ŞTIRILE ZILE 09-11-2013

miercuri, 11 septembrie, 2013 la 5:55 pm
  • Acum doiş’pe ani, fix pe vremea asta, pluteam prin Alaska şi aveam „o prietenă” americancă.
  • Azi m-am trezit devreme. Mi-am făcut omletă cu mortadela.
  • Trebuie să ajung la plajă musai înainte să mă conving că sigur o să plouă, trebuie să fac poze.
  • Sunt atât de scroafă leneşă la citit, încât încercând de două săptămâni să ascult „Outliers” pe Audibles, am decis că nu mă pot concentra la asta pentru că mă deranjează accentul cu care citeşte Gladwell însuşi. O să rămân un necitit. Sau neascultat, în fine…
  • Caut un chitarist de cover-uri în Itacare, ca să pun de-o alternativă la apăsătoarele reggae, samba rock şi arocha din oraşul ăsta cât un ban de zece centavos, plin de muzicanţi. Dacă ştiţi vreunul, să-mi daţi un mail.
  • Din octombrie cică e plin de chestii faine p’acilea: o etapă de campionat internaţional de surfing, un concert de două zile cu patru trupe (cică) foarte tari prin Brazil, apoi un festival de blues, unul de aeromodele (ăştia sunt tătici la avionaşe). Anul viitor sunt alegeri, primarul (prefeito) în funcţiune a schimbat şeful poliţiei, a pus în mişcare serviciul de salubritate, a adus nişte secretari noi pe la Cultură şi forjează întru fericirea populaţiei locale.
  • Ieri a fost meci şi Florică a fost supărat. Câteva minute.