Posturi cu tagurile: "Bucuresti"

Mindru, galagios, nemultumit si dispretuitor, Mr. Cioro inspecta astazi cu meticulozitate si chef de nod in papura cosmetizarile dintr-un parc bucurestean. A, sa nu uit: plicticoase parcuri avem, nene… Asta cind parcul e suficient de gol ca sa-l poti vedea. Tarlale nesfirsite de iarba, cu cite-un ochi de flori in mijloc, imprejmuite autoritar cu sute de kilograme de garduri de fier. Cum sa te intinzi pe ierba si sa citesti ceva? Pai ce, pe banca nu poti sa stai? Un exemplu ar fi vigilentii de la „scroseze”, care odihneau niste seminte fix pe aleea principala. Sa stiti ca n-aveti voie sa ne faceti poze. De ce? Ca noi sintem particulari. Asta stiu, dar lucrati si va aflati pe domeniul public. Hai noroc si vedeti si voi cu semintele-alea…

Nu stiu ce le inspira doamnelor imaginea asta, dar eu unul ma astept sa descopar in spatele portilor un lacas al caznelor medievale si al instrumentelor de tortura specifice. E drept, ghirlanda cu luminite ce functioneaza si ziua intentioneaza sa mai indulceasca prima impresie, dar parca totusi n-as risca.

Azi, pe la doisp’e juma’, la una dintre multele intersectii dinspre Alba Iulia spre Unirii. Stradute subtirele ca niste cosite de lungana intacta, ce brazdeaza la tot pasul Bulevardul Unirii, dinspre Nerva catre Hala Traian sau catre aiurea. Semafoare pe la toate colturile plus doi bostani reflectorizanti, cu cashchete, de forma patrata, cum scrie la regulament. Unul chiar linga semaforul pentru piedoni, altul – mai spre Unirii, cu fata catre Alba Iulia, adica obsevind trecerea de piedoni macar cu privirea periferica puhava.

Pentru ca eu am scapat de rabla mostenita deoarece mi se parea absurd sa ocup aiurea un loc de parcare pretios. Am dat-o unui samsar, la un pret ridicol. Duca-se. Pe strada mea parca sa zic ca au mai rezolvat baietii cite ceva si sigur a disparut cazanul de Dacie verde in care „efectiv” locuia carausul tiganilor care tin aprozarul in care nu mai intru de cind mi-au umplut masina (alta) de zapada la citeva ore dupa ce o scosesem de sub nameti. Grozava initiativa, inteleg ca mai si misca.

Se umplura cimpurile de ghiocei si violete mofturoase, mustele trasera aer in piept si-si frecara labele a masaj antireumatic si codanele, in consecinta, prinsera a-si lepada, nu pe rind, ca Baba Dochia, ci pe toate deodata, cojocelele care le tinura atita amar de iarna departe de lacomia vizuala a harmasarilor care sintem. Odata cu toate binefacerile-astea frematind a fiinta, maidanul cu pretentii al bucurestilor s-a umplut, regulamentar, de capcanele duhnitoare si moi-caldute ale precampaniei. Din loc in loc, movilitele de precampanie se itesc rinjind in cale-ti, doar-doar te-or prinde pe picior gresit, ca sa-ti umple de Doamne-ajuta bombeul pantofului sau virfurile degetelor strecurate distrat in cutia postala.

In general, precampaniotii au exploatat cu aceeasi originalitate de veacuri saptamina asta, adoptind umila pozitie de sclavete cu urme de tocuri pe scrot in fata oricarui purtator de fusta. Intrucit nu sexul, ci prilejul de a-si mai plimba putin existentele rincede printre potentialii consumatori/alegatori fu motorul lor pe baza de floricele, fluturasi ori cartonase colorate regulamentar, in cromatica identitara de partid. Pupaturi un pic rezervate (ai drecu’ sarantoci, cu epidemiile lor vulgare!) si texte. Texte, nene, cit sa dea p’afara gigantica hazna a comunicarii imbecile de partid, bolborosita pe cracul pantalonului de vesincii copylefteri de casa, ridicati din rindul manichiuristelor cu SNSPA si aspiratii politice.

In plina euforie primavaratica, niste civili cu infatisare dubioasa dau iama printre floraresele clandestine de pe la Piata Universitatii. Astea pling, isi smulg cosita si intra in panica la vederea „gipului” fara nici un insemn oficial, catre care „cavalerii” le duc mai mult cu forta si in care le pun sa-si depoziteze marfa confidcata din oficiu. In prima imagine, vigilentul ma intreaba rinjind daca „dau bine in poza?”, facind citeva momente abstractie de chivuta care se roaga plingind s-o lase in pace.

Citeva imagini de la festivalul anual de kitsch, din Piata Romana.

Ceva mai departe si indiferenti la atractiile circului traditional…

Mda, ati putea crede ca adaug acum inca o fila intr-o carte de bucate urbane, zamislita de inepuizabila imaginatie a romanilor iubitori de natura si de pic-nic. Gratare in fata blocului, in parcare sau pe trotuar, am mai vazut in Romania din ce in ce mai putin surprinzatoare. Dar asta din poza e chiar o premiera. Astazi, pe una dintre laturile Parcului Tineretului. Echipa de borduristi videlnici, ostenita inca de la sosirea in dispozitiv, si-a inceput ziua de munca printr-un prinz in natura. Metabolism perfect, daca luam in calcul ca era fix ora dejunului. Am crezut ca vor reactiona violent la semnele mele de curiozitate, insa nici macar nu s-au sinchisit. „Nu va suparati, pot sa va fac o poza?” „Faceti, domnu’… Ca ne-a mai pozat cineva saptamina trecuta, ca sa ne puna pe internet.”

N-am mai calcat pe la Antipa de… vreo douazeci si ceva de ani. Wow! Dat fiind faptul ca prima si ultima oara am fost acolo intr-o excursie din clasa a doua sau a treia. Incredibil, dar mare lucru nu pare sa se fi schimbat. Maimutele din vitrina de la intrare sint aceleasi de-atunci, au cam chelit, insa puta masculului e neschimbata. La fel si mulajele cu tite sau fluturii. Pe-astea mi le-am adus aminte cel mai clar. De data asta am remarcat devalmasia si incoerenta succesiunii salilor si exponatelor. Am ramas neplacut surprins de staruinta cu care controloarea de bilete a insistat sa-i lasam biletele intacte la intrare. Aproape ca le-a sfisiat cind a vazut ca n-o scoate la capat. Mai jos, doua poze cu obiceiuri faine la romani si doua cu adevarata istorie a portalului Neogen.