Posturi cu tagurile: "despre altii"

Al mai nou si mai cul serviciu de la cosmote permite copilasilor sa transfere credit catre prieteni, catre blonda emo din banca premiantilor si, in general, catre cine le doreste pipota. Serviciu existent, dealtfel, si printre capacitatile altor operatori, cu asistenta automata, parole si asa mai departe.

Si fin’ca verzi-galbuii sint mai cu mot, au gasit o formula magica pentru treaba asta, o formula care transfera automat credit fara a mai trece prin lungi procese ghidate de un robotel. Prin *444*valoare credit*numar catre care faci transferul#, un euroi, doi sau trei umplu de fericire SIM-ul andrisantului. E mai simplu, e mai aproape de formulele atit de des folosite de pustani pentru apeluri sau sms-uri cu identitate ascunsa.

Cosmote au facut si spot pentru gaselnita asta. Si aici incepe mica drama. Formula este extrem de lunga daca nu esti atent la ecran si doar o auzi. Este pur si simplu imposibil de retinut. Poate nu m-ati inteles din prima:

steluta patru patru patru steluta valoare credit steluta numar diez

Poate sint eu greu de cap si mult mai catolic decit papa (asta cu ouale Benedict), insa nu m-as baza pe tv si radio la faza asta. M-as duce tare in guerilla scrisa, in stampe si graffiti, in autocolante mici si multe… Mai ziceti voi. Ba m-as duce si in outdoor sau tranzit daca am motive temeinice de business.

Later: da’ de ce vorbesc aia moldoveneste in spot???

Scriem. Pentru ca sa exprimam. Care va sa zica ca ne bintuie informatii si ginduri. Adica stiri si comentarii. Dar ne e, oare, indiferent cum o facem? Pentru generatiile tinere, a scrie corect a devenit o bagatela pur prutenistica. Cratima e un fason demodat, ca o pereche de chiloti cu minecute. Virgula – un fel de cuib de cirtite de care mai bine te feresti. Acordul? O inventie prea gay pentru limbajul cool. Desinente, pluraluri complicate, trunchiuri lexicale, pacatosii de i care nu prea le ies la numar niciodata – toate astea sint pentru bosorogi!!! „Aici e pe net!”, aud din ce in ce mai des. „Bine ca esti tu profesor!” Sictir!

E demodat sa utilizezi limba materna in mod corect. E demodat sa te speli zilnic. E cool sa te dai cu axe peste mirosul de transpiratie. E inutil sa te speli pe cap din moment ce gelul de-acum doua zile e inca la locul lui si iti mentine creasta crocanta. Si uite de-asta n-am chef sa va iau eu in seama si sa va acord credit. Fin’ca pe cartela mea nu incarc „scriitori” agramati si pentru ca rindurile voastre nu valoreaza doi bani gauriti atita vreme cit nu aveti bunul simt sa scrieti si sa va exprimati corect. Sint convins ca multe dintre ideile voastre au valoare, merita studiate sau macar comentate, dar pentru mine se egalizeaza cu zero in secunda in care le scrieti cu piciorul sting. E parerea mea cu valoare obsesiva. Nemultumiri? Lasati o cerere la secretariat. Va caut eu.

blogvertisment_______________________________________________________

Nu-ti vezi greselile din textul caruia i-ai dat prea rapid „publish”? Probabil ca ai nevoie de un monitor mai bun!        Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising.

_______________________________________________________blogvertisment

Am descoperit adineauri o treaba un pic infricosatoare. O familie intreaga in care fiecare membru are blog pe wordpress si concureaza la o pozitie superioara in topul „blogs of the day”. Bai, this society is really fucked up! Deci fiul (cris), tata (ionel) si mama (ghiocel07).  Isi scriu cam reciproc, se hincotesc si se distreaza de te dai cu capu’ de pereti. Multa lume nebuna, sora mea…

Later edit: aseara i-am lasat „ghiocicai” un scurt comment in care ii explicam ca se zice „mEa culpa”, si nu „mIa culpa”, cum isi denumise ea italieneste un post. Ba i-am zis si ca e pre latineste, intrucit eu sint cult in cap si destept in gura, citesc almanahe si foarte multe carti de colorat. Ce-a facut tanti? A cercetat, a sunat un prieten, i-a cerut lu’ „cris” latina de-a opta, i-a scris si Uraniei sa ia legatura cu un Cicero, un Ovidiu…colo shea, deci a vazut ca e cum zic eu. A corectat, dar cu demnitate a dilit commentutzu’ meu. Si codul nu ne minte, nu-i ashea?  http://ghiocel07.wordpress.com/2007/09/13/mia-culpa/ :) Mia pulpa, ghiocela blogarela :D

Incredibil: tinarul odor al familiei a mizgalit intre timp o bashinutza incoerenta in care imi vorbeste urit despre vizitatorii lui. bai, tata, cre’ ca auzi voci. regina ma-sa isi sfisie cameshuica de pre dinsa cu un fel de „manifest pentru sanatatea pamintului” in care promite sa inchida mustaria. in principiu, ni se rumpe! :D se pregateste, pe margine, inginerul, sa-mi zica si el vreo doua barbatesti despre trafic, numar de commenturi si musacaua ghiocelei… cita treaba au unii… din statisticile pruncului am descoperit ca are un numar record de vizite (1500) pe un subiect numit „sex, filme porno, xxx” unde mimeaza un articol, dar de fapt ii pune piedica lu’ google.

Experimentul continua. Cei trei gindacei din borcanul meu adauga informatii la studiul despre comportament familial online :)

Insectarul in care toti chiriasii se plictisesc, invirtindu-se hilar in jurul acelor care ii tintuiesc in spuma de mare, s-a animat brusc. Familia se uneste in jurul matcii lezate, acum intoarsa din, se pare, prima ei calatorie la Bucuresti. Vorbesc urit, pun etichete, nu inteleg demersul meu stiintific. Isi neaga menirea de material de studiu, si-ar dori sa faca dovada ca merita sa fie tratati si altfel decit niste mici animalute de laborator. Aici.

Ma captiveaza oamenii astia. De aici intelegem lesne ca lui Ionel ii put picioarele.

In seara asta am vazut pe tvr2 citeva secvente din demo-ul Seles-Navratilova din finalul BCR Open si mi-am dat seama ca nu am apucat sa scriu nimic despre el. Pai am ajuns devreme, probabil in timpul celui de-al doilea set al finalei cu Hanescu si Simon, asa ca am parcat la o bere. Calduta. La doza de metal, ca era singura formula disponibila. Cu pahare de ness oferite impreuna cu un „altele nu mai avem” candid. La o masa fara scrumiera, „am avut multe, dar s-au furat”.

Ne tratam cu mai degraba spuma, vorbim despre superficialitate ca mod de viata si despre personalitati publice de hirtie. La doua mese mai in spate, o englezoaica strimba de beata, englezoiul ei ceva mai treaz, dar extrem de beat si el plus doi romanasi cu alura maneliota, purtind conversatie si incercind sa intre in gratiile mamutei. O stiu. Am vazut-o cu doua seri inainte in Coyote, nu era la fel de pulbere dar cind am plecat de-acolo era pe drumul catre izbinda.

Cu siguranta ca nu-i o noutate pentru prea multa lume, eu am doua albume de citeva luni. Fata asta zice bine, ma face sa ma gindesc la Tracy Chapman, pe care am ascultat-o atit de mult anii trecuti, incit aproape ca nu mai suport s-o aud intre timp, chiar daca imi place in continuare. Delicata si sensibila, insa pastreaza asprimi africane si tonalitati de-a dreptul tribale pe anumite pasaje. E reggae, e soul, e pop? Ce conteaza? Enjoy!

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=F_laMjmR5nM]

Oamenii normali maninca miel/oaie/capra/ied/ciine o singura data pe an, de Paste. Unii nu pupa nici macar atunci, din varii repulsii. Altii se dau in vint dupa pastrama si alte derivate mai tot anul. Si asta, desigur, din varii declicuri si automatisme gustativ-cerebrale.

Asa ca, luind in calcul faptul ca aseara vecinii mei probabil ca isi izbeau fruntea de faianta din cauza ispititoarelor mirozne de Inviere ce se revarsau din cuptorul meu, am sa va povestesc de ce ma apuca pe mine dorul de behaitor la vremea asta a anului, la vremea mustului. Despre ce-am creat eu in tava de la cuptor n-as vrea sa va spun mare lucru pentru ca nu vreau sa-mi atrag ura pofticiosilor. Rozmarin, busuioc verde (din ghiveci, tocmai si-a revenit dupa ce l-am bagat in casa), usturoi si vin dulce. Restul e literatura. Despre gust n-am a va spune, ma imbatasem deja cu buchetul de arome, asa ca am lasat hacuirea pentru alte zile.

Dar sa revenim. Toamna lui ’97, adica fix acum zece ani. Aranjam un spectacol cu masca la Dabuleni. Pentru necunoscatori, Dabulenii sint cea mai intinsa comuna din Romania si se gasesc in rarunchii prazulii ai Olteniei. Ca sa ajungi la Dabuleni e musai sa treci prin Alexandria, Buzescu si, negresit, prin Caracal. Daca Alexandria e fraimoasa pentru pregnanta lipsa de far, daca in Buzescu ai ocazia sa vezi

Am vazut „4,3,2…” ca pe unica si prima drama „serioasa” facuta in Romania dupa 1989 despre lucruri intimplate inainte. Este primul film romanesc care nu are nevoie de tragicomic tembel si ostentativ pentru a spune o poveste trista, infioratoare uneori. Vin de la un film care nu urla, nu braveaza, nu te scuipa si nu te injura, dar pe care il simti ca pe un pumn in piept, ca pe un sfat dat cu violenta. „Ba! Sa nu uiti!”

Este aproape revoltator sa vezi ce inseamna Mungiu din punctul de vedere al lucrului cu un actor. Revoltator din cauza neputintei altor regizori. Daca pe cele doua protagoniste (Anamaria Marinca si Laura Vasiliu) nu apucasem sa la vad pina acum, deci nu as fi avut termeni de comparatie, am observat metamorfoza de necrezut in cazul lui Vlad Ivanov. O prezenta insipida, aproape inobservabila in rolurile in care il vazusem pina acum, un actor de forta si capacitate incredibila de constientizare a rolului in „Domnu’ Bebe”.

Cu siguranta o sursa de trairi dureroase in primul rind pentru publicul de peste treizeci si cinci de ani, mai ales feminin si mai ales trecut prin furcile caudine ale studentiei in caminele comuniste. Probabil „un film scirbos” pentru majoritatea tinerilor, adolescenti sau studenti incapabili sa se regaseasca azi intr-un tablou care pentru ei ramine foarte „ieri”. Asta in ciuda faptului ca, de fapt, intunericul de-atunci continua sa le filtreze si astazi lumina picloasa in care se incapatineaza sa-si bronzeze inconstienta si traumele injectate de parinti.

Patru luni, trei saptamini si doua zile este de miine in cinematografe, unde ar fi bine sa mergeti sa-l vedeti inainte de a-l adauga colectiei de filme luate de pe net. Macar de curiozitate si, poate, pentru a intelege daca premiul de la Cannes a fost mai degraba motivat de calitatea exceptionala a naratiunii in imagini sustinuta cu un buget infim, sau de posibila doza de exotism comunist pe care ar putea s-o transmita publicului international.

Un eveniment dezamagitor din punct de vedere al organizarii. Am simtit lipsa flagranta a unui concept legat, a unui producator, a unei echipe care sa asigure unui asemenea moment macar decenta fireasca a unei premiere de Palme D’Or daca nu fastul cuvenit celui mai bine vindut film romanesc al tuturor timpurilor. In strainatate. Pentru Romania sint sceptic.

Salut (cu intirziere) aparitia Blog Agency, un proiect curajos creat de doi oameni destul de maturi incit sa-si ia treburile in serios si destul de idealisti incit sa se apuce de o chestie care unora le-ar putea parea utopica. Pe scurt, B.A. ofera consultanta pentru bloggeri si bloguri, de la simpla rezervare a domeniului sau parcelei (as you like it) pina la campanii de marketing online si maximizare a potentialului de vinzari prin blogging. Mai multe aflati de la sursa.

Pe Mihai Giulvezan il stiu din 2005, cind lucra la Kondiment. Ne-am intilnit de citeva ori din cauza unei chestii ce avea sa devina, multe luni mai tirziu, cotidianul.ro. „Din cauza” pentru ca la vremea aia proiectul era o mare durere de cap atit pentru mine, cit si pentru furnizor. A plecat apoi la Netbridge, de unde a venit la Mediapro Interactiv de unde tocmai a plecat, sa tot fie vreo doua luni. E genul care intelege multe chiar daca vorbeste destul de putin.

Ionut Oprea nu stiu ce a facut inainte de Netbridge, de unde a venit la Mediapro Interactiv, de unde tocmai a plecat… Stiu doar ca e un agitat foarte constiincios atunci cind crede in ceea ce face si mai ales cind libertatile primordiale (a gindi, a exprima etc.) nu ii sint ingradite. Are clickio.ro si este initiatorul Blogvertising.

Bafta, domnilor!

O poveste veche revine in actualitate. EVZ de astazi spune ca Patriciu nu renunta la identitatea Rompetrol si ca acest aspect nu a facut obiectul contractului la vinzarea celor saptezeci si cinci de procente. Citatul din comunicatul biroului de presa e delicios: ” Nu intentionam sa schimbam sigla Rompetrol deoarece identitatea companiei nu se va schimba.”. Si daca, totusi, pina la urma, va fi cineva destul de nervos sa demonstreze un lucru evident?

La momentul rebrandarii, Iolanda Staniloiu vorbea despre „o cifra cu sase zerouri”, in care a intrat tot ce a insemnat la acel moment comunicarea noului logo, de la creatia in sine pina la campania publicitara, trecind prin decorarea statiilor – probabil cea mai mare parte a bugetului. S-a vorbit despre vreo patru milioane de euro.

Ceea ce Ioana Manea spune in EVZ poate fi o noutate sau o informatie de interes doar pentru publicul mai putin avizat. Sa nu uitam ca rebranding de mare calibru se face in piata romaneasca de citeva ori pe an. BCR este un exemplu actual. Numai ca, in cazul Rompetrol, o problema exista, oricita simpatie am avea pentru un brand romanesc interesant sau pentru aceia care au primit sarcina de a-l improspata. Si am numit aici parte din echipa defunctului D’arcy, devenita Odyssey la scurt timp dupa ce Alana si Joe Perez cica au cam plecat cu banutii.

Ca British Petroleum si-a desenat actualul logo inaintea celor de la Rompetrol ne-o demonstreaza nu numai EVZ, ci chiar imaginile de mai jos, pe care le-am gasit pe site-ul BP. Le-am pus mai degraba de dragul studiului de logo, nu neaparat pentru comparatie. De remarcat naturaletea transformarilor si perioadele de timp la care BP a operat modificari in logo.

blogvertisment____________________________________________________

Ce electronice auto merita masina ta? Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising. ____________________________________________________blogvertisment

Cum zicea nasu’ simbata dupa-amiaza, in timp ce stateam la coada kilometrica din bufetul ikea: „Astia nu cred ca au anticipat ca vor scoate mai mult din restaurant decit din mobila…” Nu stiu daca v-ati prins pina acum, dar la ikea restaurantul concureaza cu cel de la parlament macar din punctul de vedere al preturilor. Puhoaie de romanasi se dedau (probabil mai mult in weekend) la chiftelute suedeze cu sos si cartofi „natiur”, somonel din pachetel la opt lei si supe de ciuperci la fix doi lei castronu’.

Si cum romanii au adoptat repede mixul de shoping cu papa, cozile pe doua laturi serpuiesc si tot serpuiesc, mesele libere trebuie vinate, iar gloata pare ca este in continua crestere. Si, tot vorba lu’ nasu’, daca faci citeva fotografii inteligente in zona cu pricina, unii chiar ar putea crede ca romanii sint un popor normal si civilizat. Adica unii chiar inteleg ca isi pot depozita resturile de pe tava in sifonierele special amplasate pentru asa ceva.

Desigur, cam tot ce poti minca pre limba suedeza e semipreparat, prefabricat, bogat in surogate si asezonat cu diversi amelioratori, insa stim deja ca asta nu e un motiv care sa le strice romanasilor o cina „la restaurant”.

blogvertisment____________________________________________________

Cea mai buna cina ramine tot aceea pe care o pregatesti in cuptorul de-acasa. Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising. ____________________________________________________blogvertisment