Hai ca mai venim de-acasa… Dupa enormitatile de-acum citeva saptamini, Gandul (imi suna a „Ghandi”) spune mai documentat despre costuri de campanie electorala ceva mai aproape de adevar. Asta pentru ca, spre deosebire de stirile TV amintite mai sus, ziarul isi lucreaza articolul cu ajutorul citorva dintre cei implicati pe bune in consultanta de marketing politic si electoral.

Citeva completari sau sublinieri, ca-mi place subiectul:

• la nivel de colegiu, investitiile clasice in mass-media vor fi vax albina, bani aruncati pe geam; adica spoturile TV, machetele publicitare de presa, spoturile audio, dupa ce ca vor costa un purcoi de bani (productie si difuzare), vor avea o relevanta minima pentru alegatori. Panourile stradale si mesh-urile vor hrani dorinta nemarturisita a onor candidatilor de a-si vedea pozele in marimi supranaturale si…cam atit. Localele au demonstrat (din nou) ca romanii nu voteaza nici poze, nici filmulete. Demersul publicitar si mai ales acela stradal va conta cel mult in cazul candidatilor parasutati in colegii unde nu-i stie nimeni, dar nu de data asta, ci pentru eventualele candidaturi din 2012, 2016, 2020 etc.

Cumpar/infiez/inchiriez/imprumut capac exterior pentru obiectiv Nikon DX 18-55, intrucit, ca un mare natarau ce ma aflu, l-am pierdut pe-al meu vineri seara, la Faithless. Astept provincia.

In Balta Alba, pe Strada Postavarului, putin mai sus de Bila, cum vii dinspre Grigorescu. Fara imagini de ansamblu, intrucit cind am scos aparatul sa fotografiez mincarea, parte din personal s-a strimbat sugestiv. Dar asta nu e o recenzie chiar nasoala, asa ca:

Ce faci cind te pocneste in miezul verii pofta de o ciorba fierbinte? Nu rideti, se mai intimpla sa te loveasca asa ceva cind afara sint peste 35 de grade. Inghiti in sec sau…cauti un restaurant unde aerul conditionat duduie a pneumonie, te asezi in bataia lui si iti rezolvi problema. Asa am ajuns la L’Incontro, epicentrul masinilor de fite din zona Titan-Balta Alba. Prima nota buna: face parte din categoria restaurantelor cu bucataria la vedere. Asta e o optiune destul de cutezatoare, dar mie oamenii aia mi s-au parut de-a dreptul competenti si disciplinati. Fiecare cu treaba lui, fara sa se chinuie sau sa se simta stinjeniti ca ma uitam prin ditamai fereastra la ei ca la film.

Acum mai bine de o saptamina, Marius Tudosiei imi trimitea citeva imagini din Howth, Irlanda, unde a petrecut o vacanta foarte…marina din punct de vedere gastronomic. Antony Bourdain a tracut si el pe-acolo. Scoici, homari, langustine si creveti in mai bine de sase minute de orgie culinara irlandeza.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=-eTFQwZ3sa4]

N-as avea mare lucru de zis despre „Faithless DJ Set” de aseara. Maxi Jazz a venit cu o treaba concreta, Insomnia Racing Team (parca) pe numele ei. Ca a iesit si de o muzichie la botu’ calului, mi se pare firesc. Dezamagire mare pentru kristalisti si bambooleze, taica a avut chef de joaca, a PUS muzica, nene. Nimic din toptanele de vaiburi europene care, daca nu trece vara mai repede, risca sa-mi ofileasca urechile cu lipsa lor de varietate. Asa ca funk, disco, rap si mult beat ragga, toate bune de puis hoitu’ in miscare. Nu tu catharsis, nu tu spasme si contractii de uzura trance…nimic. FUN! S-au dezmortit si stolurile de papagali in a doua parte, cind Sister Bliss a virat hotarit catre sunete mult mai albe si mai britanic filtrate.

Traditionalul „trai’tz’ar famelia!” merge catre echipa tehnica si mai ales catre aia care cica s-a ocupat de sunet la treaba asta. Pe o scara de la unu la zece, calificativul a fost „jalnic”. Pareri de rau si pentru parcul Izvor, acest mare loc viran din mijlocul orasului. Mai jos, citeva imagini cu taica, cu surioara si cu niste orori din public.

Ieri am patit-o nasol. Mai mult din curiozitate decit de pofta sau foame exagerata. Sa comandam cu livrare la birou. Sa comandam, dara. Intii gresesc saitu’. Dau peste unii care vind si mincare, ofera si cazare. Da’ meniul n-are preturi. Primesc consultanta, saitu’ corect avea nume identic, dar cu o cratima in mijlocul numelui. Pizza. Whatever, se tubeaza, nu fac mofturi. Pizza mica e…cam mica. La vreo 250 de grame, vreo 15 lei. Si dau peste varianta „grande”. Un kil si ceva, 48 de centimetri in diametru, 30 de lei. Bai, zic consultantele, vezi ca e gigantica! Si asa a fost. In sensul ca un sfert din asta e cam cit una „normala”. Am depus armele dupa vreo trei felii, rapus de senzatia ca am inghitit un bou intreg. Blat destul de subtire, ingrediente ok, a ajuns suficient de calda. Va recomand amical: minimum patru insi cu foamea-n git si musai ceva udatura, ca e jale! Furculita din imagine e „regular size”, pentru ilustrarea proportiei.

Avind in vedere ca poliplanul asta se afla in Piata Victoriei si ca acolo unde vedeti parcata masina gri sint in permanenta parcate masini de diverse culori, fac si eu o intrebare: cine este „noi” din copy-ul bannerului, care dintre „noi” a acceptat pozitia asta propusa de compania de outdoor si cita spaga si-a luat ca sa faca pe prostul daca-l intreaba cineva ceva? Creatie: citeva sute de lei. Productie: 6-30 euro/mp (in functie de cit e prostul /spagarul  de prost/spagar). Chirie: citeva mii de lei pe luna. Irelevanta: priceless!

Nu stiu daca am mai spus pe-aici, dar zau ca m-as bucura nespus daca am avea o clima permisiva si un trafic suficient de civilizat incit sa putem circula pe scutere fara probleme. Indiferent de grosimea portofelului, indiferent de cit am platit pentru costumele „de serviciu”, indiferent de gabarit, religie, functie sau potenta de orice fel. As face-o de miine daca nu mi-ar fi teama de cretinii din trafic si daca as avea unde sa-l adapostesc mai bine de jumatate de an, cit n-as avea cum sa-l folosesc.

In consecinta, n-am cum sa nu-i sustin macar declarativ pe aceia care au ales deja varianta asta. La fel si pe biciclisti. Cu o singura conditie: sa-si asume postura de conducator al unui vehicul acceptat in trafic si supus legilor sale. Adica sa nu uite ca au renuntat la statutul de pietoni, ca nu mai pot trece de-a curmezisul printre masinile din coloana, ca soferii de autoturisme nu se sprijina pe ghidoanele lor ca sa-si mentina echilibrul. Ca o oglinda agatata in mers sau o zgirietura pe o portiera este un accident auto care nu se repara nici cu „ma scuzati”, nici cu „pai daca nu ma lasi sa trec…”. Ca, in fine, statutul de jucarie cu motor al vehiculelor pe care le calaresc nu le permite sa se deplaseze pe trotuar, ca orice alt slapar ce se tiriie prin praf.

Ma ajuta si pe mine cineva cu niscai info despre IP-ul asta? Promit o poveste draguta daca se adevereste ce cred eu.

Magazinele tip „orice produs, X RON” nu sint nici vreo noutate, nici vreo ciudatenie. Cel din imagine, insa, ma cam pune pe ginduri.