Pe limba braziliană: caldo de cana

Asta îmi propun să fie o serie de însemnări despre chestii faine sau măcar experimentale de pus pe limbă în Brazilia. Şi dacă reuşesc în următoarele zile să mă ridic la nivelul intelectual al lui Go Pro Hero 3 Black Edition (în august am avut şi Silver Edition vreme de vreo treizeci de secunde, până mi-a zburat-o un val de pe cap cu tot cu hamul despre care abia mai apoi am aflat că nu e pentru uz subacvatic) probabil că le voi ilustra şi cu nuşte clipuri cât de cât decente. Deocamdată doar iPhone.

caldo de cana

Caldo de cana e suc de trestie de zahăr. De cele mai multe ori, pe margnea drumului şi la intrarea/ieşirea de pe plajă. Tulpina de trstie crudă vine „de la ţară”, e cojită cu un cuţitoi straşnic şi nelipsit din dotarea brazilienilor care au o treabă cu natura, apoi spălată cu apă. Pentru un pahar mare cu suc, nenea sau tanti de obicei folosesc o bucată de vreo douăzeci şi cinci de centimetri. Trestia trece printr-o presă rece, de cauciuc, activată de un motor simplu, alimentat cu gazolină, iar sucul se scurge printr-un canal metalic direct în vasul de colectare, printr-o sită obişnuită care opreşte eventualele bucăţele mărunte de lemn. După prima presare, pe tulpina aplatizată ajung bucăţele de ghimbir şi de lămâie iar operaţiunea cu presa se repetă de încă două sau trei ori.

Vânzătorii au tot timpul cu ei o cutie termoizolantă cu gheaţă (brazilienii nu beau mai nimic fără gheaţă), pahare de unică folosinţă şi paie. Eu nu beau, că nu-mi permite religia, dar cu siguranţă e un deliciu de neratat pe-aici. Prefer apa de cocos, despre care o să vă povestesc curând. Spor la piftie!