Domnu’ Fusu, uite asa arata glicerina. Ca sa nu ramineti surprins cind o sa le cereti noilor parteneri de afaceri (de la teve) sa va arate in ce ati bagat 20,000. In rest, ramine cum v-am zis in comment: nelinistit rau…

Cred ca am fost un cititor infantil atipic. N-am citit pentru ca mi-ar fi placut cititul in sine, n-am devorat Jules Verne pentru ca nu mi-a placut SF-ul („Cinci saptamini in balon” cred ca mi-a placut din punct de vedere experimental) si pentru ca mi se parea prea tehnic pentru inclinatiile mele umaniste exagerate. N-am citit programatic, ci numai cind am avut chef. In plus, ca orice proprietar de frate mai mare, tendinta a fost mereu de a citi mai degraba cartile lui. Asta pina cind s-a blocat definitiv in SF, carti istorice si despre aviatie, lasindu-ma fara obiectul curiozitatii mele de-atunci.

N-am citit colectia „Delfinul”, cu interminabilele povesti umanizante despre soldatii nemti, „Ciresarii” m-au plictisit de moarte si i-am abandonat de mai multe ori, iar „programa scolara” era o treaba vizitabila pe sarite. Fiind din categoria „trebuie”, parcurgeam din ea cit sa nu tac ca pestele daca ma intrebau cite ceva la scoala. Sigur, am trecut prin toti sadovenii, twainii, edmondo de amicisii, rebrenii sau crengii pe care orice copil e musai sa-i citeasca. Am si retinut cite ceva din ei:D. Dar topul spontan sincer mi s-a infatisat dupa cum urmeaza.

Cred ca este una dintre cele mai ieftine campanii in care s-au bagat partidele romanesti pina acum. Citeva panouri cu indivizi pe care nu-i stie nimeni, bannere strimbe si mici pe la raspintii, afise putine pe spatiile „legale”… Toate astea nu par nici macar un exercitiu pentru macelul in serial care va incepe anul viitor. Campania asta e o mima de la un capat la celalalt, indiferent de jucatori. Citiva au pornit-o prin tara, cu pofta de dusuri de populatie pregatite in dorul lelii de „structurile din teritoriu”, cu parangheliile si chiolhanele clasice.

Azi a circulat una simpatica, de trafic rutier. „In Bucuresti, nanosecunda masoara perioada de timp dintre aparitia culorii verzi la semafor si primul claxon din coada de masini”. Adevarul este ca

Gata? V-ati linistit? Sau si in momentul asta va obsedeaza propozitia simpla „Ion Iliescu are blog”? Daca Ion Creanga are, nimic extraordinar in propozitia simpla. Halucinante de-a dreptul ar fi fost eventuale propozitii deduse din prima, cum ar fi: „I.I. utilizeaza un computer”, „I.I. tasteaza”, „I.I se stie cu Word-ul”, „I.I. citeste feed-uri” si asa mai departe. Dar cum toate astea au primit raspuns de indata ce am aflat ca „I.I. scrie cu pixul” si ca „I.I. da la cules”, deja zona asta chiar nu ne mai intereseaza. Dar ne intereseaza altele.

De ce i-au facut strategii PSD blog lui Iliescu? Ca sa-l intinereasca. Pentru a-i trimite proiectia intr-un mediu avantajat de atribute simple: tinar, liber, interactiv. Ca dintr-o capsula a timpului pe care in momentul asta o vad ca pe o dubita bleu, cu tabla strimbata si chituita grosolan, Matusalem Gaga Intiiul se infatiseaza trecatorilor ca o holograma. Parca e, parca nu e… Dar vorbeste. Se aude ceva. Deci, totusi, ceva tot e. La fel ca in toti anii in care si-a construit duplicatul de imagine al conducatorului suprem. Iliescu vine, plutind, in rindurile unui electorat portocaliu intr-o proportie covirsitoare, fix in organul care a pulsat pentru Basescu in ultimii trei ani.

Pentru a le comunica? In nici un caz, pentru ca Ion Iliescu n-are cu ce. El doar vorbeste, scandeaza, se revolta verbal, seaca de orice sens pina si cele mai simple si inofensive cuvinte si le transforma in talasul arhicunoscut. Asa cum dialogul ii este si i-a fost mereu cu totul strain, Iliescu doar emite pe blog pentru ca, probabil, n-a permis nimanui sa imbrace camasa portocalie a unui cirano socialist. In felul asta, eu unul cred ca initiativa din wordpress nu reuseste decit trei lucruri. Cam nasoale.

Din toata mantocaria asta cu decorarea de catre Baselu’ a „formatiei Phoenix”, in care decoratorul a recitat si s-a umezit ocular conform schemei stiute, n-am inteles o treaba. Actuala formula Phoenix il contine pe egocentricul si mihnitul de Covaci inconjurat de niste angajati. In afara de Lipan si, hai sa zicem Mani Neumann doar pentru ca ne e simpatic si vrajitor de vioara, restul echipei e format din simpli colaboratori care pot aparea si disparea oricind din formula si care n-au treaba cu cei 45 de ani. Pentru ca, in definitiv, in majoritatea trupelor mature se intimpla asa. Deci de unde pina unde simbriasi efemeri „in grad de cavaler”?

In pagina cu buclucuri gustative, un prim articol – recenzie despre un magazin cu totul special, un minuscul Paradis al delicateselor grecesti facute in casa.

Citeva treburi pe care n-a stiut sa le spuna sau pe care n-a reusit sa le afle Bogdan Tupilat in articolul de astazi, din Gindul, despre „vocile care vind marfa”.

La JW Marriott, pe 21 si 22 noiembrie. Ma cam tenteaza numele invitatilor si „outsider’s viewpoint”, pe care sint foarte curios cum il vor bricola. Sper ca in Marketing Arena nu vor iesi din nou la suprafata mai vechi si adinci conflicte. Nu vad McCann in Arena. M-am inscris, sper sa ajung. Mai multe informatii, aici.

Claudiu mi-a resuscitat un colt de memorie pe care-l trecusem de mult timp la „arse” si „raposate”. Deci: 2 ianuarie 1995 (cred). Nu conteaza de ce am ajuns la Birlad pe data aia. Nu conteaza nici macar ca pe 1 ianuarie veneam din…Timisoara in Bucuresti, ca sa ma urc intr-un tren spre Birlad. Deci nu conteaza, da? Asa ca sar direct la „Plec spre gara, ca sa ma duc la Bucuresti”.