Probabil ca sound-ul o sa vi se para cam „cheesy”, cam „tacky” sau „too soft jazzy”, dar cred ca in vreo dois’pe ani de cind o stiu, mi-a sunat in cap in cel putin un sfert dintre dimineti. Si asta indiferent de starea vremii de-afara sau dinlauntru ;)
Sint mai bine de trei ani de cind Late Night cu Jay Leno se difuzeaza in Romania si tot atita vreme de cind antena nu a reusit sa-si ia un traducator cit de cit decent pentru bucuria asta de show. Pe vremea cind lucram acolo primeam saptaminal mailuri care se refereau cu naduf la treaba asta sau la subtitrarile de la Top Gear, la fel de proaste ca in primul caz. Nu, poantele contextuale intraductibile nu intrau in supa asta. Era vorba despre dude simple, de limba sau de cultura generala. Am reusit sa-mi atrag dispretul fetelor care se ocupau de traduceri pentru ca mi-am permis sa le forwardez citeva dintre acele mailuri.
Ma uit rar la Jay Leno, anul asta nu stiu daca am vazut trei editii. In seara asta am prins monologul si, desigur, inca o perla demna de traducerile de pe la subtitrari.ro. Zice Jay despre un nou trend in turismul international, programul „Micii Bucatari” in care copiii pot gati pentru parintii lor in bucatariile unor hoteluri. Poanta vine cam asa: „This thing is pretty similar to those programs in China, where they get a lot of children into a big warehouse to make snickers…” Traducerea a venit prompt: „…aduna o multime de copii intr-un depozit unde sint pusi sa faca gustari”.
Pai da, ca uneori tre’ sa vina unii din partea opusa a orasului ca sa te duca la o crisma la care nici macar in patru labe n-ajungi in mai mult de cinci minute. Pe strada Dorin Pavel, la numarul 1. O curticica de citiva metri patrati, vreo patru sau cinci mese. Sub o bolta de vie, cu un fost perete de foisor de plastic drept aparatoare de ploi. O bomba in adevaratul sens al cuvintului. In spatele „gradinii”, proprietarii usuca rufe in bataia fumului de la gratar. In chioscul de metal ce tine loc de bar, machitorii zonei isi sug bericile cu ochii adinc infipti in televizorul montat aproape de tavan. Doi pasi mai la dreapta, vreo cinci tiganci grase vorbesc despre Siria, cartele pre-pay si dolari. Pe terasa, vreo doua mese sint ocupate de studenti, la o alta – trei alcoolisti veterani se cearta pe teme de „scoala vietii”.
Azi m-am vazut cu serban, care acum citeva zile imi promisese ceva ierburi parfumate fix din gradinita lui de agronom indragostit de de pamint si ce stie el sa ne dea noua :D. Polivalent pe aceeasi tema, Nea Dragos. Are si emisiune la radio, stie si cu consultanta pentru proiecte Sapard, si cu ierburile (despre care scrie o carte)… Multumesc tare mult pentru copacel, dar si pentru cei doi juniori pe care abia astept sa-i vad crescind. Un ardei iute cam bosumflat din cauza schimbarii cam bruset de mediusi trei lastari de busuioc cu frunze gigantice. Deocamdata e mai pitic decit piticii, da’ se face el mare.
Am un obicei. Sau, mai bine zis, incerc sa pastrez un obicei. Daca tot am biserica in fata blocului, incerc sa cobor duminica, pina in prinz, sa aprind citeva luminari si sa dau citeva piini de pomana. Nu stau la slujba pentru ca n-am treaba cu preotii si pentru ca in biserica e aer inchis, sint babe multe si nu vad vreun sens. Aprind luminari pentru ca ma gindesc cu drag la cei vii si cu dor la cei morti. Incerc sa dau piinile unora care n-au figuri de cersetori de profesie, ocolesc magraoancele in putere, cu puradeii agatati de git si prefacutii care inca pot munci. Am dubii si in legatura cu batrinii despre care uneori sint convins ca sint dijmuiti de cei care controleaza institutia cersetoriei, asa ca de-aia nu le dau bani.
Spotul „Tu si Fuborg” mi se pare unul dintre cele mai bengoase si mai reusite din cam tot ce se difuzeaza la momentul asta la TV. Si asta fara sa fiu bautor de bere si cu siguranta fara sa fiu bautor de Tuborg. Pentru cercopitecii care si-ar fi dorit macar o asociere cu „f*t” in spotul respectiv, numai respect. Peste bot. Giganfule, nu-fi bafe capul, exfracfia fa infelecfuala e prea felurica penfru a infelege tinefea unei comunicari la care fu nu fe hahaiesfi sa-fi crape six-pack-ul pe care fi-l infrefii prin cluburi de sanafafe ale unor smecheri despre care, infimplafor, fu nu prea nechezi niciodafa. Asa ca, draga cercopitecule, iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa spun ca spotul asta e minunat. Iti multumesc Felicitari ca nu-ti place!
Pentru ca azi vorbea despre cit costa voturile studentilor si pentru ca mai devreme scrisese un fel de tutorial despre cum se nasc subiectele pentru insemnarile de pe blog, Zoso mi-a amintit o tema despre care voiam sa scriu de mai multa vreme si nu gasisem pretextul potrivit.
Eu cred ca studentimea romana a murit odata cu aparitia speciei studentului cocalar. Ce-a insemnat studentimea de-a lungul istoriei universale? Cumva o forta care s-a opus de cele mai multe ori curentului gregar si optiunilor main stream? Cumva mediul din care au plecat o multime de curente inovatoare si progresiste? Nucleul de inteligenta pe care s-au bazat multi baieti destepti atunci cind au avut nevoie de un pamint gras pentru plantat concepte si idei noi? Sau poate primul pumn ridicat impotriva sistemelor abuzive, a legilor proaste, a conducatorilor nedrepti?
La intoarcerea de la Tincabesti, l-am agatat pe individul din imagine, de la Mega Image Pipera. Sapte lei. Miroase bine de tot si imi mai scutura putin angoasa generata de faptul ca anul asta n-am plantat ierburi in jardinierele de pe balcon. Anul trecut am avut o tufa impresionanta de busuioc, care m-a vrajit de prin aprilie pina tirziu, prin noiembrie.
Am bifat joi restaurantul asta, insa am fost atit de neplacut impresionat, incit in prima faza nici macar n-am vrut sa scriu. O fac astazi, cind mi-a mai trecut dezgustul dupa experienta draguta pe care am povestit-o mai jos. Asta fara poze, fi’n’ca nu merita. Pe Viitorului, la numarul 8, aproape de Piata Gemeni. Minat intr-acolo de o mult aminata reuniune cu nasii, pe care nu reusisem sa-i vedem de o gramada de vreme. Intr-o casa micuta, cu iesirea pe terasa prin salonul din interior. Nu-mi dau seama cite mese incap in interiorul destul de ingust, dar sigur numarul meselor de pe terasa este mai mare decit spatiul pe care-l au la dispozitie. Pina am ajuns al masa si de fiecare data cind am trecut prin toata curtea ca sa ajung la toaleta din casa a trebuit sa ma strecor printre scaune, sa zic paron pentru a-i misca din loc pe aceia care blocau aleea si asa mai departe.
Este unul dintre acele locuri „boeme” din Bucuresti, unde abundenta de persoane publice motiveaza atit scorurile infernale, cit si calitatea proasta a mincarii si a serviciilor. Pe rind. O limonada amarita, intr-un pahar flute ( adica de sampanie!!!), adica maximum 200 ml de apa cu lamiie – 7 RON.
Design realizat de
Cele mai voi