Am mai spus-o si o repet si o voi repeta pina n-o sa mai am aer in plamini si „sos la silaba”: Internetul NU foloseste o alta limba decit cea gramaticala! Internetul NU scuza greselile de gramatica si de logica a frazei! Internetul NU este un spatiu mai tolerant gramatical decit hirtia, eterul sau tubul catodic! Da, exista limba vorbita si limba literara, insa ambele functioneaza dupa aceeasi gramatica, dupa aproape aceleasi reguli de topica si dupa aproape aceeasi logica. Care logica este sau nu este.

Un typo e un typo, exprimarea agramata este cu totul altceva si nu se poate substitui la infinit unor greseli de dactilografiere. Utilizarea corecta a limbii romane nu este un fason de fata batrina si nici o obsesie fortat academica, ci o simpla regula de bun simt si un privilegiu. Acela de a beneficia de cunoasterea unei limbi unice, care te defineste din radacini. Nu-ti interzice nimeni sa-ti hulesti natia si limba nationala, esti liber sa te exprimi in ce limba doresti, dar fa-o corect!

Observ cu groaza cum indivizi ce au obraznicia de a se considera specialisti in comunicare, detin sau lucreaza pentru firme de specialitate si se erijeaza in voci pe care cei mai tineri decit ei ar trebui sa le considere modele demne de urmat nu intrunesc nici macar prima regula a comunicatorului: utilizarea in mod corect a limbii in care se exprima. Nu e o noutate, insa in ultimele doua zile am interactionat din nou cu aceasta pleava ciufulita de vinturile si ifosele superficialei sale dezvoltari profesionale.

Ca sa nu raminem doar la informatii romantate si poze cu animale acvatice in diverse ipostaze. Itinerariu: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Agios Konstantinos – feribot direct in Agios Georgios. Exista si varianta Salonic – Glyfa – feribot la Agiokampos – drum cu destule serpentine, vreo doua ore pina in Agios Georgios. Daca alegeti varianta cu avionul, de la Atena mergeti probabil vreo doua-trei ore catre Chalkida – treceti in Evia pe pod, dupa care mergeti vreo patru ore un drum cu multe curbe si serpentine catre Agios Georgios, via Loutra Edipsos. In afara de varianta cu masina inchiriata, n-am habar cu ce altceva puteti ajunge pe partea asta.

Primele erau doar sina, patru roti si legauri din piele, cu sireturi maro. Le puteai modifica marimea cu ajutorul unui surub cu piulita. Se legau direct pe incaltarile sport pe care le aveai sau nu. Cei mai buni erau tenisii cu talpa de plastic tare, cu care oricum iti rupeai gitul si genunchii pe cimentul zgrunturos din curtea scolii. Nu faceau mofturi, alunecau si pe piatra cubica daca te cazneai putin. Pentru noi erau si de viteza, si de figuri. Si de tras cu bicicleta, faceam un fel de schi nautic pe strazile din jurul blocului. Astea din poza par pretentioase si slicky. Sint destul de grele, dar sper sa ma obisnuiesc repede. Roll bounce anyone?

Sa fie asta doar o confirmare a idiosincraziei mele fata de liternet.ro sau a convingerii ca acolo zac o gramada de urdori cu pretentii literare si creier de porumbel? Stiu, ma repet. E o licenta.

Ma incearca sentimente contradictorii. Anul trecut m-am de-a dreptul extaziat in fata grecilor si a iscusintei lor de a te face fericit ca le dai banu’ din buzunar. Anul asta le-am vazut mai bine cusaturile, ba chiar mi-a displacut in citeva rinduri indolenta lor pe care anul trecut am tradus-o cu admiratie in respect de sine. Imi place de ei in continuare, dar deocamdata raminem prieteni. Semn ca nu ne racim de tot, o serie de imagini pe care am numit-o „Shooting Greeks”.

Sau „cum mi s-a demonstrat din nou ca brandul este creat si intretinut de oameni si nu de campanii”. Sau „cum am devenit bataia de joc a unor cretini cu pretentii”. Sau „cu Intersport, de la extaz la disperare”. Au trecut mai bine de 24 de ore de la ceea ce ar fi putut reprezenta o frumoasa poveste de brand care s-a sfirsit prost, asa ca intre timp am urzit mii de fraze, am cizelat injuraturi si am ascutit sofisme, mi-am rezolvat problema si m-am calmat. Asa ca acum pot scrie cit de cit detasat.

Prolog.

Nu mai intru de multa vreme in magazinele Intersport din Romania. Personalul plictisit si masurile croite dupa tipare chinezesti ma fac sa ma simt gras si inutil intr-o lume care tocmai pe mine, un supraponderal, ar trebui sa ma atraga prin cit mai multe metode. Trecem peste. Doamna are o dorinta veche si neindeplinita: patine cu rotile. Nu, nu roller blades! Roller skates! Old school! Classics! Doua roti in fata, doua in spate, frina in bot, gheata sau pantof din pilele. Nu le comandam online pentru ca habar n-avem daca sint comode si  daca nu se rup dupa doua ture. In Romania nici pomeneala de-asa ceva, deci cautam in Grecia.

In virful sagetii se afla balconul pe care am scris majoritatea insemnarilor din ultimele citeva zile. Salvate pe stick, astfel incit sa mearga treaba mai usor in „sports-pub”-ul cu internet de doua poze la zece minute :D. Probabil ultima experienta greceasca pentru o buna bucata de vreme. Pentru vacanta viitoare ma gindesc serios la Olanda sau Irlanda. Cu siguranta va fi una dintre ele. Miine – Salonic, deci…deci…deci? Broadband!!! Vineri – drum lung si Bucuresti spre seara. Daca iar facem pana in groapa de dupa podul prieteniei, exact ca anul trecut, cre’ ca o iau razna.

Toti marii si micii regizori sustin cu abnegatie ca e cel mai greu sa lucrezi cu copii si cu animale. Niste sclifositi, vericule! Ia uite cum a stat Domnul Crab la cadru, de zici ca s-a nascut cu blitzu’ in ochii lui albastri ca marea si tubulari ca furnalu’ de la Arpechim. Pai aratati-mi si mie vreo modelina sau vreo remorca de pitic cu paru’ alb careia sa-i iasa din prima pozele pentru book, care sa emane atita naturalete cind i se lipeste prima oara lentila de nuri.

Despre Chalkida, orasul ce leaga continentul de Evia altfel decit cu feribotul, probabil ca voi scrie cite ceva intr-una din zilele viitoare. Deocamdata, o pitipoanca veritabila, surprinsa intr-un navalnic si smotocitor shopping spree. Da, m-a vazut, dar m-a vazut cam tirziu…

Da, titlul e la misto. Am identificat trei feluri in care poti primi calamar in Grecia. Cel mai simplu si mai nasol si mai diminutivat si mai vaduvit de respect raspunde la numele de “calamaraki”. Taiat inele, tavalit orbeste prin faina si pripit in grasime incinsa. Nu e rau, dar daca inca il mai ai in farfurie la zece minute dupa ce ti l-au adus fierbinte, se ineaca in ulei si tu impreuna cu el. Merge pe fast forward, linga o bere, musai cu salata ca sa nu dai pe spate de la atita prajeala.

A doua varianta ar fi “saganaki” style. Saganaki este, de fapt, brinza prajita pe gratar. Numele a fost imprumutat unei intregi serii de mincaruri cu sos. In principiu, peste brinza si inelele de calamar / crevetii / rondelele de caracatita etc. vine un sos de rosii abundent porcait cu ierburi aromatice. Dupa asta e posibil sa intre un pic la cuptor, de obicei intr-un vas de ceramica in care este si servit la masa. Combinatia e destul de reusita cel putin daca esti in cautarea unei variatii.