DEF LEPPARD SI WHITESNAKE LA BUCURESTI

miercuri, 9 iulie, 2008 la 1:47 am

Cred ca recitalurile cu batrini apusi care au fost la un moment dat foarte buni incep sa-mi produca nemultumiri ce transcend aprecierile de natura muzicala si concertistica. De ce nu am putut sa-i vad la vremea lor? De ce n-am plecat din Romania imediat dupa ’90 sau macar cind am terminat liceul? De ce unii producatori de spectacole insista sa-mi puna in fata tavi largi cu exemplificari amenintatoare despre trecerea timpului?

MISTOK SHOU

luni, 7 iulie, 2008 la 9:02 pm

Primele 20 de minute. Tristete si penibil pe toata linia. Canadienii stau prost cu umorul si parca Gaita s-a impregnat cu problema asta. Monologul de la inceputul show-ului s-a caznit in van, a fost sec pina la deshidratare. Coechipierul prazuliu (parca lucra cu Jugaru intr-o vreme?) are glume groase, slinoase, bune de antena. Productia urla de saracie, platoul arata rau, aplaudacii sint batrini, stirbi, uriti si rurali, din stocurile permanente ale celor patru televiziuni intr-una singura. In prima parte, pe crawl au curs SMS-uri la misto, scrise de vreun „scenarist” transferat de la rubrica „decese”. Madalin Voicu – nimic nou.

BESTFEST – FOTO PUBLIC

luni, 7 iulie, 2008 la 6:36 pm

Penultimul act al epopeii B’Estfest in cuvinte si imagini pe copolovici.ro/blog. Google imi demonstreaza din nou cit de mult ii place continutul nou, proaspat, urcat cit mai repede dupa un eveniment daca nu poti chiar in timpul. Mai jos, ceva mai multe poze in care unii e posibil sa va recunoasteti. Fete, dude si-alte mood-uri. Neclasificate, chiar daca unele ar intra garantat la „penibil”, altele la „stari” sau la „cocalari de ambe sexe”. Injoin.

IN CURIND

luni, 7 iulie, 2008 la 5:19 pm

 

  • Miercuri dimineata urmeaza sa gasiti aici cite ceva despre recitalurile Def Leppard si Whitesnake de miine seara;
  • Simbata dimineata sper ca mi se vor fi implinit macar citeva dintre asteptarile cu care ma duc la Judas Priest;
  • Incepind de duminica am toate sansele sa va ofer in timp real ceva imagini si notele de calatorie ale regizorului Catalin Bugean cu ocazia unei scurte incursiuni pe Mont Blanc.

MASINI DIN OTEL DE DAMA

luni, 7 iulie, 2008 la 1:00 pm

Esti pisi? Esti profi? Esti mamica sau bunicuta sexoasa? Iti plac masinile bengoase care nu sint conduse de adolescenti purii sau de nepotii dotati ai acestora? Te tine teschereaua sa-ti alegi o masina inclusiv in functie de sexul ei? Stii la fel de bine si cu mascara, si cu uleiu’ de motor? Esti pur si simplu pasionata de comuniunea femeie-volan? Baga un ochi pe masinidedama.ro, singura intersectie in care nu numai ca nu-ti vei lua nici o injuratura, dar, in sfirsit, ai intotdeauna prioritate.

BESTFEST – CINE MI-A MAI POZAT (SAU NU)

luni, 7 iulie, 2008 la 4:20 am

Cream cu un domn organizator
Tudor Chirila gay friendly
Andrei Dimulescu, glossy pooper
[de-aici am scos un nene care mi-a trimis doua mailuri nervoase]
Clickio (clickio.ro, Blogagency)
Dan Tudoroiu (iann)

BESTFEST – NELLY FURTADO

luni, 7 iulie, 2008 la 3:21 am

Sint convins ca Manu Chao a avut un recital extraordinar, ca nimeni nu se astepta sa tina atitia oameni in fata scenei, ca va cinta atit de mult si ca se va bucura de asemenea succes. Si ma las convins de toate astea dupa cele citeva minute in care am vazut arena fierbind in ritmuri indracite si dupa cele povestite de oamenii care nu s-au dezlipit de-acolo pina la finalul recitalului. In seara asta, insa, ramin la pararea ca superlativul s-a numit Nelly Furtado.

BESTFEST – ROISIN MURPHY

luni, 7 iulie, 2008 la 2:51 am

O aparitie absolut relaxanta si aerisita, chiar daca putin cam prea „club” in mijlocul celorlalti protagonisti. Beat-ul atragatoarei blonde, fosta componenta a grupului Moloko, a adunat in fata scenei oameni cu mult chef de dans. Un show destul de reusit, in care personajul principal si cele doua dansatoare au tinut audienta treaza, rasplatind-o pentru decalarea de aproape 45 de minute fata de ora anuntata. Roisin Murphy isi cunoaste farmecele, si le foloseste din plin, dar nici din punct de vedere vocal nu sta rau deloc. Vestimentatii multe, schimbate la vedere, palarii futuriste, pelerine extraterestre, masina de vint, un combinezon transparent si mult, mult vibe. Foto mai jos.

BESTFEST – SUNRISE AVENUE

luni, 7 iulie, 2008 la 2:10 am

Destul de mult public pentru o trupa cu un singur hit pe viata ei destul de scurta deocamdata. Sificient de tonici si de placuti cit sa incinga putin fetele imbujorate de aparitia blondului de la vitrina. Cu mici probleme tehnice la inceput, cu oarecare stingacie in prezenta scenica si cu suficient farmec pentru virsta lor si a auditoriului. Din pacate i-am parasit rapid, in favoarea interesantei Roisin Murphy. Foto mai jos.

BESTFEST – STEREOPHONICS

luni, 7 iulie, 2008 la 1:37 am

A fost primul recital la care am ajuns in ce-a de-a treia zi de BESTFEST. Nefiind printre fructele pe care le combin eu cel mai bine pentru o salata muzicala apetisanta, probabil ca n-am reusit sa-i apreciez la justa lor valoare. Mi-au sunat a trupa de colegiu ceva mai evoluata, a baieti care au vrut sa mai cinte si dupa absolvire si care incearca sa demonstreze ca au evoluat, ca isi lucreaza sound-ul si ca, probabil, la un moment dat vor fi o trupa mare de tot. Lume destul de multa, fiind cotati chiar de catre organizatori ca numarul trei in topul importantei artistilor zilei. Destul de aratosi, cu un baterist peste media trupei si un vocalist care ori inca isi mai cauta drumul prin muzica, ori are vocea in schimbare. Sunet decent, nu stralucit. Foto mai jos.