Recapitulare

Sunt oarecum surprins să văd că „Îndrăgostit de propriul trup” circulă şi generează puncte de vedere mai puternice decât alte însemnări pe care le-am scris în ultimele luni în legătură cu temele transformării mele conştiente şi cu subiectele pe care le închid pe traseul renunţării la frică, furie sau autosabotare. La drept vorbind, fiecare articol de blog e o alcătuire de sine stătătoare pentru aceia care ajung să-l citească. Subiectul trebuie să rezoneze prea tare cu momentul la care-l citeşti ca să ajungi să cauţi după articole precedente, care să-ţi ofere un background sau o imagine de ansamblu asupra legăturii dintre autor şi subiect. Desigur, un blog poate reconstrui la fiecare articol toată această imagine, îl poate lega de fiecare dată de articolele precedente, scrise pe aceeaşi temă, dar cred că m-a interesat prea puţin toată treaba asta. Dar pentru că uneori e bine să-ţi ajuţi cititorii să se aşeze într-un context chiar şi când e vorba de aparent efemerul scris pe blog, probabil că e timpul să fac o scurtă recapitulare.

• 1975 Mă nasc dintr-o eroare în Piteşti, dintr-o mamă blonavă de astm bronşic şi tată necunoscut. Am un frate cu cinci ani mai mare decât mine şi o soră mai mare cu 19.  Până la trei luni sarcina e „o infecţie”. Din spusele celei care avea să-mi devină tutore legal, mama mea a făcut eforturi disperate să oprească sarcina în condiţiile în care avortul era interzis în România la acea vreme. Din aceeaşi sursă am aflat foarte devreme că sosirea mea pe lume a fost primită cu nemulţumire de toată lumea. Fratele meu: „Îl strâng de gât!!!”. Sora mea: „Fir-ar al dracului de broscoi! Dar-ar Dumnezeu să se nască mort!” :)
• 1981  Mama mea face infarct în timpul unei crize puternice de tuse astmatică. Asist fără nicio putere la tot episodul, singur cu ea în casă. Bunica, mama ei, era deja imobilizată la pat la acel moment. Observ debutul crizei de tuse ca pe ceva obişnuit (mama mea tuşea tot timpul), aud somiera patului izbindu-se de perete din cauza convulsiilor, la fel ca în alte situaţii. Încerc să o ajut să găsească un număr în cartea de telefoane, e vorba despre nişte medicamente. Apoi nu mai mişcă. O scutur, o trag de mâini, o rog să se mişte. Chem salvarea, ies pe balcon şi strig, bunica ţipă, vin vecinii. Sora mea decide să devină tutore legal pentru mine şi fratele meu.
• 1981 – 1994 Treisprezece ani în care se întâmplă toate astea şi multe altele. Sunt hrănit, îmbrăcat, dus la medici şi îngrijit pe de-o parte, bătut, batjocorit, înjurat şi blestemat pe de altă parte.
• 1994-2005 Până prin 1998 continuu să primesc ajutor financiar periodic pentru studii şi chirie de la fostul meu tutore legal. Apoi, în virtutea inerţiei, pentru încă ceva timp. La schimb, continuă încercările de control de la distanţă asupra fiecărui pas pe care-l fac. Sunt pe rând asmuţit asupra fratelui meu („e un nenorocit, vrea să te lase pe drumuri!”) sau căzut în „dizgraţie” din cine ştie ce motive. Viitoarea mea soţie este considerată „o ţoapă”, familia ei este categorisită drept „de proastă condiţie”, iar tatăl său ridiculizat verbal pentru tupeul de a se fi îmbolnăvit de cancer. Închid orice fel de comunicare cu fostul meu tutore legal.
• 2012 Decid că e momentul să mă repar, să îmi vindec furiile şi să mă împac cu mine. Cedez fratelui meu partea pe care o deţineam în businessul în care am fost acţionari egali doi ani şi jumătate. Divorţez după ce am decis de comun acord cu soţia mea că e momentul la care drumurile noastre se despart şi din punct de vedere notarial. Vindem apartamentul, acoperim creditul la bancă şi plec în Brazilia.
• martie 2013 – prezent Fostul meu tutore legal află despre plecarea mea şi începe o adevărată campanie de insulte la adresa celor despre care ştiu că au o legătură cu mine.
  • Familia Câmpean primeşte mesaje mai întâi mieroase, apoi insulte şi acuzaţii mai mult sau mai puţin voalate.
  • Mama celui mai bun prieten este insultată şi batjocorită.
  • Iubita mea primeşte în scris ameninţări cu moartea, insulte şi „blesteme” chiar de ziua ei.
  • Tatăl ei este insultat în scris.
  • Alte cunoştinţe din România cu care sunt în legătură primesc mesaje în care li se spune că sunt dependent de droguri şi bolnav psihic. Pentru că expeditorului nu i se cântă în strună, respectivele persoane devin, la rândul lor, ţinta sarcasmelor şi insultelor.
  • Unul dintre  îndrumătorii iubitei mele primeşte la rândul său informaţii nesolicitate despre „problemele” mele şi „răutatea” ei.
  • Multe alte persoane sunt deranjate cu aceleaşi şi aceleaşi poveşti.
  • Persoana care se ocupă cu toate aceste activităţi creează un cont Facebook fals, cu numele meu, conţinând exclusiv postări insultătoare şi capturi după articolele şi postărilor de pe twitter şi Facebook ale mele şi ale iubitei mele. Apar acolo imagini trucate şi defăimătoare, injurii, admonestări „surde” la adresa celor cu care interacţionez în spaţiul virtual, insinuări şi referiri porcoase la adresa activităţilor noastre în derulare sau în plan. Reuşesc să conving Facebook să şteargă acel cont, dar pentru că decizia lor se referă doar la utilizarea ilegală a numelui şi nu la hărţuire şi insulte, „proprietarul” îi schimbă numele şi contul este repus integral în funcţiune. Măcar acum toate măgăriile apar sub numele adevărat al persoanei care le postează, iar cei care ajung din întâmplare acolo pot decide singuri care este „motorul” respectivelor demersuri.
  • Contactez în câteva rânduri, pe Skype, eu de fiecare dată, persoana care se face vinovată de toate aceste activităţi, cu un singur scop: rugămintea repetată în zeci de feluri de a ne lăsa în pace, de a înceta să-şi imagineze că se poate include în vieţile unor oameni care nu-şi doresc în niciun fel de contactul cu persoana dumisale. Este, de fapt, ceea ce această persoană îşi doreşte obsesiv, ca pe o formă nefirească de a obţine împăcarea cu sine însăşi. Încercările eşuează şi decid să închid acel coridor de comunicare.
  • Deţin dovezi scrise care susţin veridicitatea tuturor acestor activităţi şi tare mi-aş dori să nu am niciodată nevoie de ele.

Concluzii:

• Există un mare cadou pe care l-am primit cu ocazia tuturor acestor hărţuieli şi insulte. Probabil că, fără ele, nu aş fi fost suficient de pregătit să lucrez cu adevărat cu furiile şi genunile pe care, chiar dacă decisesem să le vindec, probabil că nu aş fi găsit singur o formulă atât de utilă. Ca oglindă aproape fidelă a aceleia care m-a educat într-un spectru infinit al nedreptăţii, intoleranţei şi furiei viscerale, „calităţi” pe care mai apoi, ca matur, mi le-am cultivat ca pe alese apucături intelectuale, am primit în această perioadă exact ceea ce aveam nevoie pentru a putea să mă văd şi să mă curăţ mai bine.
• Reacţiile mele de pe parcursul acestui proces au fost şi ele aidoma curcubeului, însă mă bucur să mărturisesc că nicio silabă din textele mele anterioare cu legătură la această temă nu au fost scrise sub vreo presiune de natură negativă. Am reuşit să parcurg acest drum fără absolut nicio urmă din tot ceea ce m-a guvernat mulţi ani: furie, victimizare, grandomanie, autosabotaj, lipsă de iubire de sine.
• Mai mult decât atât, cu ajutor temeinic din foarte multe direcţii, fac eforturi să privesc empatic măcar către sufletul pe care pesoana despre care v-am istorisit a ales să-l chinuie şi să-l tortureze în interiorul individului care îşi ocupă existenţa cu toate acele mărunte activităţi lipsite de utilitate. Nu mă consider pregătit să iert şi în niciun caz să accept în apropierea mea o persoană care a decis să-şi atragă atâta energie negativă către sine şi familie sa prin fapte rău intenţionate, însă încercările prin care disociez sufletul de persoană mă ajută din ce în ce mai mult şi mai des să zâmbesc fie şi amar în loc să mă înfurii şi să răspund. Nu-mi iese tot timpul, dar măcar îmi pun în intenţie să funcţioneze.
• Mi-aş dori să fie ultima oară când scriu despre asta. Sunt foarte multe planuri noi şi proiecte la care deja lucrez pentru revenirea în România, treburi care abia aştept să primească o formă potrivită pentru a putea să vi le împărtăşesc şi pentru a mă apuca practic de ele.