SALAM DE SIBIU VERSUS NESIMŢIRE BUGETARĂ

Din nou pe la TV despre ameninţările venite dinspre neprotejarea mărcilor naţionale, despre străini care produc deja sub nume şi branduri care ar trebui să fie doar româneşti. Printre cadre, un sincron halucinant cu Lucia Romanescu, directorul Oficiului National al Produselor Traditionale si Ecologice, adică o instituţie implicată în chiar procesul de protejare a brandurilor locale. Ce cotcodăceşte ea doct? „Sub o forma sau alta sunt piratate salamul de Sibiu, telemeaua de vaca, exista producatori greci care comercializeaza pe piata romaneasca telemea de vaca, branza de burduf , de vaci.”

Aşa, şi? Cu ce mă încălzeşte pe mine faptul că o individă din interiorul sistemului se lamentează observînd o problemă pe care el, sistemul, ar fi trebuit s-o prevină şi s-o evite? Ştirea pune elegant problema în cîrca producătorilor, care nu întreprind demersuri în direcţia asta. Vorbim despre mărci naţionale? Al căror patent ar trebui să se afle în proprietatea unor fermieri? Ce spui, Franţ?

Dar dacă tocmai voi, funţionari băşinoşi încremeniţi în timp şi plătiţi degeaba din taxe, impozite şi amenzi, v-aţi ocupa ca aceste mărci să fie o proprietate naţională, pentru a căror utilizare producătorii ar trebui să plătească o taxă care să nu-i îndoaie neapărat? Dar dacă aceleaşi organisme ar şi reglementa şi verifica respectarea reţetelor şi a normelor de producţie? Eh? E complicat? E complicat să şi protejaţi bunuri naţionale, să faceţi şi nişte bănuţi, să vă şi asiguraţi că salamul pentru care acum doar lăcrimaţi fonf nu are 500 de gusturi şi 800 de reţete? E complicat, bă, că pentru asta e nevoie de interes, de creier şi de un pic de efort.