E din ce in ce mai simpatica emisiunea asta de la antena. Pe linga cautaturile de pionieri plini de recunostinta patriotica pe care le au voiosii Sandra si Lucian de fiecare data cind trebuie sa mai sopirleasca putin despre „realizarili” rotofeiului Arpagic, „scaparile” de natura publicitara nemarcata par a se tine lant.
Domnu’ Fusu, uite asa arata glicerina. Ca sa nu ramineti surprins cind o sa le cereti noilor parteneri de afaceri (de la teve) sa va arate in ce ati bagat 20,000. In rest, ramine cum v-am zis in comment: nelinistit rau…
Cred ca este una dintre cele mai ieftine campanii in care s-au bagat partidele romanesti pina acum. Citeva panouri cu indivizi pe care nu-i stie nimeni, bannere strimbe si mici pe la raspintii, afise putine pe spatiile „legale”… Toate astea nu par nici macar un exercitiu pentru macelul in serial care va incepe anul viitor. Campania asta e o mima de la un capat la celalalt, indiferent de jucatori. Citiva au pornit-o prin tara, cu pofta de dusuri de populatie pregatite in dorul lelii de „structurile din teritoriu”, cu parangheliile si chiolhanele clasice.
Gata? V-ati linistit? Sau si in momentul asta va obsedeaza propozitia simpla „Ion Iliescu are blog”? Daca Ion Creanga are, nimic extraordinar in propozitia simpla. Halucinante de-a dreptul ar fi fost eventuale propozitii deduse din prima, cum ar fi: „I.I. utilizeaza un computer”, „I.I. tasteaza”, „I.I se stie cu Word-ul”, „I.I. citeste feed-uri” si asa mai departe. Dar cum toate astea au primit raspuns de indata ce am aflat ca „I.I. scrie cu pixul” si ca „I.I. da la cules”, deja zona asta chiar nu ne mai intereseaza. Dar ne intereseaza altele.
De ce i-au facut strategii PSD blog lui Iliescu? Ca sa-l intinereasca. Pentru a-i trimite proiectia intr-un mediu avantajat de atribute simple: tinar, liber, interactiv. Ca dintr-o capsula a timpului pe care in momentul asta o vad ca pe o dubita bleu, cu tabla strimbata si chituita grosolan, Matusalem Gaga Intiiul se infatiseaza trecatorilor ca o holograma. Parca e, parca nu e… Dar vorbeste. Se aude ceva. Deci, totusi, ceva tot e. La fel ca in toti anii in care si-a construit duplicatul de imagine al conducatorului suprem. Iliescu vine, plutind, in rindurile unui electorat portocaliu intr-o proportie covirsitoare, fix in organul care a pulsat pentru Basescu in ultimii trei ani.
Pentru a le comunica? In nici un caz, pentru ca Ion Iliescu n-are cu ce. El doar vorbeste, scandeaza, se revolta verbal, seaca de orice sens pina si cele mai simple si inofensive cuvinte si le transforma in talasul arhicunoscut. Asa cum dialogul ii este si i-a fost mereu cu totul strain, Iliescu doar emite pe blog pentru ca, probabil, n-a permis nimanui sa imbrace camasa portocalie a unui cirano socialist. In felul asta, eu unul cred ca initiativa din wordpress nu reuseste decit trei lucruri. Cam nasoale.
Din toata mantocaria asta cu decorarea de catre Baselu’ a „formatiei Phoenix”, in care decoratorul a recitat si s-a umezit ocular conform schemei stiute, n-am inteles o treaba. Actuala formula Phoenix il contine pe egocentricul si mihnitul de Covaci inconjurat de niste angajati. In afara de Lipan si, hai sa zicem Mani Neumann doar pentru ca ne e simpatic si vrajitor de vioara, restul echipei e format din simpli colaboratori care pot aparea si disparea oricind din formula si care n-au treaba cu cei 45 de ani. Pentru ca, in definitiv, in majoritatea trupelor mature se intimpla asa. Deci de unde pina unde simbriasi efemeri „in grad de cavaler”?
Bucuresti. Simbata PM. Trafic exact ca luni-vineri AM, PM etc. Pa Iancu de Hunedoara. Sintem pe banda de stinga, dar vrem inainte. „Partenerul” de pe mijloc vede ca vrem, ne face loc, intra pe prima banda. Ii zimbesc amical, ca orice chibit condamnat la „scaunul mortului”. Ne vedem de drum. Aproape de pasajul
Ma dau in vint dupa rockerii purii din Romania. Dupa aia care iti debiteaza despre „Leg Zepelin”, „Di Parpal” si „Pin Floid” fara sa-ti poata spune de ce erau ei buni, ba chiar isi aduc aminte ceva refrene, prin ceata, daca le rascolesti memoria aburita. Aia care au trait muzica rock prin prisma parangheliilor cu benzi de magnetofon supte de adevaratii pasionati de pe la Europa Libera si Vocea Americii, si a pantalonilor evazati ca moda a vremii. Pe aia care s-au tavalit spiritual prin muzica aia ii deosebesti usor, sint mai rezervati, ba unii inca mai poarta ceva insemne ale epocii de care le e dor. Mai o pleata carunta, mai o geaca de piele si cu siguranta o atitudine care macar iti sopteste „rock”.
Astilalti, papagalii despre care zic, mai au doar amintiri.
Am terminat cu greu cartea lui Dan Goanta. Nu pentru ca scrisul lui ar fi greu de mestecat, nu pentru ca nu mi-ar fi placut. Dar cred ca este prima carte scrisa de un un pe care l-am cunoscut si care nu mai e. Si, mai mult, un om care mi-a placut tare mult in masura interactiunilor noastre. Probabil ca unii l-au considerat pe Dan un neadaptat, un misplaced. Ceea ce, pe undeva, nu e deloc lipsit de adevar. O recunoaste si el in jurnal, revenirea de la Londra, dupa sapte ani de BBC, fiind primul pas catre ratacire, catre adevarata dislocare.
L-am cunoscut pe Dan Goanta in postura ingrata a producatorului Danei Deac, la inceputurile antenei trei.
De fiecare data cind mai descopar un spam care ma invita sa-mi maresc p*la sau sa-mi imbunatatesc potenta, ma intreb incruntat „who the hell did they talk to?” Ei bine, de data asta chiar mi-au intrecut asteptarile. De la cititorul cu numarul doi. Intre timp sint trei, am uitat sa va spun.
At last you’ve found a lass that’s hot
You wanna screw her moistened twat.
She looks so sizzling, she’s so nice!
But would your penile size suffice?
Not sure she will long for more?
You need a thing she would adore!
But how to get it long and thick?
Your only hope is MegaDik!
You’ll get so wanted super-size
And see great pleasure in her eyes!
Your rod will slam her poon so deep,
Tonight you’ll hardly fall asleep!
So try today this wonder-pi’ll
And change your life at your own will!
Mare om, gigantic literat.
Design realizat de
Cele mai voi