Este foarte adevarat ca Herr Klaus Iohannis a rezolvat o multime de treburi la Sibiu, e clar ca oamenii il iubesc si ca este asigurat, probabil pe viata, pe fotoliul cel mai fain din Primarie. Numai ca nici el n-a reusit pina acum sa rezolve pacostea asta emblematica pe care probabil o vom cara pe blazon si prin enciclopediile editate prin anul 6848. Daca prima imagine e de la gara (adica „bine, fie, treaca de la noi”, desi genul asta de indulgenta parca ne sta pre atare in fire), a doua este chiar de la intrarea in aparent sofisticata si pretentioasa zona pietonala din mijlocul orasului. Nu bun, desi strainezii s-au cam obisnuit.

Batrini sint peste tot. Unii mai veseli, altii mai tristi. Sint, de fapt, asa cum ii vedem sau ii credem noi, dupa cautatura sau in functie de propria noastra stare de spirit. Mie imaginile de mai jos nu mi se par nici triste, nici tipic romanesti. Daca nu v-as spune ca sint facute in Romania, v-ar fi greu sa vi le imaginati in cu totul alta parte?

Asta a fost prima imagine care m-a surprins placut la Sibiu, dupa ce am iesit de pe straduta dinspre hotel. Poate ca exagerez, dar combinatia copacilor si curatenia arterei ce urca spre stinga mi-a adus aminte de Singapore. Poate ca de vina sint copacul „plingator”, cu tenta oarecum exotica, formele regulate ale tufisurilor de pe marginea strazii si curatenia. DAR. In ciuda traficului fluent, intersectia functioneaza dupa reguli mai mult decit ciudate. Un exemplu ar fi „verdele” de la pietoni, care este atit de scurt, incit te forteaza sa alergi daca vrei sa ajungi teafar pe partea cealalta. Cred ca un pasaj ar fi bun acolo, dar nu cred ca ar avea suficient spatiu pentru acces. Si inca un ‘DAR”. O buna bucata de drum, adica pe toata strada in panta si citeva sute de metri mai departe, n-am gasit nici macar un (1) cos de gunoi. Nu, n-am gasit nici mizerie pe asfalt, dar n-as fi sigur ca toata lumea ar lua drept provocare obligatia de a umbla cu mucul de tigara in mina aproape un kilometru.

Vrednicii si ambitiosii edili sibieni au rezolvat inaintea Bucurestiului problema padurii de cabluri de pe stilpii de electricitate. Nu, nu de tot, inca mai au si ei colaci intregi din loc in loc, dar mare parte din incilceala intestinala de la inaltime s-a mutat in subsol. Numai ca, in mod firesc, apar alte doua treb’soare odata cu varianta asta mai mult decit necesara: 1. din cind in cind, sistemul are nevoie de interventii/reparatii; 2. sistemul se dezvolta, apar mereu retele noi sau cele existente se extind. Incercati un exercitiu de imaginatie mutind situatia din imagine pe o artera din Bucuresti…

Am trait s-o vad si pe-asta, dar sint aproape convins ca nu este un caz singular: Sibiul are o revista de „life-style”! Am numarat 56 de pagini de publicitate (incluzind copertele, fara advertoriale si pagini de product placement) intr-o brosurica glossy, de gasit mai ales in camerele de hotel din orasul cu pricina. Cu siguranta se distribuie si in alte spatii horeca. Ma intreb, insa, cit continut laifstail cu tenta locala poti produce (chiar si) in Sibiu, dupa ce ai luat la rind cele citeva staruri ale urbei? Le iei de la capat? De ce nu, de vreme ce Marin si Radulescu fac minimum doua-trei coperte pe an pentru aceleasi publicatii „centrale”.

Alte observatii. O revista in limba romana, distribuita in hotelurile dintr-un oras bintuit masiv de straini. Zero continut de tip „utilitar”, adica nu tu cafenele, trasee temptante, muzeuri, masajuri, bordele eccetera. Un site cu zero interactiune in afara de scriptul cu scuipat in cursor ca sa dai pagina. Aproape halucinant diferentiatorul cu „singura revista gratuita de lifestyle dedicata orasului tau”. Inseamna ca mai e cel putin inca una, pe bani? Fetele, sa mergem cu toatele la Sibiu, ca e rost de mult laifstail. Da’ le merge. Sa fie sanatosi.

Un copy care, in conceptia advertizaurilor*, ar trece drept „indraznet”** si pe care l-ar privi oarecum oblic, asemeni gainii care-a primit un pumn de graunte fosforescente. Mesh-ul se afla aproape de virful unei cladiri foarte inalte, aflata in renovare capitala, in centrul Sibiului. Nu stiu daca in jurul acestui tag-line a existat o campanie care sa faca legatura (explicativa) cu serviciile comunicate (e vorba despre un operator turistic), dar el de unul singur cred ca n-ar putea functiona decit ca teaser sau ca reminder, dat fiind faptul ca nici macar logo-ul nu poate fi vazut decit cu ocheanul.

Sint in urma. Rau. N-ar fi o noutate, eu sint mai mereu un pic in urma. Auzi, ba? Retardat esti tu! Acum sint in urma cu o serie maricica de poze de la Sibiu. Case, case, case multe, mici dezamagiri, mici mizerii, mici caraghioslicuri, cladiri si case. Aseara fu frumos la Gala eCommerce, dar e trei si ceva dimineata, povestesc si va arat si poze mai tirziu. Dupa ce ma tund, fi’n’ca m-am plictisit rau de falcosul Mowgli pe care-l vad in oglinzi si in ochii cercetatori ai unora. Nici despre Justine n-am apucat sa scriu si zau ca ar merita citeva rinduri. Incerc sa ma curat pe mate de Sade cu „Cinci milenii de manipulare”, a lui Bogdan Teodorescu, da’ merge incet, fac numai trei statii cu metroul. Pe mai tirziu. Va las cu „Satellites”, in varianta care-mi place mie.

Ca tot si-au schimbat palaria, ba pardon, au schimbat galentii pe kilt si de-acum vor imprumuta organic din proverbiala avaritie a scotienilor. Probabil ca se pregateau de multa vreme pentru asa ceva, din moment ce, daca la un ghiseu ABN vrei sa depui niste bani in propriul cont sau sa faci alte operatiuni cu propriile instrumente achizitionate de la ei, esti obligat sa platesti un comision de cinci lei. Daca, insa, faci aceleasi operatiuni prin CEC in acelasi cont ABN, ei bine, nu platesti comision. pam-pam!

Stiu ca te-am suparat, dar semnul asta, oare, pentru care dintre pacate mi-l arati?

Ai inceput sa ma latri chiar inainte ca eu sa te vad, semn ca mi-ai adulmecat natura impura si pornirea libertina ce pusese stapinire pe bietul moftangiu. M-ai simtit frematind de poftele celui hotarit sa haladuiasca fara de tinta prin imparatia care, in neamul tau ciinesc, te-a harazit cu rang inalt, multumita legaturilor tale de singe nobil. Ti-am auzit revolta si injuraturile in care imi ocarai starea de venetic neinsemnat, de pradator cu privirea si narile al orasului tau maret si rece, plin de contraste. Te-ai incordat amenintator in spatele hotarului ce ne despartea, m-ai cintarit intr-o clipita si m-ai latrat vinjos, ca pe un gunoi ambulant, ca pe un cersetor de haine vechi, ca pe un jerpelit urit mirositor.

Eu am tacut. Din prea multa consideratie, am evitat sa-ti arunc vorbe lesinate si alte dulcegarii care pe alti semeni ai tai ii transforma lesne in cirpe incolacitoare si din coada fluturinde, in umili colectionari de mingiieri si alinturi. Ti-am furat in tacere o frintura din gratia tiranica si din cautatura cu care te-ai fi bucurat sa ma faci farime. Am luat cu mine un crimpei din forta semintiei tale ce dainuie de sute de ani. Ramii cu bine, vinjosule!