Resurse umane

Îmi pregătesc „ploile” pentru întoarcerea în România, în primăvară. Revin pentru o vreme, nu pentru că aş vrea să plec de aici, ci pentru că vreau să fiu acolo, din motive liniştite şi fericite. În definitiv, acest prim episod brazilian şi-a îndeplinit multe dintre misiunile pe care mi le-am propus la plecare şi lumea din mine se simte pregătită să trăiască în oricare dintre lumile din exteriorul ei, în oricare dintre lumile în care împrejurările şi dorinţele mi-ar sugera să exist.

Aşa că azi am vorbit pe scurt cu Nicu, prietenul meu artist într-ale cărnii şi sursa infailibilă a muşchiului de vită de la Kopel’s, pe care e posibil ca unii dintre voi încă să şi-l amintească destul de bine. Nicu este un mare pasionat de ocupaţia lui zilnică şi de la el am învăţat deja multe despre măcelărie. E furnizor unic pentru multe dintre afacerile mari de restauraţie din Bucureşti şi îi trec lunar prin operaţiune câteva tone serioase de carne.

Aşa că mi-am blocat deja o jumătate de zi pe săptămână, în care voi lucra în secţia lui de măcelărie alături de băieţii de la care voi învăţa drumul cu cuţitul şi barda printr-o carcasă de sute de kilograme, tehnici speciale de dezosare, identificarea, tăierea şi fasonarea „pieselor” pe care voi de obicei le cumpăraţi gata pregătite, de la magazin sau direct pe farfurie, în restaurante. Este o treabă în care mă voi implica benevol, primind drept „salariu” propria mea dezvoltare  şi o mai bună înţelegere a meşteşugului căruia am decis să mă dedic în această instanţă a eistenţei mele. Abia aştept.

O altă jumătate de zi pe săptămână va fi despre peşte, într-o formulă aproape la fel de „hard core”. Diferenţa faţă de măcelărie este că la coada peştelui ne vom putea întâlni într-un spaţiu public unde voi putea şi să vă ajut să vă împrieteniţi mai bine cu acest subiect, dar şi să învăţ eu însumi şi mai mult despre el. Un alt angajament pe care-l voi îndeplini voluntar, în aceleaşi condiţii din măcelăria lui Nicu.

Vine, vine primăvara! :)