Alo? Banc Post? Buna ziua! Sint un potential client al dumneavoastra si as dori sa vorbesc cu cineva de la departamentul Marketing. In ce problema? Pai sint un pic derutat din cauza faptului ca, in ciuda rebrandarii pe care ati efectuat-o acum vreo citiva ani buni, cu ocazia preluarii bancii de catre niste greci, in Giulesti inca mai exista un fel de pancarta gigantica si foarte vizibila de pe Podul Grand, cu identitatea pe care bancii pe car eo stiu eu de la inceputul anilor ’90. A, pai da, aia a fost moca si am zis ca decit sa mai cheltuim cu una noua, o lasam acolo pina s-o gindi cineva s-o dea jos. Bine, va multumesc si va urez mult succes in continuare. La revedere.

Ce faci cind stabilesti joi o intilnire pentru luni, la care sa te prezinti vineri? Te intorci acasa fericit ca nu te-ai dus marti.

O datorie cronicareasca de bucatarie de weekendul trecut, care am socotit ca nu merita a fi trecuta cu vederea. Click foto pentru detalii.

Daca americanii ar fi trait in Romania, probabil ca ar fi fost cu totii cocalari si pitipoance.

Nu cred ca a reveni din cind in cind la muzica virstelor trecute e un semn de batrinete. Poate ca la 33 de ani ascult Vibe FM pentru ca la 10 ani inghiteam cu placere Jarre, Tangerine Dream sau Isao Tomita fara sa inteleg mare lucru. In seara asta sensibila mea doamna m-a condus catre Tracy Chapman si Bobby McFerrin. Catre prima asa cum ii imbratisam vocea pe vremea liceului. Catre cel din urma, asa cum l-am descoperit destul de tirziu, la concertul din Romania, ocazie cu care am fost de acord cu el in privinta faptului ca „Don’t Worry, Be Happy” este cu siguranta cea mai proasta creatie a lui.

Bobby McFerrin – Circlesong Three

Tracy Chapman – Bridges

Ca ratasem subiectul la vremea rascolirii lui cu toate uneltele aflate la indemina scormonitorilor de senzational macabru cit mai consumabil. Hai sa va zic cum am aflat eu prima si intiia data ce sint aceia niste „metalisti”. Eram in tabara la Navodari (fara rime porcoase, ca va sparg!), sa fi fost foarte putin inainte de ’89 sau imediat dupa. Nu stiu cum aparuse prin zona o gascuta de citiva pletosi suparati, cercelati, in fine, the whole gear. Corpu’ profesoral de la comandamentu’ frectiei care era pe vremea aia marea tabara internationala de facut paduchi, diaree si cadre de nadejde s-a documentat din gura in gura, s-a reunit la diverse cafele si Pepsi la sapte lei luat de la cherhana, apoi a decretat: sint metalisti!

Apoi membrii corpului au purces la imprastiat groaznica poveste in rindul oitelor ratacite: metalistii sint o grupare satanista ai carei membri il invoca pe dragutul Satan in timpul unor intruniri destul de kinky, pe baza de muzica d’aia oribila, gaini carora le iau gitul, singe (de la gaini) pe care il imprastie pe pereti, dupa care fac sex in grup. Semne particulare: lungimea parului, cerceii (barbatilor), salutul cu aratatorul si inelarul ridicate din pumn.

Si inca un semn ca publicitatea pe internet n-are mama, n-are tata, da’ e avida de cultura. Pai sa fi stiut el, bietul Creanga, in ce vecinatate avea sa vietuiasca mult dupa ce se va fi fost savirsit de prin lumea cea masurabila, sa-i fi trecut macar prin virful mintii ca scrierile ii vor fi scoase la mezat la doar citeva etaje mai jos de cutia cu papusoi vibranti, ar fi lasat boalilor si povestile, si povestirile, si amintirile si s-ar fi concentrat mai abitir pe creatiile intru pornaciune.

N-as fi crezut in ruptul capului ca unul dintre cei mai gomosi, mai pretentiosi si mai dificili muzicieni mioritici, l-am numit aici pe Dan Teodorescu (Taxi), va imbratisa vreodata compromisul cu atita ardoare si devotament. Din punct de vedere muzical, „The Wizdiz Song” e o glumita pe care sint in stare s-o inteleg. O jucarie de vara in care cei care stiu ce cinta Taxi in mod obisnuit ar putea sa identifice si bascalie la adresa aprozarului muzical dance international, si kitch in doze controlate, dar si usurinta unor baieti cititi intr-ale muzicii de a aborda un gen de care sint cu totul straini. De admirat umorul de limbaj si accentul absolut inspirat, treburi pe care Teodorescu le-a mai jonglat si cu alte ocazii (SUA-UE sau Americanofonia).

Hai ca n-a fost greu si nici nu cred ca a durut foarte tare. Am inchis, in sfirsit, nota de plata a chefului electoral din mai. Fara multe vorbe sau tirguieli, semn ca uneori e bine sa fii rabdator cu traumele clientilor, cu procesele lor de autoevaluare si cu eventualele glisaje de comportament. Refuz sa cred ca rezolvarea a survenit analizei unor eventuale repercusiuni. In definitiv, toti avem „plecarile” noastre, toti trecem prin momente in care avem zeci de argumente pentru propriile gainarii, decizii aberante, respectiv tepe. Daca ne trezim repede si mai avem timp sa ne indreptam gafele, foarte bine. Daca nu putem singuri si avem prin preajma pe cite cineva caruia sa-i permitem sa ne deschida mintea, nu-i nici o rusine. Important este ce ramine cind tragem ultima linie. Daca nu da cu resturi care ne-ar putea inghionti constiinta mai tirziu, probabil ca am procedat corect. Posibil sa nu lasam neaparat o imagine imaculata in urma, dar deja asta este alta poveste.

Ea se razboieste cu moartea fara sa-si piarda zimbetul, fara sa-si fringa cintecul, fara sa-i adoarma spiritul. Noi ce facem pentru ea? Opreatia Ancai Parghel costa 100,000 de euro pe care i-as da fara sa ma gindesc, daca i-as avea in secunda asta. Da’ nu-i am si probabil ca nu i-as da pe toti daca i-as avea. Fi’n’ca nu stiu ce-as fi si cum as fi daca ar fi asa…
CONT LEI: RO30INGB0000999901012954
CONT EURO: RO73INGB0000999901012954

Anca Parghel – Jacaranda