Nu că n-aş fi într-o dispoziţie romantico-fantastică momentan, dar parcă pe Flickr florile arată mai bine. Sau poate că lumina şi culorile de pe-aici sunt de mare ajutor ochiului meu prea adormit de tonurile de gri de pe la Bucureşti. În fine… să nu mă lungesc: flori de multe feluri, de multe culori, de consistenţe şi forme diferite. Pentru toţi aceia cărora le plac, în general, florile. Ceva mă face să cred că voi mai reveni cu însemnări similare în perioada următoare.

Uite-aşa m-am întrebat în barbă aseară, când am văzut-o pe Doamna din imagine trecând cu multă graţie pe sub podul din spatele casei. Fie vorba-ntre noi, Părăguşul e tot prin Deltă, acolo unde zboară el cel mai bine şi mai cu spor. De unde eu unul sper să se întoarcă în timp util cu poze multe şi poveşti pe măsură. Ce tare ne plac şi unele şi altele. Până una alta, cum o cheamă pe-asta, Dorule? :) Că nu vorbeşte în vreun grai înţeles de mine, poate mai bungheşti tu un pic de golaneză de-asta…

Pe semnul de mai jos, înfipt într-o zonă verde dintr-o suburbie a Rotterdamului, zice că între 1 martie şi 15 iulie eşti obligat să ţii câinele în lesă. Asta pentru că, în perioada menţionată, o grămadă de păsări îşi fac cuiburi pe care le şi populează cu pui la un nivel accesibil patrupedelor curioase ori pofticioase. Auzi cu ce se ocupă ăştia, nene… La ce le stă lor mintea… Adică noi ne chinuim cu Băse şi cu Becali, iar ăştia se preocupă de soarta puilor de păsări despre care nici măcar nu ştim dacă or fi bune la gust… Ce tâmpiţi…

El e Borat. Adevăratul stăpân şi administrator cu drepturi de viaţă şi de crănţăneală al tuturor minunăţiilor despre care o să vă tot scriu şi arăt zilele-astea. Nu ştiu cum arată o pisică olandeză, dar el fiind primul reprezentant pe care-l întâlnesc, îmi asum libertatea de a-l la pe el drept etalon: mare, musculos, cu personalitate puternică şi foarte ocupat, în general.

Ia să vedem nişte experţi la treabă.Ce e în neregulă în imaginea de mai jos? Amănunte ajutătoare: paharul se află pe braţul unui podeţ din spatele casei în care stau eu acum. Podeţul e peste un iaz care zici că e desenat într-o carte de poveşti. Olandeze. Pe sub pod trec răţuşte mici, negre, care scot sunete fireşti, de răţuşte negre. Pe malul lacului nu sunt file, e doar loc de plimbat cu sau fără câini. Ei? V-aţi prins ca e în neregulă cu poza asta?

Ştiu că la Bucureşti e cald rău. Aici e respirabil. Dar probabil că luna e plină şi aici, şi acolo. Depinde şi de cine are ochi s-o vadă :)

„And, in the end, as a finishing touch, God created the Dutch.”

Ok…probabil că ei ar fi primii olandezi demn de menţionat, în afara dragilor care ne-au aşteptat la aeroport şi despre care o să mai vorbim zilele-astea. După care au apărut multe beri şi am realizat că în spatele unor case pot exista iazuri şi câmpuri, nu alte case, ca pe la noi. Şi asta, culmea, în condiţiile în care iazul şi pădurea nu sunt ale tale, ci ale primăriei… Ce nesimţiţi… Mai vorbim. Pe îndelete.

Acum, că am scăpat de conţinutul gastronimc şi l-am trimis la casa lui, probabil că blogul va deveni un jurnal personal veritabil, cu interferenţe despre marketing, muzică, online şi alte panseuri. De miercuri voi începe două săptămâni de hălăduieli prin Olanda şi Belgia, probabil cu multe poze şi istorioare la cald. Din Rotterdam, Amsterdam, Bruxelles, Bruges şi, probabil, Antwerp. Desigur, experienţele culinare şi gastronomice din ţările de jos vor ajunge la locul lor, pe pranzuldincaserola.ro. Pe opt august voi fi la Fit For Free Dance Parade, în Rotterdam, de unde probabil voi trimite o corespondeţă pentru cel mai important site despre evenimente din .ro. Detalii? La vremea lor.

De azi aveţi

De azi, sunt un