Nu gasesc spotul, probabil e foarte nou. L-am vazut in seara asta. Din seria „socialelor” cu prevenirea accidentelor rutiere. Intra unu’ aiurea intr-o depasire si se face praf. Numai ca, inainte de secventa accidentului, ai timp sa vezi ca numarul de inmatriculare al individului este B-XX-OAS. Hem? Vreo duda „de Bucuresti” a unui creativ? Un fel de „bai, tata, ai tu numar de Bucuresti, da’ conduci tot ca-n provincie, deci esti victima sigura?”
Lipsa istorica de actori cu care publicitatea din Romania se confrunta de ani de zile a lovit din nou. Sau poate e vorba doar de preferintele agentiilor, caselor de productie si regizorilor, care isi impart cu ciclicitate aceleasi personaje? Tinarul care declama cu relaxare prost jucata despre „o, voi, dimineti de weekend” este, in paralel, protagonistul unui spot cu multe salamuri. Da’ chiar, daca rigiiturile de la salam suna ca ragetul unui tigru, dumpf-ul miroase a caprioara sau tot a usturoi?
…nu imi pasa de piinica, nu imi pasa de brinzica…
…vai, dar e atit de spaniol totul la voi…
…am crezuuuuut, ca dragostea e un cimp de floriceleeee si nu te mai saturi alergind prin eleeeee…
In toaleta de la muviplex, Media Galaxy se screme dude publicitare cu dumpf de fasole. Prima imagine e pentru context, ca sa stim precis unde bate copylefterul. A doua e pentru detaliu, asa ca la un click pe thumb veti descoperi propozitia „In timpul asta ajungeai la noi.” Asadar, Media Galaxy e doar la un pipi distanta de muviplex. Sau, in subsidiar, mai bine vii la noi sa faci un pipi.
Dilema consumatorului probabil ca ar trebui sa fie „mmm…sa fac un pipi sau sa ma duc la astia, sa-mi caut un monitor?…oare pot sa fac pipi la ei?…tough one”. Refuz sa cred ca „variata”, evidentiat sub logo ca valoare principala de brand, incearca sa trimita intentionat catre o alta eventuala utilizare a pisoarului.
Am publicat mai demult, in commenturi, acest drept la replica, insa eu cred ca merita ceva mai multa atentie, asa ca-l readuc in cap de lista. Mihai Botarel zice ca face parte din echipa care a lucrat pentru campania in beneficul eJobs. Cu mindrie revolutionara si aplomb muncitoresc, Dl. Botarel ne transmite, fara sa vrea, modul in care a inteles el industria Resurselor Umane sau, mai in detaliu, misiunea clientului sau. Din alocutiunea domniei sale, eu inteleg ca eJobs se adreseaza, cel putin in aceasta campanie, trogloditilor si abuzatilor.
Nu celor care isi urmaresc programatic sau macar conjunctural dezvoltarea carierei, care considera ca eJobs poate fi unul dintre cei mai buni mijlocitori in identificarea unui job potrivit nivelului lor de profesionalism. Nu celor care abia se arunca in viata, care isi fac pentru prima oara CV-ul si care isi verifica la fiecare sfert de ora pannel-ul ca sa vada ce x rosu s-a transformat in tick verde. Si nici companiilor care isi doresc angajati dezinhibati, stapini pe ei si pe domeniul lor, nedeformati si neaplatizati de general manageri agramati si cu figuri de Donald Trump.
Ca sa fim intelesi: admir si munca echipei lui Dumitrascu, si perseverenta, si talentul pe care l-au investit in acest brand. Nu am nici un motiv sa ma uit strimb la echipa Leo Burnett. Aici discutam despre un caz, despre un subiect anume. Gasiti mai jos relipca lui Botarel si chiar va invit sa judecati singuri.
Fiti amabili, le spune cineva nefericitilor de la Ferrero ca nu se intelege nimic din spotul radio pentru caravana „Kinder Joy”? E cu o fetita care cinta o treaba din care cu mult efort prinzi doar citeva cuvinte disparate. E, practic, in alta limba. Din cauza unor efecte extrem de inteligente, suprapuse peste voce.
Adica e vorba de(spre) bani. E vorba de(spre) imprumuturi. De(spre) depozite financiare si de(spre) tranzactii. E vorba de(spre) dobinzi si de(spre) conditii de eligibilitate. E vorba de(spre) DAE, comisioane, refinantari, asigurari, rate, indice de inflatie, paritate, overnight-uri, leasing…
Si in toate astea, de obicei, nu prea e vorba de(spre) amotii. Adica sint si emotii, dar de tipul „imi da?”, „nu-mi da?”, „da’ eu pot sa-l returnez?”. Sint si emotiile datei scadente lunare, in cazul ratelor. Dar nu cred ca e vorba de(spre) dragoste si nici de(spre) buchete de orhidee. Cu siguranta e vorba si de(spre oameni), dar parca ne-am maturizat suficient incit sa nu mai halim povesti in care mama banca te tine de minute si te invata sa mergi drept prin viata.
E vorba de(spre) Millennium.
The Shirelles – „Baby, It’s You”, piesa care ilustreaza conceptul „la dolce vita” folosit si sustinut atit de bine de catre Peroni. A mai fost cintata si de Beatles, si de multi altii. Iata si un clip, ceva mai…arty.
Stupid.
Design realizat de
Cele mai voi