc la nişte pliante despre gripa porcină. Atât. Asta după ce te faci că nu observi feţele şi atitudinea respingătoare a personalului aeroportuar obligat să te întâmpine la terminal. Asta după ce te-ai despărţit zâmbitor de echipajul străin care te-a adus, iar cei care te întâmpină nu-ţi spun nici măcar „bună ziua”.

Uite de-asta sunt eu convins că Elena Udrea merită linşată dimpreună cu toţi miniştrii români ai turismului din România.

Pentru că mai am o grămadă de chestii „de-acolo”, lucruri despre care nua am apucat să scriu şi pe care să vi le arăt între timp, mă fac că n-am venit încă. Încerc să descarc cât mai mult din tolbă în weekend, dar prefer să nu revin la subiecte de actualitate până nu declar încheiată şi pe blog aventura olandeză.

Cică pe-aici nunţile cele mai tari se fac vinerea. Şi nu neapărat cele mai tari, ci în general toate. Că are lumea două zile la dispoziţie să se refacă. Ba chiar dacă luăm în calcul că lunea în Olanda iarba şi lalelele încep să crească de pe la ora 11-12 sau  că mulţi dintre angajaţii olandezi din mai multe sectoare îşi pot alege o zi liberă pe săptămână şi aceea poate fi chiar lunea. Tare, nu? Aşa că într-o vineri am surprins şi eu imaginile-astea de la o căsătorie civilă plină de culoare. Hoţeşte, de dincolo de cele şase benzi ale Străzii Coolsingel, pe care se găseşte Primăria din Rotterdam.

Ia s-auzim cum clocoteşte mândria patriotică în voi…

Aseară crănţăneam biscotte la masa din grădină şi pac! veniră ăştia neinvitaţi la cină.

Că nu e om să nu fi scris o poezie, nu? Madame Tussaud este una dintre acele distracţii cu care turiştii rafinaţi şi culturişti nu se prea laudă. Statuile de ceară sunt o distracţie suficient de puerilă încât să nu constituie motiv de mare mândrie mai ales pentru călătorii ce vor să lase impresia că viaţa lor sunt muzeele şi aşezămintele de mare încărcătură istorică. Când dai 21 de euro pe bilet, însă, parcă ţi-e jenă să nu recunoşti că eşti un bucuros consumator de kitch măcar din când în când şi mai ales când vine vorba de cel recunoscut pe plan internaţional :)

Există printre păpuşelele din M. T. Amsterdam câteva foarte reuşite la capitolul asemănării cu originalul. M-am uitat cruciş la personalităţile locale reprezentate printre megastaruri şi n-am reuşit să-l trag în poză tocmai pe O’Bama de ceară, venit în vizită tocmai de la M.T. Washington DC şi absolut neinspirat plasat în holul de la intrare, unde personalul te hăituieşte să te urci mai repede în lift, către galerii. Plus un scurt coridor „al groazei”, unde am reuşit doar să mă umectez un pic de frică. La ieşire, în magazinul de suveniruri, am văzut un animator făcând un mulaj de mână, cu materialul clientului. Am pus filmuleţul săptămâna trecută. Mai departe, poze multe.

Sau „a vitraliilor”, cum este mai degrabă cunoscută. Ioan Botezătorul este şi patronul spiritual al oraşului. Pe scurt, despre biserică, am aflat că e cea mai lungă din Olanda (123 de metri), că e posibil ca prima construcţie de pe actuala suprafaţă a bisericii să dateze de pe la 1280 şi că forma de azi a bisericii, dispusă în cruce, este păstrată cu mult înainte de 1552, când un incendiu a devastat clădirea.

Vitraliile, adevărata comoară a bisericii, sunt 64 la număr şi înfăţişează scene biblice şi mai multe episoade din istoria Olandei. Ferestrele pictateale bisericii din Gouda reprezintă mai bine de jumătate din vitraliile de secol şaisprezece realizate în atelierele olandeze. Zece dintre vitralii conţin scene din viaţa Sfântului Ioan. Un altul, realizat după al doilea Război Mondial, înfăţişează chiar perioada în care vitraliile au fost scoase din ferestrele bisericii şi păstrate într-un loc mai sigur, de teama bombardamentelor.

În afară de toate astea şi de acurateţea picturilor pe sticlă, biserica deţine o orgă impresionantă, funcţională şi întreţinută permanent după construcţia ultimei variante, la mijlocul secolului trecut. Un spaţiu de o frumuseţe ieşită din comun, în care ţi-e mai mare dragul să caşti gura la ce-au fost unii oameni în stare să creeze şi alţii să întreţină cu grijă. Cîteva imagini, mai jos.

Am ajuns săptămâna trecută în Gouda împins de la spate de trei poveşti ce se cereau musai cercetate: brânza, stroopwafles şi lumânările. Despre brânza Gouda aşi auzit toţi, nu? Auziseră şi localnicii, dar în oraş nu se prea face brânză. Există un muzeu al ei, dar lunea (când am ajuns acolo) e închis. Sunt cîteva ferme prin apropiere, dar nu prew răspund la telefon şi mai degrabă vând decât să-ţi facă turul de onoare.Deci cu brânza n-am rezolvat nimic până ieri, episod despre care am scris câte ceva pe pranzuldincaserola.ro.

Stroopwafles arată ca în poza asta, pe toate pachetele scrie că sunt „Goudse Stroopwafles”, adică măcar aduc cu alea originale din Gouda, dar nici aici n-am avut noroc. Un singur magazinaş le face „la vedere” şi le vinde calde, dar nici ăsta nu e deschis lunea. Cât despre lumânări, am aflat rapid că mai e un moşulică prin oraş, care are un atelier în care face lumânările tradiţionale, însă e destul de morocănos şi cam cherchelit tot timpul, deci deloc doritor de oaspeţi.

În schimb, am descoperit un orăşel frumos foc, cu biserici şi turnuri impresionante ca în toată Olanda, czu străzi curate, felinare pline de flori, iarbă enervant de verde şi oameni la fel de relaxaţi ca în toată ţara asta. Plus o frumuseţe de biserică a Sfântului Ioan, cunoscută drept „biserica vitraliilor„, despre care am scris o însemnare separată. Mai jos, cîteva imagini din Gouda. [‘h a u d a]

O lăsăm şi noi mai moale cu poveştile-alea vechi despre cât de fade sunt fructele şi legumele prin Europa de Vest în comparaţie cu alea care cresc prin grădinile româneşti? În fiecare dimineaţă, în drum spre gară, îmi cumpăr un ditamai paharul de fructe curăţate şi tăiate cuburi, proaspete şi reci. Căpşuni, ananas, papaya, pepene galben, măr, pepene roşu, afine. Mănânc şi plâng, vorba poetului. Toate sunt dulci, parfumate, crânţâne în dinţi şi-ţi umplu dimineaţa de bucurie. Vreo doi euro. Şi e foarte mare.

O caserolă de căpşuni olandeze e vreo trei euro.  Kilogramul de banane, un euro şi ceva. Mă dedau la tone de coacăze la un euro şi un pic caserola de 500 de grame. Mai vreţi? Roşiile sunt de seră, dar nu sunt cu nimic mai prejos decât roşiile noastre de grădină. Jur. În olanda chiar se face agricultură şi alimentaţie bio. Dar pentru că aici există mult mai mulţi cumpărători, preţurile sunt de bun simţ.

Imaginea de mai sus e oarecum la temă, dar vorbeşte despre altceva. Un rug enorm de mure, la marginea unui drum asfaltat, destul de circulat. Nici urmă de praf sau de mâzgă pe fructele mai mult sau mai puţin coapte. Nu eram singurii care au cules de-acolo cu o săptămână ăn urmă, când am făcut poza. Dar am ules toşi cu grijă, lăsând fructele necoapte la locul lor şi multe coapte pentru alţii.