SĂ FIM SERIOŞI, CORINA…

Îmi place Corina Drăgotescu pentru că e ceva mai coerentă şi mai normală în discurs decît mulţi colegi de-ai ei. Ştie să-şi mascheze inteligent parti pris – urile, e clar că înclină şi ea, ca tot analistul imparţial, către propriile opţiuni, dar tot îmi place. De-asta m-am mirat s-o aud debitînd enormităţi aseară, la Realitatea. Marea ei surpriză, hrănită şi de broscuţele vînturiste de serviciu, era numărul celor ieşiţi să petreacă Revelionul prin pieţele Bucureştiului. Mult mai mare comparativ cu anii trecuţi, ziceau ei, şi generat în primul rînd de pofta românilor de a se întoarce la comunitate, de a face parte din ea, susţinea Corina Drăgotescu.

Părerea mea? Voi continua să cred, ca şi în anii precedenţi, că motivele pentru care oamenii ies prin pieţe de Revelion sînt mai multe. Sigur, unul dintre ele este nevoia de a exterioriza exuberanţa momentului, numărătoarea inversă de la miezul nopţii fiind un adevărat spectacol atunci cînd porneşte din mii de gîtlejuri. Ca la orice petrecere, nespa? Un motiv important pentru care anul ăsta e posibil să fi fost mai multă lume pe-afară este, cu siguranţă, faptul că destui dintre aceia care plecau de obicei de anul nou, acum au rămas în oraş. Şi alte motive, clasice şi foarte departe de nevoia de integrare în comunitate, pe marginea căreia broda aeară doamna Drăgotescu: concerte moca în pieţe, alternative dezgustătoare la televizor, mai puţină bătaie de cap în bucătărie, cheltuieli mai mici în general. Şi asta mie se pare chiar firesc.

Anul trecut am fost în Piaţa Revoluţiei la momentul zero şi ţin minte că, în timp ce mîna dreaptă ţinea paharul de şampanie, mîna stîngă îmi păzea buzunarele de musafiri nepoftiţi, foarte numeroşi prin zonă.