Posturi cu tagurile: "Bucuresti"

„A, auziti, domnu’ C, o sa va deranjez diseara pentru o semnatura…” E ala cu antenele. In doi ani si ceva n-am reusit sa retinem decit numele a maximum cinci vecini, asa ca atunci cind ne referim al ei le dam nume in functie de situatiile diverse in care i-am vazut pina acum. Asta sta la ultimul etaj si e convins ca a chelit din cauza repetoarelor de semnal zapp, montate acum citiva ani pe terasa blocului. Si eu as fi chelit de nervi, daca as fi locuit in bloc la momentul la care vecinii au permis amplasarea a sase antene contra sumei de 250 USD pe luna. In cazul vecinului, problema cred ca a trecut dincolo de par si a lucrat agresiv in interiorul cutiei craniene. E inca suparat ca acum doi ani l-am tratat cu spatele cind a inceput sa-mi destainuie istoria de zeci de ani a blocului.

Cu ce m-am ales astazi din citeva lungi incursiuni cu metroul prin Bucuresti? Am aprofundat castile in urechi si, odata cu ele, discografia completa Bob Marley. Asta asa, ca un fel de pia mater in care am hotarit sa incerc a ma izola inca de aseara, cind cugetam adinc la ziua de azi, „facindu-mi” ghetele cu crema. De ghete. Altfel:

• da, metroul ramine un baiat de gasca in ceea ce priveste eficienta sau ajutorul intru punctualitate;
• da, in metroul bucurestean pute in continuare a un amestec (scuze celor care stau prost cu stomacul) de patiserie aburinda, jeg istoric de haine imbicsite si masele netratate; (foarte corect, Radu Paraschivescu, „Ghidul Nesimtitului”)
• IKEA mi-a adus aminte cu un panou la Politehnica de apropiatele Sarbatori, „Se apropie Craciunul!”. Probabil ca sint pe mina cu Prima TV, care o arde si acum pe „gingal belz” in virgulele de publicitate;

Sint unele lucruri pe linga care treci zilnic fara sa le observi ciudateniile sau amanuntele care le pot face interesante. Trebuie sa ti le arate cineva ca sa iti dai seama de adevaratele lor atribute demne de observat. Asa cum se intimpla si in imaginile de mai jos, reprezentind ghiseul registraturii de la sediul central PNL. O fereastra mica si foarte adinca, in care poti intra lesne pina la briu cind iti intinzi petitiile catre functionarul de la birou, in gardul mai degraba demn de o fortareata. De remarcat perdeluta cam traditionalista pentru o gindire liberala…

Contributia noastra culturala in Spania este infinit mai mica decit ecourile culturii spaniole patrunse in constiinta romanasilor si, cu precadere, a romancutelor. Astazi, la Gara de Nord.

Va spuneam acum citeva zile ca imi scrisese ontanul si, cu acea ocazie, analizam putin dilema in care probabil ca se aflasera „fetele” inainte de trimite cartonasul ivoriu cu banda tricolora. Ei bine, alaltaieri scot din cutiuta postala un plic alb, netrecut prin circuitul stampilistic si filatelic SOVin, un plic pe care nu scrie nimic, un plic nelipit, inchis un pic provocator in marginea de la „anchior”. Anonim, cum ar veni. Il apuc precaut, cu doua degete si fac repede o socoteala. In general, asemenea corespondenta poate contine fie vreo invitatie la nu stiu ce casa de rugaciuni (am mai primit, sint pus in garda), fie vreo „somatie” in care mi se cere sa nu mai fumez in buda (da, asta e alta poveste), fie vreo oferta de imprumut de la cine stie ce camatar zonal devenit SRL. Antrax stiam precis ca nu e, nu m-am inteles niciodata prea bine cu speed-erii, am digerat destul de greu putin Manowar, dar atit.

Ca si in cazul ontanului, plicul contine doua elemente. Va spuneam ca urarile sale ne-au parvenit pe 6-7 ianuarie, impreuna cu graficul privind plata impozitelor la bugetul local. De data asta, in plic am descoperit

Mi-a scris Primarele si m-am umezit de emotie. In plicul cu instiintarea despre impozite a impaturit cu grija si miini pioase un cartonas ivoriu (hirtie faina, destul de scumpa), pe care scrie ca doreste sa impartaseasca niste chestii cu mine. Mai baga si de „bucuria crestineasca si emotia”, dupa care imi ureaza si Sarbatori Fericite, si La Multi Ani. Astazi, sapte ianuarie… Asa ca, probabil, in august o sa-i trimit si eu o felicitare de Sfintul Neculai.

Nu, plicul nu a intirziat. Doar nu va imaginati ca trimite cineva scrisorile de impozite de Sarbatori. Rationamentul e simplu. Nu le trimit situatiile fiscale in final de an, m-ar injura de Craciun. Dar tot trebuie sa le trimit cite-un carton cu urari, ca da bine. Si daca le trimit separat, vor zice ca prapadesc banii aiurea. Asa ca le trimit impreuna, imediat dupa Revelion, ca sa primeasca mai usor tabelul despre malaiul pe care tre’ sa-l verse la vistierie.  Da, urarile vor fi cam tardive, da’ macar vor zice „uite, ba, s-a gindit la noi, ce om de treaba…”

Am porumbei. Adica nu sint ai mei. E o afirmatie din seria „am soareci, am paduchi, am ulcer”. Fereastra bucatariei mele da catre un fel de luminator, o curte interioara cu ferestre de bucatarii si bai. Da, geniala combinatie. In acesasta curte isi fac veacul vreo 40 de gusati umflati ai nimanui. Faptul ca vreo tre cretini din bloc ii hranesc cu regularitate este singura legatura dintre ei si spatiul respectiv. Spatiu pe care l-au transformat intr-un fel de catedrala a gainatului. Basoreliefuri in forme savante, relief carstic, ba chiar portrete din cacat alb-galben-verzui. Nu le ajung doar planurile orizontale, intre timp s-au perfectionat si proiecteaza siroaiele mustoase direct pe geamuri, sfidind tot ce banuiam despre „dragalasii” pe care-i hraneam in copilarie, in piata de cuvintari a Pitestiului sau, mai recent, la Barcelona, in Plaza Catalunya.

M-am adresat mai multor organizatii care se ocupa de porumbei, insa

Azi am mers cu metroul. Dupa multa vreme. Din Unirii pina in Stefan cel Mare. Mai intii n-am reusit sa gasesc directia catre Stefan, ca nu era scrisa pe nicaieri. Ma simteam ca in primele zile de studentie, cind nu faceam distinctia intre Eroilor si Eroii Revolutiei. Mi-a explicat un tinar ca trebuie sa merg vreo opt-noua statii. Abia apoi mi-a adus aminte de varianta de pe tronsonul celalalt, pina la Victoriei, schimbat si inca o statie. Pe bune, m-am simtit de-a dreptul penibil.

Intre cele doua „uniri” m-am inecat in

Pornim de la principiul ca fiecare prestator de servicii de pe lumea asta, adica purtatorul de facturier, chitantier, casa fiscala etc. are, printre altele, datoria de bun simt de a fi pregatit sa dea rest in cazul in care activitatea lui presupune plati in numerar. De acord pina aici? Cum ar veni, el este „agentul economic”. Cum cu bani potriviti zic unii (rautaciosi) ca te duci doar la curve, se presupune ca „agentul” trebuie sa fie capabil sa dea rest si, ca o minima forma de respect, sa nu te trimita ca pe mucea, cu banii in mina, pe la alte magazine, pentru a-ti putea recupera bunurile achizitionate. Sa-mi ziceti voi daca gindesc strimb.

Probabil ca am eu probleme cu taxiurile din Bucuresti. Sau numai eu. Deja ar fi al treilea articol din serie, dupa acesta si acesta. Numai ca astazi a iesit cu scintei. Statea degeaba pe Buzesti. Il intreb daca e liber, imi face semn ca da. Ii arat tigara aprinda, imi face semn ca nu e cazul. E un limbaj simplu, pe car esint convins ca l-ati utilizat si voi de nenumarate ori. Asa ca sting tigara si ma urc in taxi. Zic: mergem acolo, dar o sa va rog sa o luati pe Paris pentru ca e posibil sa nu gasim chiar omor la ora asta. Zice: o luam pe unde doriti.