Posturi cu tagurile: "Bucuresti"

Asta pentru ca multi, covirsitor de multi dintre locuitorii activi ai orasului asta n-au apucat s-o pupe pe Mimi, sa-l plimbe pe Bruno sau sa bata mingea pe unde si-a marcat Apa Nova teritoriul. „Olivia Ruiz – J’traîne des pieds”

Intotdeauna am avut relatii civilizate cu homosexualii. Cu majoritatea celor pe care i-am intilnit si cu care am avut ocazia sa discut sau sa lucrez. Nu m-am inteles cu exhibitionistii, cocotele si agresivii, dar cu astia nici multi dintre homosexuali nu se impaca.

Azi cred ca am cunoscut primul gay aflat in reverse denial,

– Ca, in Bucuresti, indiferent cit de aproape ai locui de serviciu, tot o ora si jumatate faci pe drum la intoarcerea acasa daca te incapatinezi sa mergi cu masina;

– Ca, indiferent de cit de misto erau „la vremea lor”, fostele gagici pe care le intilnesti in multimea de masini sint

Am asistat la spectacolul asta de doua ori in decurs de o saptamina. Acum citeva seri eram printre ultimii clienti la ghiseul de la raiffeisen, in Piata Victoriei. Aproape d eora inchiderii. Omul de la ghiseu isi dadea silinta sa se miste repede, dar se simtea ca e la sfirsitul zilei. Vine o troala sa ma roage „sa-i tin rind”. O invit sa lase papornita cu sticle de lapte in spatele meu, poate ii convinge pe cei care se vor aseza la coada „cit mai rezolva ea niste probleme”. Imi plimbam distrat ochii

Azi, la trecerea de pietoni de la gregoriz, in Victoriei. Balamuc, tramvaie, semafor scurt pentru pietoni, vacarm. Masina alba, de neam prost. Vine din stinga, nu prea stie ce are de gind, ezita. Dupa ce ezita pina isi ia carne de la toti cei din spate, trage cu forta stinga si parcheaza. Pe trecerea de pietoni. Ba o si opreste. Ba si coboara. Trei tute imbracate „de oras”, predomina albul. Pantalonasi mulati, albi. Jachetute si tricouase mititele si scurtute, albe. Cu cele trei tute, un tut. Tinerel, chelbos, sfrijit pe linga iepele pe care le ducea, probabil, la o cafea, la turabo, in Victoriei. Miros toti a manele. Soferita – vesela ca a gasit loc de parcare, e toata un zimbet.

Fiti amabila, vedeti ca ati parcat pe trecerea de pietoni. Da, (ride) am vazut, dar n-aveam unde. Stiti, pe aici trec pietoni, e loc marcat, e si semafor, vedeti omuletii? acum e unu’ rosu, dupa aia vine unu’ verde, tre’ sa treaca lumea. Las’ ca are loc sa treaca. Domnisoara, nu e loc de parcare. Da’ ma lasa-ma, ba, tarane! Domnisoara, sinteti foarte nesimtita. Ma departez infrint.

L-am agatat in suvoiul de 18:35 din Piata Victoriei. Tocmai facea dreapta dinspre Buzesti. Mogildeata de la volan imi face semne ca merge inainte si ca e dispus sa ma ia. Ma arunc inspre masina galbena si cind deschid portiera vad unghii mov cu sclipici odihnindu-se pe schimbatorul de vitese. Sar’na, doamna. Buna seara, unde mergem? Colo shea, da’ nu prin Stefan cel Mare, ca stam mult. Puteti prin Paris? Adica p’aci, la stinga? Ihim… Bine.

Dialogul a fost printre seminte crapate in stil „look, mum, no hands!” si scuipate. Unele prin geamul deschis pe jumatate, altele direct PE el, probabil ca resturi fine au aterizat si pe mine. Unghiile mov

Daca as fi fost Bitza Cazan de la Pitesti (pour les conaisseurs) probabil ca as fi infiintat zilnic macar trei-patru asociatii sau „ligi” de lupta impotriva sau pentru ceva. Cum nu sint el, le infiintez si le desfiintez doar in mintea mea, in aceeasi zi sau chiar in acelasi minut.

Dintre „proiectele” de acest tip imi mai amintesc acum: Asociatia AntiHristo Stoichkov, avind ca deziderat declararea individului ca persona non grata pe teritoriul Romaniei si ca slogan celebra fraza „mamalichky, go home!”, Brigada Civica Antiscuipat pe Trotuare, Liga pentru Abolirea Batatoarelor de Covoare…

Astazi – Miscarea AntiTaxi. Stateam de 12 minute la Victoriei „la becere(se)” asteptind un leone anuntat „in zece”. Sun. Da, o clipa… Zice ca e deja in Piata Victoriei, dar mergeti dumneavoastra mai in fata. Mai in fata unde? Cum adica unde? La intersectia cu Sevastopol.

Si brusc ma pun in pielea strainului de Bucuresti si zic. Doamna, eu am cerut un taxi la becere, nu stiu unde e sevastopol, nu sint din Bucuresti. Pai nu spre Piata Victoriei, in jos pe Calea Victoriei. Dar nu vad nici un taxi. Asteptati ca vine. Si inchide. Mrrrrrrr…… Ajung, desigur, la Sevastopol, sun din nou.

Doamna, sint la Sevastopol si nu e. Pai unde sinteti la Sevastopol? Cu Victoriei sau cu Lascar Catargiu? Pai mata unde m-ati trimis? Pai nu stiu, ca n-ati vorbit cu mine. Doamna, sint deja cin’spe minute de cind am facut comanda. Haideti, domnu’, ca mai am si alte comenzi… De data asta inchid eu.

Vine, se poate, dom’ne? E aglomerat, sefu’. Pai de ce-ati dat zece minute, puteati sa ziceti ca veniti in juma’ de ora si renuntam eu, nu va mai chinuiam etc. etc. etc. Observ, in paralel, ca tarifele s-au marit la toate companiile de taxi din Bucuresti. Pina acum citeva luni intelegeam fluctuatiile in sus motivate de preturile la benzina, motorina, gaz, votca etc. Si-acum de ce-ati scumpit. De la Primarie, ei au scumpit. Adica de la camera taxime, tristilor? Pai da. Adica de la Anghel? Pai cine face legea la taxiuri in Bucuresti? Nu Anghel? Pai nu stiu. Pai el, ca el a facut si legea, si regulile.

blogvertisment____________________________________________________

Masini de tocat. Spre a toca…pe cine vreti voi. Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising. ____________________________________________________blogvertisment

Cum zicea nasu’ simbata dupa-amiaza, in timp ce stateam la coada kilometrica din bufetul ikea: „Astia nu cred ca au anticipat ca vor scoate mai mult din restaurant decit din mobila…” Nu stiu daca v-ati prins pina acum, dar la ikea restaurantul concureaza cu cel de la parlament macar din punctul de vedere al preturilor. Puhoaie de romanasi se dedau (probabil mai mult in weekend) la chiftelute suedeze cu sos si cartofi „natiur”, somonel din pachetel la opt lei si supe de ciuperci la fix doi lei castronu’.

Si cum romanii au adoptat repede mixul de shoping cu papa, cozile pe doua laturi serpuiesc si tot serpuiesc, mesele libere trebuie vinate, iar gloata pare ca este in continua crestere. Si, tot vorba lu’ nasu’, daca faci citeva fotografii inteligente in zona cu pricina, unii chiar ar putea crede ca romanii sint un popor normal si civilizat. Adica unii chiar inteleg ca isi pot depozita resturile de pe tava in sifonierele special amplasate pentru asa ceva.

Desigur, cam tot ce poti minca pre limba suedeza e semipreparat, prefabricat, bogat in surogate si asezonat cu diversi amelioratori, insa stim deja ca asta nu e un motiv care sa le strice romanasilor o cina „la restaurant”.

blogvertisment____________________________________________________

Cea mai buna cina ramine tot aceea pe care o pregatesti in cuptorul de-acasa. Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising. ____________________________________________________blogvertisment

Deci luni mi-am luat o zi libera! Deci da??? Deci o fi fost ziua de „recuperare” in contul lui 1 mai de la birou? Sau o zi inceputa foarte prost inca de cind mi-am infundat capul in perna? Sau urmarea fireasca a unei seri de duminica prelungite din motive obiective? NEVER MIND!!! Spre seara am inceput sa redevin fiinta bipeda si umblatoare, asa ca s-a produs un miracol: am luat Magheru la picior, de la Cinema Pro pina la Piata Victoriei.

Am iesit ieri la plimbare, am mincat covrig cu sare, am baut din sticla pepsi si-am vazut doar fete sepsi.

Uite asta gindeam eu luni seara, tirindu-mi tenisii pe Bulevard, cascind gura la vitrine, la oameni si la gagici. M-a durut in dos de aglomeratia de la semafoare, de agitatie, de zgomot, de monoxid de carbon, de euro 3 si de tot ce se intimpla in jurul meu. Am mers pe jos si-am mingiiat magherul cu priviri pofticioase. Adevarul este ca ma cam saturasem sa vad toate astea doar in weekend, doar noaptea sau doar in fuga.

Muzicianul ma sunase cu o seara inainte, sa ma invite la un mic recital in Event Club una dintre cele mai sinistre bombe de pe piata bucuresteana. Nu-i dau numele pentru ca blestematii astia de robotei ar putea considera drept relevanta legatura dintre numele artistului si clubul despre care va povestesc. De-asta nu veti gasi nici virgulele dintre numele clubului si apozitiile pe care i le atribui, poate sint mai usor de relationat in rezultatele din Google. Nu mai fusesem in Event Club acest cazan soios in care kitchul este un mod de viata. Trecusem desori pe linga el, auzisem ca se intimpla multe cintari acolo, asa ca m-am dus cu gindul la vocea sublima pe care urma s-o reascult si la o ora-doua de echilibru interior, impreuna cu nevasta din dotare si ceva bun pe fundul unui pahar.

Pentru cine nu stie, Event Club serparia sordida cu pretentii de club se afla in aceeasi maghernita cu restaurantul Mica Elvetie, fiind parte din aceasta afacere. Pe Strada Icoanei Nr. 2. Poate nu sint eu familiarizat cu stilul asta de club, dar primele semne m-au pus putin pe ginduri: mirosul de friptura din restaurant m-a insotit atit pe scara ce ducea in clubul subteran, cit si in interior – „eh, se mai intimpla si in alte parti”; detalii inauntru: arcade si glafuri imbracate in lemn vechi vopsit brun-roscat Vs lambriuri „cires” din PAL nou, fotografii de anii ’20 cu muzicieni si actori celebri Vs statuete de ipsos (gen pitici de gradina) dintre care am remarcat o chanteuza cu microfon, canapele din piele rosie pe stative de PAL vopsit in albastru deschis, fete de masa albe, apretate, candelabre din fier forjat cu luminari si candelabre cu becuri-luminari, un mic cufar cu mandolina si citeva carti vechi, vaze cu paie colorate, din sirma… – „asta este…gusturi si gusturi…am venit sa ascult si sa beau ceva, nu sa le recenzez designul…”