Posturi cu tagurile: "despre altii"

Vorba unui clasic in viata: sa mai laude si gura noastra cite ceva. O gura de aer prospat vine dinspre Coca Cola. Desigur, spotul nu este romanesc si, probabil, tineretul gramozor trendinist emo nu va pune botul la un agatau de tipul celui din spot. Cu toate astea, lucrarea mi se pare ingenioasa, foarte tinara si foarte cool, extrem de proaspata. Pentru cei care trateaza flirtul ca pe un sport nobil, care iti solicita inteligenta si spiritul creativ. Ca orice lucru bun, este foarte simplu si te face sa te intrebi de ce dracu’ de nu ti-a venit tie ideea asta. Are un aer de „British home made”, asa ca tare mi-e teama ca nu va stirni mari ecouri in rindurile unui public care agata de sute de ani cu palme pe cur si gesturi exhibitioniste. Spotul – mai jos.

„Cine sint eu inca nu stiu. Stiu cum sint – dezordonat, lenes in viata personala, entuziast in cea publica, talentat, superficial, suficient. Solitar, mizantrop, neglijent, amuzant, excesiv. Orgolios sau discret, dupa caz. Ma suspectez de o necroza (arterita) la degetul mare al piciorului drept, ma doare uneori plaminul sting, membrele de pe partea stinga mi se atrofiaza, probabil circulatie deficienta, o eruptie periodica imi provoaca mincarimi suspecte, imi tremura miinile, imi lipsesc vreo sase dinti, alti trei o iau pe urma lor. Ma misc greu, sint obez, obosesc repede. Nu dorm noaptea, beau mult alcool tare si tone de cafea, maninc rar, cel mult o data pe zi, dar numai mincaruri grele, grase, satioase. Fumez peste masura. Sceptic si nemultumit. Imi recunosc greselile, nu le regret, ba chiar le continui. Cedez tot mai mult.” (Dan Goanta, Jurnal de bord – Joi, 20 octombrie 2005, 07:27)

Ma duc sa citesc. Si sa ma mai imbogatesc cu o suferinta.

Am auzit pentru prima oara un hang in sala coloanelor din Parc Guell, Barcelona. Cel care il minuia mi-a spus ca este un instrument construit relativ recent, ca nu sint foarte multe imprastiate prin lume si ca este destul de greu sa-ti procuri unul. Sunetul mi se pare absolut incredibil, parca invers proportional cu (cel putin) aparenta usurinta de a cinta la el. Inteleg de aici ca rezervarile se fac la Berna si ca aceia care s-au inscris pe lista in septembrie anul asta, vor putea fi serviti abia in martie anul viitor. Hang nu se vinde online, trebuie sa mergi sa ti-l iei. Mi se pare o filosofie interesanta si potrivita unei asemenea minunatii. Dar vreau si eu unul!!! Tot pe blogul de mai sus si din blogroll puteti gasi clipuri si o multime de alte informatii.

28 octombrie: cam asa sta treaba…

Ma simt de parca mi-ar fi murit o ruda apropiata. De fiecare data cind un strain afla ca sint din Pitesti, sint slabe sanse ca respectivul sa nu aduca aminte de Dobrin sau de „ochii lui”, vestita (si atit de inofensiva) tuica „doua prune”. Va vine a crede ca nu l-am vazut niciodata „pe viu”? Nu sint nici microbist, nici tuicar. Si parca acum imi vine sa fiu macar un pic din amindoua. Cred ca toti argesenii se simt putin neamuri cu Dobrin.

Subtire, nene…foarte subtire atunci cind e vorba despre piaristi inventati la apelul bocancilor, transformati din secretare si contzopisti in comunicatori de interfata. Cind departamentul de PR e doar un fel de tarla pe care vreo cinci-sase amariti au norma saptaminala de articole publicate si seful de departament are doar valoare de vataf cu biciul in mina, e firesc sa nu-ti functioneze mai nimic. De ani de zile, misiunea PR-ului de la antena este cit se poate de simpla: sa apara in ziare si in reviste. Cit mai mult, cit mai mare, cit mai pe prima pagina si cit mai degeaba. Asta, desigur, fara o viziune completa asupra constructiei si fortificarii brandului, din simplul motiv ca nu prea o are nimeni.

George Hari despre un caz concret. 

PR-ul antenist s-a bazat intotdeauna pe doua principii absolut perdante: femeile postului (chiar nu pot sa le numesc „vedetele feminine”) exploatate de multe ori in cele mai dezagreabile

Lipsa istorica de actori cu care publicitatea din Romania se confrunta de ani de zile a lovit din nou. Sau poate e vorba doar de preferintele agentiilor, caselor de productie si regizorilor, care isi impart cu ciclicitate aceleasi personaje? Tinarul care declama cu relaxare prost jucata despre „o, voi, dimineti de weekend” este, in paralel, protagonistul unui spot cu multe salamuri. Da’ chiar, daca rigiiturile de la salam suna ca ragetul unui tigru, dumpf-ul miroase a caprioara sau tot a usturoi?

Ce ati alege daca ati fi pasionati/interesati de psihologie si pe piata de reviste de specialitate ar exista doar doua variante: copia trista si saracuta a celei mai importante reviste de profil din Europa si licenta romaneasca a exact aceleiasi reviste?

Numarul doi (noiembrie) al revistei „PSYCHOLOGIES”, editata in Romania de catre Edipresse AS sub licenta „Psychologies Magazine” Franta, apare saptamina aceasta pe piata. Un amplu dosar despre partener si cuplu, confesiunile lui Charlize Theron despre propriile traume si felul in care le-a depasit, despre barierele psihologice ale mamelor singure… Continut extrem de „valuable”, tratat pe un ton contemporan si intr-o maniera grafica demna de invidiat.

Nu vad „Psychologies” ca pe un booklet „how to” sau ca pe

…nu imi pasa de piinica, nu imi pasa de brinzica…
…vai, dar e atit de spaniol totul la voi…
…am crezuuuuut, ca dragostea e un cimp de floriceleeee si nu te mai saturi alergind prin eleeeee…

Il stiu pe Maruta de cind isi expunea cosurile de pe frunte intr-o magarie jenanta difuzata la o stricaciune de statie TV care a disparut intre timp din Bucuresti, Super Nova. L-am considerat penibil in absolut toate formatele in care a aparut pina acum. Dar asta e doar parerea mea, intrucit nu sint nici pensionara, ca sa ma fi indragostit de el dimineata, la TVR, nici somer, ca sa-l urmaresc transmitind de la mare in timpul verii, nici idiot, ca sa-l ascult moderind pseudo-dezbateri pe tema creatiei si interpretarii muzicale romanesti, la Mamaia. Cit despre momentul Realitatea TV, unii chiar nu vor sa si-l aminteasca.

Insa „Happy Hour” vine sa umple, in sfirsit, un gol ca o rana in grila tuturor canalelor de televiziune romanesti. Nici la mai bine de un an de la plecarea lui Teo de pe tronsonul 18.15-19.00, nimeni nu reusise

Am vazut adineauri un reportaj despre citiva copii dintr-un sat din Moldova, care vin la scoala mai degraba pentru cornul si laptele pesediste decit pentru invatatura. Cel putin asa sugera titlul, „La scoala, de foame”. Dupa filmarile din scoala, reportajul a continuat cu doar unul dintre copii care, printre altele, „ne-a aratat ca se pricepe bine la ceva”. In imagini, pustiul se tinea bine in saua calului, biciuindu-l salbatic cu o nuia. Contextul stirii era unul admirativ la adresa calitatilor de jokeu ale subiectului. La doua stiri distanta, parlamentarii tergiversau votarea legii care ii pedepsete pe cei care chinuie animalele. Eu stiu ca, in general, redactia si marketingul se intilnesc si se pun de acord numai cu forta intr-o institutie de presa, dar parca o asemenea scapare e prea de tot, mai ales cind esti initiatorul unei petitii nationale despre apararea animalelor maltratate.