Misiune. Vocaţie.

duminică, 6 octombrie, 2013 la 6:53 am

[youtube http://youtu.be/tZ7Y1-0bNeQ]

Atâtea sute de ani de civilizaţie, atâtea mii de generaţii educate în spiritul performanţei, atâtea şi atâtea descoperiri şi atâţia paşi uriaşi către atâtea ţinte, peste noi şi noi bariere doborâte la răstimpuri din ce în ce mai scurte… Şi totuşi parcă ne lipseşte ceva… Din ce în ce mai vizibil, din ce în ce mai măsurabil şi mai palpabil. Omenirea îşi ghidează indivizii după excepţii. Modelele excepţionale sunt idolatrizate şi indicate spre copiere. Să fii ca ACEL chirurg, ca ACEL matematician, ca ACEL geniu financiar, ca ACEL sportiv, ca ACEL vizionar în business sau în politică. Să fii Einstein, Gates sau Ronaldo. Să fii cel puţin ca mine, părintele tău, şi să mă depăşeşti pentru că eu nu am avut condiţiile pe care ţi le ofer eu ţie.

Abia în ultimul deceniu, câteva minţi au început să se trezească şi să explice că toate aceste modele au avut şansa, aparent spectaculoasă pentru unii şi de-a dreptul bagatelizată de alţii, de a-şi identifica vocaţia pe care apoi, cu şansă şi pracică, că o aşeze pe drumul îndeplinirii misiunii lor în această instanţă a existenţei. Oamenii ăştia au avut o chemare, chemarea a fost susţinută de aceia care i-au format, după care ei înşişi, nelăsînd Luminăţia Sa ŞANSA să treacă pe lângă ei, au muncit şi au fructificat-o. Unii s-au bucurat de înlesniri financiare venite din partea familiei, alţii nu. Însă averile consistente au venit abia după ce tot procesul descris până aici a fost împlinit. Ba, în multe cazuri, îmi permit să cred că averile au survenit abia după ce toate aceste modele au luat piciorul de pe acceleraţie în propriile procese de împlinire a misiunii. Şi, mai mult, succesul financiar a influenţat în unele cazuri chiar năruirea imperiilor create cu muncă şi exuberanţă.

Poate că ar fi bine să facem o diferenţă cât de cât clară între misiune şi vocaţie, asupra succesiunii şi interdependenţei cărora încă nu sunt nici eu foarte lămurit. Într-o ecuaţie simplă de Marketing, misiunea ar fi reprezentată de obiectiv, în timp ce vocaţia se substituie strategiei. Activităţile întreprinse în virtutea vocaţiei devin, astfel, tactici. Într-o discuţie vitală astăzi pentru proiectul pe care l-am creionat împreună cu Alis şi de care ne vom ocupa în următorii doi ani, a fost pentru prima oară când mi-am pus misiunea în cuvinte şi mi-am verbalizat diferenţa dintre ea şi ceea ce am îmbrăţişat ca vocaţie.  Astfel, misiunea mea este aceea de a crea celor din jurul meu momente memorabile care să le influenţeze în mod util sau capital existenţa de zi cu zi. Asta se poate traduce şi prin „cel mai bun orez pe care l-am gustat până acum”, dar şi prin „povestea ta m-a ajutat să-mi schimb complet modul de a-mi preţui fiecare zi pe care o trăiesc”. „Strategia” mea conţine şi felul în care îmi mângâi peştii când vin bărcile din larg, şi frimiturile minuscule de oregano uscat pe care le aşez pe marginea albă a unei farfurii pregătite să iasă din bucătărie, şi prin chiar cuvintele pe care le scriu acum, şi prin cover-ul după Sting pe care-l voi urca luni pe Youtube…

Trebuie să intri la un liceu teoretic pe care-l vei absolvi fără să ştii să faci nimic concret. Trebuie să alegi o facultate care-ţi oferă perspectiva unei profesii asiguratoare financiar, indiferent dacă la momentul alegerii nici măcar nu ai aflat ce-ţi motivează existenţa şi ce te apropie de fericire. Trebuie să te căsătoreşti, să faci copii, să poţi susţine credite la bănci şi să-ţi menţii sănătatea bună ca să poţi munci ca să produci pentru familie, pentru copii, pentru credite şi pentru asigurări medicale. Şi da, trebuie să-ţi câştigi dreptul la cele două sau trei săptămâni pe an în care pleci în vacanţă cu laptop, şi roaming, şi VPN, şi GPS, şi TBD, şi FYI, şi PLM!!! Şi toate astea în condiţiile în care motivaţiile tale principale sunt recompensele financiare şi de vizibilitate. În condiţiile în care îţi desconsideri superiorii, condiţiile în care munceşti şi colegii. În condiţiile în care de cele mai multe ori ştii că o proporţie din ce în ce mai alarmantă din ceea ce faci este inutil şi, mai ales, din ce în ce mai departe de a-ţi provoca starea de bine a misiunii reale momentan şi episodic împlinite.

E doar un preambul. Îmi dau peste degete şi mă opresc doar pentru că vă vom oferi continuarea şi dezvoltarea ilustrată a acestor gânduri în ceea ce pregătim, consistent şi documentat. Poate că uneori, pe măsură ce vom înainta, voi mai fura bucăţele pe care vi le voi arăta cu bucurie aici în primul rând pentru că abia aştept să vă spun despre ce e povestea asta. N-am răbdare. Ţineţi minte că, mai ales în copilărie, lăsam la sfârşit partea din prăjitură care ne plăcea cel mai mult? Luam cu linguriţa de pe margini, din părţile care nu ni se păreau la fel de interesante, pentru ca ultimele înghiţituri să fie „acelea”, bucata cu adevărat delicioasă. Vă fac o destăinuire: eu nu mai fac asta. E un semn ;)