Cinematografele grupului Media Pro, adică Hollywood Multiplex, Cinema Pro şi Lotus Oradea, se pregătesc intens de neîntîrziatele beneficii pe care le aşteaptă, din punct de vedere cinematografic, de la noul lor acţionar intergalactic prin încuscrire, Time Warner. Astfel, de pe 1 mai trei săli de la HMO şi sala de la Cinema Pro vor fi dotate cu tehnologie 4K şi 3D, urmînd ca, de pe 15 mai, o sală de proiecţie de la Lotus Oradea să intre şi ea în aceeaşi lume bună, echipată de Sony şi RealD.

Ce înseamnă toate astea din punct de vedere al spectatorului? Cu siguranţă o experienţă mai intensă pe scaunul de la cinema şi, probabil, una la fel de intensă în buzunar. Din punct de vedere tehnic, comunicatul diviziei zice aşa: „4K este de 4 ori mai clar decat 2K, este de peste 8 ori mai clar decat HDTV, oferă o rezoluţie şi un contrast excelente şi o puritate perfectă a culorii, asigură o durată mai mare de viaţă suportului tehnic. Noua tehnologie 3D nu oboseşte ochii şi nu provoacă dureri de cap. 4K oferă aceeaşi imagine clară pentru toţi spectatorii din sală (spre deosebire de tehnologia bazată pe peliculă care redă imaginea optimă numai pentru o parte din spectatori)”. Ain’t that awesome?

Sînt din ce în ce mai convins că românii urăsc pieptul de pui, altfel decît şniţel. Aud la tot pasul: e uscat, n-are nici un gust, e prea slab, n-are şi el acolo, măcar un pic de grăsime, e fad, alunecă greu pe gît. Mă bate gîndul să scriu minimum o sută de variante în care poţi pregăti un piept de pui. Pentru că e sănătos şi pentru că ăsta e marele lui avantaj: poţi să-l pregăteşti în sute de variante. Mai ales atunci cînd, dintr-un motiv mai mult sau mai puţin plăcut, ai hotărît să te desparţi de ceafa de porc pentru tot restul vieţii :) Despre asta e vorba mai jos, în Rulada Hunyad, inspirată de Iosif Balays, Executive-ul de la „Floare de Soare”.

INGREDIENTE. Pentru patru porţii: un piept de pui întreg, 100 g de orez, o jumătate de cutie mică de mazăre, un sfert de cutie de boabe de porumb, o jumătate de ardei gras, cîteva frunze de ştevie, susan, un ou, două clătite mari.

În vreme ce noi nu ieşim de vreo 20 de ani din trilema „popor prea tîmpit-clienţi prea boi-creativi prea fricoşi”, Ogilvy (de la ei, că la noi se odihnesc o leacă) lucrează pentru Scrabble.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=8kr0QEwfZBk]

Chiar, oare cum or arăta cei 100 de pasionaţi de Scrabble din România? Ceva mă face să cred că le-ar plăcea mult spotul de mai sus şi celelalte două (1 şi 2) din campanie.

Restanţe, cum ar veni. Mă apucasem de editat pozele-astea înainte de pauza care tocmai se încheie. Am stat o zi întreagă în tîrguşorul ăsta ciudăţel. Zona veche, cu alei pietruite şi răcoroase, cu case vechi, bine păstrate, e o răsplată pe măsura ororilor turistice ridicate în Nesebarul nou, a sanctuarelor kitch-ului ridicate probabil în cinstea noilor mici antreprenori din alimentaţia publică, proprietari de covrigării şi dughene cu ceaorma. Mai jos, doar lucruri frumoase.

Semnul ăsta se află în curtea institutului „Cantacuzino” din Bucureşti, dar cu siguranţă ar putea sta în mult mai multe locuri, indicînd altceva decît (previzibil) zona pentru depozitarea gunoaielor.

• Dacă-l ştie cineva pe genialul care s-a îngrijit ca „Manual de branding”, a lui Olins, să iasă pe piaţă cu ditamai  dezacordul chiar pe prima pagină, să-i spună că mi-ar plăcea să-l cunosc. Sau nu.
• Oare de ce nu mă convinge nici cît negru sub unghie recomandarea lui Pascal Bruckner, proţăpită pe supracoperta unei cărţi poliţiste suedeze?
• Oare la Medicină o exista prin anul VI ori în perioada Rezidenţiatului  vreun curs de  „psihologia pacientului”? Există prea mulţi medici care au senzaţia că pot pune semnul egal între leguma cu Alzheimer şi un bolnav care încă mai vorbeşte, mănîncă singur, nu se cacă pe el, d’astea…
• Note to self: să nu uit să scriu într-una din zilele viitoare cîteva rînduri despre cît de tare, cît de profi şi cît de bazat e ziarul Cancan. Nu daţi cu roşii! Indivizii ăia chiar ştiu ce fac.
• A! Panseul sezonului. Am dat-o ieri şi pe Twitter, dar merită pusă şi aici, la insectar. „Tu nu ai fumat mult, ai fumat mai repede decît alţii. Astfel, ţigările tale s-au terminat mai repede decît ale altora.” Pot să spun „genial”? Naşule, trăi-ţ’ar trigliceridele!
• Ştiţi că am un frate? Ei bine, în deplină cunoştinţă de cauză şi complect conştient de gravitatea spuselor, îmi exprim convingerea fermă că „nu există-n lumea asta frate ca al meu”.
• Hohoscop se-mbracă frumos, se pregăteşte de Paşti, aşa că se-ntoarce cu faţa imediat după ce trece zodia mielului. Asta ca să nu vă stea drobu-n gît de grija lui.

N-am dispărut în ceaţă. E doar o perioadă încărcată, am de verificat cîteva grafice :) Săptămîna asta am citit „Povestiri erotice româneşti”, despre care o să vreau să vorbim un pic, după Paşti. Tot săptămîna asta am avut cîteva revelaţii, dar despre astea n-o să prea vorbim. Cel puţin nu aici. Poate în altă parte. Hai, fiţi pătimaşi săptămîna asta. :)

Să vorbim despre criză. Mizeria asta megalomană plutitoare cică se lansează la apă în decembrie anul ăsta. Pentru cine? Pentru aceia care, indiferent de situaţia economică internaţională, consumă. Pentru tot felul de săraci cu pretenţii, pensionari tiltaţi, balene pe două picioare şi cretinoizi ofuscaţi că puşcăria plutitoare nu deţine lifturi care să te plimbe şi în plan orizontal, nu doar în sus şi în jos. Adevărul e că altfel te simţi cînd îţi scuipă un românaş în mîncare pe ditamai măgăoaia, nu? Uitîndu-mă la simulările-astea abracadabrante şi ascultînd sforăielile despre „standarde” şi „cruising experience” din filmuleţ, nu mă pot gîndi decît la ce e în spatele lor, la mizeria, cîrpelile ordinare şi micile drame de dincolo de cîmpul vizual rezervat păcălicilor cărora li se adresează mesajul publicitar deşănţat.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=PZXpWK5M4gI]

Spuneam în preview-urile de vineri că săptămîna asta ne jucăm pe mai multe continente culinare, graţie unei colecţii de reţete propuse de cîţiva bucătari din marile restaurante ale bucureştilor. Prima dintre porpuneri este Vitello Tonnato, venită din partea lui Bernd Kirsch, de la Radisson Sas Hotel. Un sos de ton peste o friptură fragedă, de viţel? La prima strigare poate părea o combinaţie de-a dreptul eretică, dar amestecul celor două arome şi consistenţe se dovedeşte, pînă la final, o inginerie foarte deşteaptă.

INGREDIENTE. Pentru patru porţii: muşchi de viţel – 400 g, o cutie de ton (file) în ulei, patru file-uri de anşoa, cîteva măsline, vin alb, zeamă de lămîie, două gălbenuşuri sare, piper, rozmarin, ulei de floarea soarelui, ulei de măsline, capere.

Cu un gînd amical, în Nesebar, către Andrei Roşca.