LA PATRU ANI DE ADBREAK

joi, 5 martie, 2009 la 11:11 am

Aseară s-a-ntîmplat un fel de ediţie aniversară a seriei de evenimente AdBreak, iniţiată de mine acum patru ani pentru echipa de-atunci a IQads. N-am ştiut că e vorba de un fel de retrospectivă, n-am fost invitat, probabil că mi-ar fi plăcut să ajung acolo dacă mă chema cineva. Nostalgic, despre primele trei ediţii ADBreak…

Ca la orice început, prima ediţie s-a născut destul de greu. Scriam deja pentru IQads, aveam deja discuţii nasoale cu Marius Cristea pe motiv de articole care ar fi putut supăra cîte-o agenţie sau cîte-un client. ADBreak a apărut ca o necesitate de apropiere faţă de cei care formau deja comunitatea de pe forum. De fapt, de apropiere între implicaţi şi aspiranţi.

Am făcut aproape singur prima ediţie. Am rezervat Music Club după discuţii interminabile cu Urzică, managerul, care la vremea aia pricepea mai greu avantajele pe care încercam eu să i le evidenţiez. Am făcut rost de spoturi, pentru vizionare, de la Ro Spot Line, care mă ajutaseră şi în 2003, cînd făcusem „Pauza de publicitate” pentru Realitatea TV. De aparatură pentru proiecţie, camere şi pupitru de regie video m-am căciulit la Vali Obretin, un alt om bun de la care am învăţat tone de lucruri faine. Şi cu el lucrasem înainte, aşa că a acceptat să ne dea sculele şi să-şi blocheze doi oameni pe datorie. Proiecţie, imagini din sală, mixaj video pe ecranul de proiecţie, figuri la vremea aia.

Am lansat invitaţii către potenţialii vorbitori şi a fost prima ocazie cu care am aflat cît de tare nu se suportă între ei unii dintre greii creativi ai epocii. „Dacă vine ăla, eu n-am de ce să mai vin”… „Eu cu ălălalt printre vorbitori nu vin”… etc. etc. etc. Am fost surprins de publicul numeros. Eventul a ieşit bine, eu am avut emoţii şi m-am îmbrăcat ca un cur.

A doua ediţie a ieşit prost, la Kristal, din cauza unui DVD player care n-a vrut să pornească vreme de o oră. Poate că aceia care-au fost acolo îşi mai amintesc de un spot cu un castor, primul de pe DVD, pe care l-au văzut de vreo 30 de ori în seara aia. Ca te rin că!!! Unde mai pui că proiecţia era cu „funniest” de la Shots. N-a fost doar problema tehnică. Am scos greu cîte ceva de la cei invitaţi să vorbească, am fost nepregătit, iar din public au venit întrebări slabe. Trei chestii pe care le-am ţinut minte de-atunci: 1. un tip din public care s-a folosit de prilej ca să-şi promoveze un site (ceva cu pietoni parcă); 2. a fost prima ediţie cu interese comerciale, Absolut şi Carlsberg (parcă) au fost sponsorii ediţiei; 3. Şerban Alexandrescu: „Pînă la urmă, pe client îl tunzi cum vrea el.” Lume foarte multă.

A treia ediţie a fost relaxată, la Why Not, cu Maius Vintilă partener de moderaţie şi animatoare – ficus de la Tuborg (sau Skol). A mers perfect totul. N-a fost prea multă lume, dar le-am dat suficiente motive de bucurie. Le-a plăcut muzica pe care am pregătit-o pentru bucata de început, tocmai văzusem Chicago şi mă obseda sondtrack-ul. McCann au venit cu studiu de caz pe Rom Tricolor, abia lansat pe-atunci. Leo au venit cu povestea spotului cu Atlas, pentru Tide. S-a rîs mult pe tema relaţiei agenţie – artist 3D şi l-am numit aici pe Chişbac. Monumental!

La mulţi ani, măi AdBreak! Thanks for playing.