Sincronicităţi româneşti în Bahia

Ce e azi? Marţi? Deci în cinci zile două „coincidenţe” cu parfum românesc, una mult mai surprinzătoare decât cealaltă. Joia trecută am închis târziu, aproape de miezul nopţii. Şi cum joia e noapte de jam session la Bananas, hostelul unor amici englezi foarte simpatici, ne-am îndreptat într-acolo cu gând să stăm preţ de o bere şi să mergem la somn. Curtea englezilor era arhiplină, se cânta şi se bea în toate limbile pământului. Aşa că am renunţat să înaintăm prin mulţime. Am făcut cale întoarsă către poartă, să ieşim în stradă şi să ne continuăm cărarea către casă.

Aproape de ieşire aud sâsâit şi pe nas: „De unde sunteţi, şefu?”. Înăltuţ şi creţuliu, un băiat de vreo treizeci şi un pic mă privea zâmbind şi mijindu-şi ochii. Că era român venit în vacanţă, deja nu mai trebuia să-mi spună. Că era român stabilit de multicel în Spania, accentul îmi spusese deja. Dar că era piteştean sigur nu aveam cum să bănuiesc. Alin e în Spania de paisprezece ani, a crescut în Găvana şi a făcut Ion Barbu. E a doua oară când vine anul ăsta în Bahia, la surf, cu bilete de avion cumpărate de firma pentru care lucrează.

Alaltăieri, aia tare de tot. Îmi intră un cuplu în jur de treizeci. Brazilieni foarte reprezentativi pentru aceia care calcă pragul Oasis: tineri, educaţi, curioşi, cu pofte de gusturi noi. După ce au mâncat, el a ieşit la o ţigară. Gustavo şi Renata erau ei. Gustavo mi-a povestit cu bucurie cum tocmai se terminase un mare festival gastronomic în Valenca, un oraş nu foarte departe de Itacare. Părea sincer pasionat de ingrediente, de noutăţi, ba chiar mi-a spus că la festivalul cu pricina fusese prezentat un ulei de palmier cu aciditate foarte mică, o premieră pentru Brazilia.

Şi ne-a întrebt de unde suntem. „A….ce tare! Fratele meu urmează să se căsătorească în curând cu o fată din România. Mi-a spus numele ei şi mi-a trecut pe lângă ureche. Şi povestea a continuat: vine în februarie de tot în Brazilia, sigur venim toţi pe-aici peste vreo două sau trei luni, eu vreau să-mi găsesc o casă de închiriat aici, în oraş, iar ei mă vor vizita. Foarte frumos, felicitări, abia aştept să vă am oaspeţi pe toţi patru…” etc. etc. etc.

Ieri dimineaţă am pus o poză de Instagram şi am dat un ochi pe timeline. Şi mi-a sărit în ochi numele viitoarei cumnate românce a lui Gustavo. Frumoasă-nevoie mare. Şi în contul ei – poze cu un băiat care ziceai că e fratele geamăn al oaspetelui meu de cu seară. În fine, am realizat că eu şi Cristina ne „urmărim” pe IG de multişor, eu fiind printre primele treizeci de conturi din cele două sute şi ceva cu care ea este conectată. Şi i-am spus povestea şi, desigur, a fost la fel de uimită ca mine :)

Lume mică? Mese puţine? Coincidenţe? Nu prea mai cred în explicaţiile de felul ăsta, ci mai degrabă în sensul şi însemnătatea fiecăreia dintre aceste fapte aparent banale. Om mai vedea…