Posturi cu tagurile: "carti"

Mi-a luat cam mult timp cartea asta. O culegere de marturii despre notiunile aferente perioadei comuniste si efectele lor in constiinta bucurestenilor poate parea o carte de citit in tren, la o calatorie mai lunga, un fel de volum de vacanta. Structura ei foarte fragmentata si diferenta uneori diametral opusa dintre punctele de vedere ar fi trebuit sa o faca si mai usor de citit. Numai ca doua lucruri mi-au prelungit perioada de timp petrecuta alaturi de ea. Unul ar fi desele incursiuni in propriile amintiri despre aceleasi simboluri si concepte, paralele celor citite. Sint foarte multe capitole pe care nu era musai sa locuiesti in Bucuresti pentru a le trai pe propria piele. Al doilea motiv a fost, cu siguranta, caracterul dezlinat si neingrijit al lucrarii, in primul rind din punct de vedere al sintetizarii informatiilor, apoi din cel privind diversitatea si capacitatile memorialistice ale intervievatilor. Consider acest al doilea motiv drept generator de plictiseala, avind ca rezultat abandonarea temporara si repetata a cartii.

Despre primul motiv as putea scrie capitole intregi, asa cum fiecare dintre voi este imposibil sa nu-si aminteasca, macar ca prin ceata, de ratii, cartele, cozi, Europa Libera, Cintarea Romaniei, Omagiu, pionieri, soimi, doua ore de program, vecini turnatori, copii de stabi securisti si asa mai departe. Dar tocmai pentru ca fiecare isi are propriile amintiri, nu vad aici rostul unor asemenea incursiuni. Exista site-uri si bloguri dedicate acestui subiect si chiar cred in avantajele caracterului colectiv al unei astfel de culegeri, fie ea online sau tiparita. Din acest punct de vedere, „Anii 80 si bucurestenii” incearca sa acopere o zona cit mai larga de puncte de vedere. Sint interviuri cu maturi intelectuali, cu maturi mai dinspre talpa, tineri cu amintiri proprii sau preluate de la maturi, ba chiar si ceva „cadre” care au trait anii ’80 prin prisma absolvenilor scolii de partid.

Cred ca am fost un cititor infantil atipic. N-am citit pentru ca mi-ar fi placut cititul in sine, n-am devorat Jules Verne pentru ca nu mi-a placut SF-ul („Cinci saptamini in balon” cred ca mi-a placut din punct de vedere experimental) si pentru ca mi se parea prea tehnic pentru inclinatiile mele umaniste exagerate. N-am citit programatic, ci numai cind am avut chef. In plus, ca orice proprietar de frate mai mare, tendinta a fost mereu de a citi mai degraba cartile lui. Asta pina cind s-a blocat definitiv in SF, carti istorice si despre aviatie, lasindu-ma fara obiectul curiozitatii mele de-atunci.

N-am citit colectia „Delfinul”, cu interminabilele povesti umanizante despre soldatii nemti, „Ciresarii” m-au plictisit de moarte si i-am abandonat de mai multe ori, iar „programa scolara” era o treaba vizitabila pe sarite. Fiind din categoria „trebuie”, parcurgeam din ea cit sa nu tac ca pestele daca ma intrebau cite ceva la scoala. Sigur, am trecut prin toti sadovenii, twainii, edmondo de amicisii, rebrenii sau crengii pe care orice copil e musai sa-i citeasca. Am si retinut cite ceva din ei:D. Dar topul spontan sincer mi s-a infatisat dupa cum urmeaza.

Am primit in seara asta un SMS de la un foarte bun prieten care, intre timp, ma suna doar de maximum cinci ori intr-un an. „Foarte tari marinarestile de pe blogul tau, bai, muica! Te ratezi ca boul […] cind ai putea sa stai pe raft in librarie…”

Prietene, nu ti-am raspuns pe loc la SMS si nici nu te-am sunat pentru ca as fi ajuns sa te injur si sa te balacaresc dintr-un motiv pentru care ne-am mai certat si cu alte ocazii. In primul rind, povestile mele n-au strop de valoare literara. Mi-ar fi rusine sa pretind sa mi se publice fructele furate de peste gardul unor realitati terne, triste, flaste si interesante doar pentru aceia care au o imagine mai mult sau mai putin idilica despre un fenomen pur social.

Pe de alta parte,