Mori de vânt sau mori prost. Uitându-te cât sunt de frumoase, de cochete, de bine îngrijite, în ciuda faptului că mai toate au depăşit două veacuri şi jumătate de existenţă. Şi pentru că e mult mai comod cu filmuleţe, iar autorul e dărâmat de oboseală, vă lasă doar cu video deocamdată. Poze şi mai multe poveşti, în zilele ce urmează.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=COf1sm4mJkA]

Azi mă duc să văd nişte mori de vânt. Mă dau cu trenul, apoi cu rata. Până mă-ntorc, vă las un pic la plimbare prin Amsterdam. Ştiu, pentru unii e plicticos fără magazine, coffee shop-uri şi Red Light District, dar tot Amsterdam e şi ăsta.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=Xb8QIWzYQlc]

Cică un bărbat cere mâna fetei cu care o arde la un moment dat numai dacă se plictiseşte de a lui. Sau, cum zice alt banc rural, „uite-l, fa, pe Nelu! Hai să-i facem cu mâna!” „lasă-l, fată, să-şi facă singur!”. Dacă vreodată vă ataşaţi atât de profund şi de plenar faţă de propria mână, îi puteţi face cadou o copie fidelă, din ceară, la Madame Tussaud Amsterdam. Pentru numai 7.50 euro. Chilipir! Mai ales dacă mâna cu pricina v-a salvat de la mai multe momente de singurătate şi nu numai :)

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=bbDujm3YQLo]

Probabil că nu vă e chiar străină povestea Annei Frank. Şi dacă v-ar fi, orice gând curios şi-ar găsi lesne răspunsurile printre sutele de referiri de pe Internet. Despre altceva e vorba aici. Azi i-am călcat pragul. Am stat mai bine de-o oră la coada ce înconjoară zilnic imobilul, am înghiţit la repezeală peşte şi căpşuni în picioare, ca să treacă timpul şi foamea. Am făcut poze şi la naturi vii şi la naturi moarte, ba chiar am avut vreme să mă umplu de draci pe un cocostârc ce fluiera a pagubă, un ciumete în chiloţi şi papuci care aşa găsise să-şi astâmpere nerăbdarea.

Toate astea au tăcut, au murit şi s-au evaporat imediat după ce am intrat în casă. A fost ca şi cum lumea a rămas cu totul afară, separată şi delimitată foarte clar faţă de spaţiul poveştii Annei. Am dus mai bine de o oră un ditamai pietroiul în suflet, l-am cărat dintr-o cameră în alta, l-am urcat pe trepte înguste şi l-am strecurat prin firide întunecoase, l-am simţit devenind din ce în ce mai greu pe măsură ce mă apropiam de sfărşitul vizitei mele şi al vieţii ei.

Niciun copil n-ar trebui să mai păţească aşa ceva vreodată. Să zicem…câtă vreme vor mai exista copii pe lumea asta.  Nimeni niciodată n-ar mai trebui să facă niciun rău vreunui copil. Fie doar şi pentru că Anne Frank a plătit cu doi ani de întuneric şi copilărie mută şi surdă preţul unor absurdităţi pentru care n-a avut nicio vină. Apoi a murit. Ca să devină zâmbet de înger.

În sfârşit, originalul şi copia se întâlnesc pe teren neutru. Sau nu? Dacă originalul e din ceară şi copia nu, se pune? Poate că dilema asta este şi motivul pentru care Mercury cam muşcă din microfon de nervi, în planul secund :)

Petru că m-am trezit cu o dispoziţie bună de dimineaţă, pentru că am ajuns devreme la Amsterdam şi pentru că a fost marţi, zi de post şi penitenţă pentru nebuni, pe la cântatul zorilor m-a apucat zelul patriotic şi mi-am adus aminte de cumătra Udrea a lui Zăpăcitu, din capu’ la trebile de pe-acasă. Şi pentru că ministreasa (apropo, cum mai e pe la comisie?) nu prea face turism de-ăsta de care fac oamenii normali, m-am gândit s-o ajut în demersul ei titanic de resuscitare la mişto a turismului românesc. Ceva simplu, uşor, să nu-i pice prea adânc la foios.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=MfxeFBn-daw]

Probabil că voi scrie mai multe despre Delft într-una dintre zilele următoare, dar ritmul cu care fac poze şi înmagazinez poveşti este mult mai rapid decât acela în care ar trebui să şi scriu, să editez poze sau să rog YouTube să-mi urce filmuleţele needitate într-însul :) Imaginile de mai jos sunt din Delf, din piaţa cea mare sau piaţa bisericii vechi. Sâmbătă dimineaţa, soare, cer frumos şi multe bucurii pentru ochi de jur împrejur.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=5G5ezDtxA2U]

Primele zile de Olanda au fost, desigur, o mare clătire de ochi şi de simţuri, bucurii de toate felurile şi din toate direcţiile. Pe scurt, după primele zile, iată câteva amănunte pe care e posibil să le consideraţi utile atunci când veniţi în direcţia asta. A se consemna că n-am venit în Olanda ca să fumez ceva special sau ca să mănânc ciuperci nebune. Bănuiam eu câte ceva, dar mi se confirmă că mai sunt multe alte chestii tari de făcut pe-aici în afară de cele amintite mai devreme şi „vizitate” de majoritatea celor pe care-i ştiu să fi trecut pe-aici. De bună seamă, avantaj eu la toată povestea asta, în primul rând mulţumită faptului că am fost adoptat temporar de o familie localnică. Deci:

E clar că am o mare problemă cu alegoriile muzicale în mişcare. În sensul că, încă de pe vremea când abia le descopeream, sunt mare amator de procesiuni cu multe mii de vaţi pe roţi, valuri de oameni euforici,mii de mâini ridicate în aer cu mişcări sincronizate natural şi, în fine, cam tot ce mai presupune o astfel de hărmălaie organizată.

Fit For Free Dance Parade s-a-ntâmplat sâmbătă la Rotterdam, de pe la prânz până spre şase seara. Asta dacă vorbim despre paradă în sine. Vreo patruzeci de camioane am numărat prelingându-se pe arterele principale ale oraşului, puse în mişcare parcă de marea de oameni care le înconjura din toate părţile.  Camioane pline de promoteri şi animatoare de toate culorile, multă atmosferă comercială şi sunet puternic, în cascade mult diferite de la un camion la celălalt.

Avea Dorin la un moment dat o teorie despre cum ar trebui să ne numim toate satele şi oraşele după numele unor personalităţi importante, având astfel şanse mult mai mari să ne facem celebrităţile…şi mai celebre. Când auzi numele unei localităţi, de multe ori te întrebi de unede vine. La doi e destul de complicat cu denumiri fantastice de genul Ciupa, Recea, Beleşti Negreţi sau Vînju Mare. Eu mă plimb numai printre celebrităţi în ultimele zile şi locuiesc chiar în mijlocul unui cartier cu străzi foarte muzicale.