GASTRONOMIE: O CARACATIŢĂ CU LEGUME

duminică, 24 mai, 2009 la 8:41 pm

Ei bine, dacă tot a trecut destulă vreme de când vă testam reacţiile pe Twitter cu una dintre variantele mele simple de caracatiţă, hai să vorbim mai pe larg despre ea. Mai pe larg în imagini, că vorbe n-ar fi prea multe. Mai ziceam pe-aici că fructele de mare par mult mai pretenţioase şi mai înfricoşătoare decât sunt de fapt. Dacă o farfurie de creveţi în pripă n-ar trebui să-ţi ocupe mai mult de 15 minute de când te apuci de gătit până te-apuci de mâncat, nici caracatiţa nu e cu mult mai complicată sau mai înghiţitoare de timp. Important e să ştii ce vrei de la ea, să cumperi ce trebuie şi să fie proaspătă. Ca puişorul ăsta de mai jos, despre care povestim în continuare.

INGREDIENTE. Pentru 2-4 porţii. O caracatiţă întreagă (700 g – 1 kg), curăţată, eviscerată, proaspătă. Ardei roşu – 1 buc. Ardei verde – 1/2 buc.  Vânătă – 1/2 buc. Roşii – 4, medii. Broccoli – 500 g. Usturoi – 4 căţei. Ulei de măsline, sos de soia, piper, ghimbir, frunze de bucuioc.

LEGUMELE. Am curăţat ardeiul, vânăta şi roşiile. Am desfăcut broccoli în bucheţele mai mici. Le-am spălat. Am tocat ardeii şi vânăta cubuleţe.

Am înţepat roşiile cu o furculiţă, apoi le-am pus în apă clocotită, cât m-am ocupat de restul.

Am încins trei linguri de ulei de măsline în wok, am călit căţeii de usturoi întregi, vreo două minute. Apoi ardeii şi cubuleţele de vânătă. DUpă vreo zece minute, amestecând din când în când, am adăugat o lingură de sos de soia, piper şi câteva bucăţele (o linguriţă) de ghimbir proaspăt, tocat mărunt. Le-am scos pe o farfurie şi nu am spălat wok-ul.

CARACATIŢA. Am cumpărat o caracatiţă proaspătă, necongelată. Am spălat-o bine, întreagă. Apoi am tăiat separând fiecare tentacul de corp.

Am tăiat apoi fiecare tentacul în bucăţi nu prea mari. La fel şi trunchiul. Ochiul caracatiţei se scoate simplu, tăind porţiunea în care se află plasat, la mijlocul trunchiului.

În wokul în care am gătit legumele, am pus din nou ulei de măsline, vreo două linguri. Apoi am călit bucăţile de caracatiţă, la foc puternic, vreo zece minute. Între timp, am scos roşiile de la opărit şi le-am decojit. Am pus bucheţelele de broccoli la opărit, în aceeaşi apă fierbinte.

Am tocat roşiile, le-am pus peste caracatiţa care fierbea în suc propriu. Am acoperit vasul şi am fiert înăbuşit alte zece minute. După care am luat capacul, am rupt câteva frunze de busuioc proaspăt, am amestecat şi am mai fiert un minut, până s-a îngroşat sosul. Am scos bucăţile de caracatiţă din sos când au fost suficient de pătrunse. Nu e o regulă, dar nu vă aşteptaţi la o consistenţă prea moale. Carnea de caracatiţă rămâne fermă, dar deloc greu de mestecat.

Am strecurat sosul pentru a scăpa de resturile de roşii, frunzele de busuioc etc.

FINAL. Am aşezat pe farfurie câteva bucăţi de caracatiţă, legume şi broccoli. Am stropit cu o lingură de sos şi n-a fost rău deloc. Am folosit foarte puţină sare, caracatiţa lasă destulă sare în sos, în timpul preparării. În cazul legumelor, sarea vine de la sosul de soia. Deci atenţie la câtă sare adăugaţi pe parcurs.

SOCOTELI. Bani: aproximativ 12 RON / porţie. Timp: aproximativ 50 de minute.