Blocăm şi noi ceva?
mail iunie
Îmi fac datoria să vă aduc aminte că nicio părere nimănui nu e general valabilă şi că tot demersul meu scris de pe acest blog este şi a fost tot timpul unul foarte personal şi destul de complex. De vindecare, de tranformare, de eliberare după ani mulţi de negări şi treceri cu vederea, de împărtăşire măcar pentru câteva secunde de reflecţie în tăvălugul atâtor şi atâtor griji sau insecurităţi în care vă desfăşuraţi existenţa. E drept, poate că nu am avut chiar o copilărie de basm, dar am depăşit, în sfârşit, stadiul de victimă perpetuă şi de etern abandonat. E un câştig recent şi un dar pe care încă îl primesc cu braţele, raţiunea şi sufletul larg deschise. Mă întorc în scris către acel trecut din ce în ce mai rar cu durere şi din ce în ce mai des cu convingerea că părţi din el îi pot ajuta pe alţii într-un proces asemănător fie doar şi tangeţial cu al meu sau în împlinirea dorinţei de a evita situaţii similare.
În ultimele luni, un personaj pe care nu mi-l doresc în nicio formulă printre obiceiurile zilnice şi pe care lucrez să-l neutralizez complet şi prin prisma urmelor adânci lăsate în mine de o interacţiune pe care n-am avut nici opţiunea şi nici puterea de a o evita se agaţă şi se autoinclude cu forţa în fiecare cuvânt pe cre-l scriu şi nu numai. Pe unii dintre voi a încercat să vă convingă, cu insinuări sau în cuvinte foarte puternice, că am probleme psihice, că mă droghez, că am furat, că sunt un gunoi. N-au fost evitaţi nici apropiaţii de pe contul meu „brazilian” de Facebook, nici mama celui mai bun prieten, nici măcar unii oameni care abia dacă au auzit de mine. O persoană apropiată a primit ameninţări cu moartea scrise negru pe alb, unele explicite, alte aproape amuzante, gen „mă concentrez telepatic şi te arunc în faţa metroului”… Despre prienii mei români de aici, ce să mai zic? Fotografii însuşite ilegal şi umplute de insulte, mesaje calomnioase, injurii. Aproape fiecare însemnare publicată aici, ajunge pe un timeline de Facebook cu comentarii tendenţioase şi uneori vulgare.
Am făcut ce mi-a stat în putinţă. Am blocat pagina de Facebook, am făcut zeci de raporate în care am reclamat practicile respective şi încălcările unor drepturi umane bazice, am blocat toate clasele de IP-uri alocate providerilor de Internet din ţara în care această persoană locuieşte, am ripostat, am rugat frumos, am tratat cu sarcasm, am cerut răspicat să nu mai fiu băgat în seamă. De azi, Analytics îmi raportează din aceeaşi ţară (de unde un singur utilizator are motivele sale să zăbovească, în medie, mai multe minute la fiecare intrare) un vizitator, acelaşi de fiecare dată, venit de pe un domeniu „unknown”, cu IP ascuns şi date neidentificabile. Chiar dacă pe pagina de Facebook şi pe Twitter v-am mai arătat câte o mostră, din decenţă nu v-am dezvăluit identitatea acestei persoane. Pentru că, în timp ce referirile mele la propriul trecut ar putea conţine date şi fapte care doar pentru o mână de oameni ar putea sugera identitatea respectivei persoane, eu şi cei din jurul meu suntem insultaţi în mod direct, cu nume şi uneori cu imagini.
Vă scriu încercând să aflu noi soluţii reale de rezolvare a acestei situaţii. Pentru că pur şi simplu m-am săturat şi m-am plictisit de toată treaba asta. Desigur, ştiu foarte bine că problema e tot la mine pentru că îmi dau voie ca toate aceste acte să mă afecteze şi să mă sâcâie, sunt conştient că rezolvarea este integral în puterea mea şi că voi ajunge şi acolo. Dar uite că încă nu am ajuns şi pe drumul ăsta am nevoie de puţin ajutor dacă priceperea voastră zice că există.
Ani de zile am avut si eu aceleasi probleme cu diversi mentals pe bune sau doar din categoria „i hate you so much right now because”. Apoi i-am trimis in „delete” pe toate canalele de comunicare. Daca nu raspunzi inapoi se vor potoli … Partea proasta e ca fiind persoana publica, vor aparea mereu altii … Acum stiu cum functioneaza si virusii :)
Gând la gând cu un prieten care uite ce zice înnişte mesaje: „bre, sincer, imi pare rau sa aud/citesc cacaturi de genul asta… avem si noi o poveste asemanatoare. problema este psihica (si nu la tine), iar tu nu poti face nimic. ai rabdare si incearca (repet, incearca) sa nu ii dai atentie. cand ii dai, este ca si cum ii dai un biscuit ca recompensa pentru ceea ce face. noua ne-a explicat treaba asta un psiholog (pentru ca noi am ajuns pana acolo). ce face persoana respectiva se numeste atac de panica cauzat de schizofrenie. imi pare rau! asa ca, ca sa te linistesc, noi tot te iubim, cu tot cu demoni si dusmani! VIVE LA FRANCE!” ” sa nu crezi ca la noi a mers repede. a durat 6 ani pana ne-am mai linistit, si tot acolo e (de 9 ani)… nu cred ca exista o solutie rapida, iar cine spune asta… minte (parerea mea; pt ca am trecut prin asta si inca mai trec). la inceput te enerveaza, dupa aceea devine ridicol, dar de durut, te doare de fiecare data… de cele mai multe ori te inrtrebi ce sa faci sa ajuti persoana respectiva sa revina la o stare initiala de bine si sa se concentreze pe nevoile personale… nu cred ca exista un sfat bun (sau prost)… important este sa stii ca ai prieteni care se gandesc la tine si te iubesc. ca noi, de exemplu . iar in momentul in care tu o sa o iei pe aratura, aceiasi prieteni o sa iti spuna ca gresesti, ca de aia sunt pretini . asa ca, bea o cafea, fa o baie, fa o poza, gandeste-te la mine,… si gata! crede’ma! fa asta si o sa vezi… tot nu trece ! MUIE FUEGO!”
Ce sa zic? Rabdare si multa putere sa depasesti asta. Am trecut si eu prin asa ceva, e greu de dus dar nu imposibil. La mine a fost cu proces, cu scandal mare. Unde mai pui ca era din familie. Sper ca la tine nu e cazu.
Merci, Tiberiu. Îmi pare rău să aud că ai trecut prin aceeaşi situaţie.
Tu faci cum crezi dar parerea mea e ca asa ceva trebuie raportat la politie. Mie imi tremura mainile de cand am citit porcaria aia de mail. Banuiesc ca mai ai si altele si mai si.
Îţi dai seama că nu mă apucam să pun aici adevăratele „perle” primite în decursul celor câteva luni de când ne tot sâcâie. Ce e cel mai ciudat: de când am scris însemnarea asta, parcă mi-a crescut major nepăsarea la adresa atacurilor, insultelor şi ameninţărilor venite din acea direcţie. Am trimis câteva mailuri cu probe autorităţilor de mai multe feluri şi toate răspunsurile pe care le-am primit m-au asigurat că situaţie este monitorizată şi că sunt şanse să nici nu fie nevoie de proces. Ceea ce m-aş bucura. Pe-acolo oricum legea se sesizează din oficiu mult mai vigilent decât în RO.
doamne fereste! chiar exista astfel de creaturi? eu am crezut ca sunt doar prin filme sau carti de „gen” dar se pare ca m-am inselat. bine ca m-a ferit soarta de asa ceva pana acum si sper sa ma ocoleasca in continoare. si eu cred ca ar trebui sa reclami la politie, acolo unde locuieste individa. e clar ca un barbat n-ar fi in stare de asemenea gesturi. succes si avei grija de voi.
mda…felicitări :) hai să nu fim sexişti, tulburările comportamentale nu sunt rezervate doar unora, nimeni nu e scutit :))
…daca n-as sti toata povestea din perspectiva pe care o stiu as fi zis ca fabulezi. Poate ca intr-o zi imi voi spune si eu povestea. Sper sa te ajute. Traumele mele confirma si ele pe alocuri povestea ta. Ignora si continua-ti drumul. Noi sitm ce poti si avem incredere in tine.
Dacă eşti cine cred eu că eşti, cred că ar fi bine să schimbăm nişte informaţii… Îţi scriu pe mail. Mulţumesc.
Vrei să ți-l bat?
Cu desfigurare, desigur.
Nu de alta, dar acest gen nu se potolește decât călcat în picioare.
Rog semn.
Alex
E complicat, stimabile… „Zi-i mişel şi pace” ;)