Pe Emy Dragoi l-am cunoscut in vara anului trecut, in trupa de acompaniament a Teodorei Enache, intr-un eveniment facut cu Mmd pentru Discovery.

Bucuresti. Simbata PM. Trafic exact ca luni-vineri AM, PM etc. Pa Iancu de Hunedoara. Sintem pe banda de stinga, dar vrem inainte. „Partenerul” de pe mijloc vede ca vrem, ne face loc, intra pe prima banda. Ii zimbesc amical, ca orice chibit condamnat la „scaunul mortului”. Ne vedem de drum. Aproape de pasajul

Azi am cistigat aproximativ 40 de minute facind distanta Buzesti – Lacul Tei pe propriile picioare. Adica in comparatie cu acoperirea aceleiasi distante cu masina. Si asta fara walkman, fara sa vorbesc la telefon, fara sa folosesc anti-plictiseala decit contemplarea peisajului rutier apocaliptic. Doua aspecte neplacute: imbecilii care inca nu s-au familiarizat cu mersul pe asfalt si ocupa agale tot trotuarul sau se impiedica spectaculos pe drum drept si claxoanele. Fin’ca in strada claxoanele se aud mult mai urit decit din masina. Infinit mai urit.

Ma dau in vint dupa rockerii purii din Romania. Dupa aia care iti debiteaza despre „Leg Zepelin”, „Di Parpal” si „Pin Floid” fara sa-ti poata spune de ce erau ei buni, ba chiar isi aduc aminte ceva refrene, prin ceata, daca le rascolesti memoria aburita. Aia care au trait muzica rock prin prisma parangheliilor cu benzi de magnetofon supte de adevaratii pasionati de pe la Europa Libera si Vocea Americii, si a pantalonilor evazati ca moda a vremii. Pe aia care s-au tavalit spiritual prin muzica aia ii deosebesti usor, sint mai rezervati, ba unii inca mai poarta ceva insemne ale epocii de care le e dor. Mai o pleata carunta, mai o geaca de piele si cu siguranta o atitudine care macar iti sopteste „rock”.

Astilalti, papagalii despre care zic, mai au doar amintiri.

Dincolo de tot fanatismul asta cu muci la nas al suporterilor unui fotbal strimb si lenes, oare competentele „forte de ordine” masate la meciurile din divizia A nu reusesc sa-i lase pe cretinoizi fara petarde, bite si alte jucarele inca de la intarea pe stadioane? La Stones mi-au luat sticla cu apa, au confiscat sticle de parfum din posetele gagicilor, au facut adevarate colectii de obiecte personale pe care nu le-a mai vazut nimeni la iesire.

Astazi ma duc sa-mi iau un televizor verde. Verde intens, ierbivor. Pentru ca la real- gasesc „cele mai colorate televizoare color”.

In mod surprinzator, editia de anul acesta a concursului „Miss Vaca” a fost cistigat de o debutanta.

De ce majoritatea mesajelor de pe indoor-ul din toaletele pentru barbati trebuie sa aiba musai conotatie sexuala sau macar anatomic-sexuala? Ma refer la clientii care nu sint prezervative sau alte produse ce relationeaza direct cu viata sexuala, gen pilule pentru imbunatatirea potentei, lubrifianti etc. Hm? Citi dintre noi intram in toaleta unui bar sau a unui restaurant si reflectam la calitatea „dotarilor” sau la performantele noastre sexuale? Citi dintre noi depunem eforturi intelectuale dincolo de simpla concentrare de a nu rata „tinta”? (in fine, aia care facem macar asta)

„Ai terminat?”, „E mica?”, „Te tine toata noaptea?”, „Iti merge teava?”, „La tine cit dureaza?”, „Ustura?” si asa mai departe. Toate astea facind conexiuni fortate cu servicii de internet,

Am terminat cu greu cartea lui Dan Goanta. Nu pentru ca scrisul lui ar fi greu de mestecat, nu pentru ca nu mi-ar fi placut. Dar cred ca este prima carte scrisa de un un pe care l-am cunoscut si care nu mai e. Si, mai mult, un om care mi-a placut tare mult in masura interactiunilor noastre. Probabil ca unii l-au considerat pe Dan un neadaptat, un misplaced. Ceea ce, pe undeva, nu e deloc lipsit de adevar. O recunoaste si el in jurnal, revenirea de la Londra, dupa sapte ani de BBC, fiind primul pas catre ratacire, catre adevarata dislocare.

L-am cunoscut pe Dan Goanta in postura ingrata a producatorului Danei Deac, la inceputurile antenei trei.