MAIMUTA MEDITEAZA DESPRE OM

De cind cu povestea crucilor obligatorii si a comportamentului de extractie cuvioasa printre elevi, imi tot cinta in urechea interna o fabula pe care am gasit-o cind eram in scoala generala, pe o caseta ORWO ratacita prin colectia de muzici a familiei. Nu am aflat niciodata cui apartine, unii mi-au spus ca ar putea  fi a lui Geo Dumitrescu. Din pacate, fac parte dintr-o generatie care a invatat la scoala ca biserica a fost creata ca un instrument de control si manipulare a maselor. Din alte pacate, ale mele de data asta, interactiunile mele directe cu purtatorii de sutana ortodoxa au fost, in majoritate, cu totul si cu totul dezamagitoare. Asa ca o ard mai degraba pe evolutionism. Fabula mi se pare draguta, e buna la serbari scolare si chercheliri cu glisaje artistice. Iat-o, din amintiri, mai jos.

In pom,
Maimuta mediteaza despre om.
El doarme sub copac, gol, dupa scalda
Obol uitarii. Ziua fu prea calda.
„Urit e, Doamne!” cugeta maimuta.
„Rau l-a-ntocmit natura, saracuta…
Asa arata, deci? vai, tare-i slut!
Asa ceva de cind sint n-am vazut…
E-anapoda si fara de masura,
Lung de statura,
cu sira bat, subtire si prea dreapta
si-n jos de ochi plesuvi,
un fel de treapta…
Prea mare-n cap…
In labe e prea scurt,
Parca-i facut din oua si iaurt!
Nici coada n-are, maicaaaa!
Ptiu…nici blana!
Pe ger, o sa-l ia dracu de pomana…
Cum naiba sta pe labele din urma?
Cu ce se scarpina? si cu ce scurma?
Si cum se suie asta in copac?
Si-o musca-i vine astuia de hac…
Si sa-l auzi vorbind…
Ii umbla gura
Maimutarind in sunete natura.”
Si tot asa zicea:
„Mare Vlahuta, cum sa se traga….asta
din Maimuta?”

Morala:
Daca ti-ai lepadat coada si blana
Si-ai coborit devreme din copac,
Sa nu te-astepti tu, mindra lighioana,
C’ai sa le fii maimutelor pe plac.