SFRIJIGUARD. SIGURANTA SI PROFESIONALISM.
Am asistat la spectacolul asta de doua ori in decurs de o saptamina. Acum citeva seri eram printre ultimii clienti la ghiseul de la raiffeisen, in Piata Victoriei. Aproape d eora inchiderii. Omul de la ghiseu isi dadea silinta sa se miste repede, dar se simtea ca e la sfirsitul zilei. Vine o troala sa ma roage “sa-i tin rind”. O invit sa lase papornita cu sticle de lapte in spatele meu, poate ii convinge pe cei care se vor aseza la coada “cit mai rezolva ea niste probleme”. Imi plimbam distrat ochii prin filiala, pe birouri, pe cursul valutar, pe functionarele cu fete de aprozariste sau de vampe chinuite.
In dreapta salii se deschide o usa. Intra cu fundul inainte, adus de spate, un nene pe la vreo 35-40 de ani. Are maximum 1.65 si vreo 50 de kile. Trage cu toata forta un sac din material textil gros, kaki. Incearca sa-l faca sa alunece pe marmura / gresia din sala. Dupa citeva smucituri, reuseste sa-l urneasca. In urma sacului apare si colegul lu’ nenea, identic la statura si ajutind prin impingere. Se chinuie amindoi pentru fiecare centimetru de pardoseala. Sacul e burdusit, sta sa crape. E plin cu bani. Cei doi se opintesc, suiera, se inrosesc la fata.
Ups. Buba. Sacul a ajuns la o fisie de mocheta. Eforturile sint si mai mari. Am imaginea unor furnici incercind sa transporte un pietroi. Sfrijiti, scunzi, imbracati urit, depersonalizati si hilari. Depasesc cu greu momentul cu mocheta, dupa care trec prin coada formata la ghiseu. Cum ar fi “fiti amabil, putem sa trecem si noi cu miliardele-astea? multumim!”. S-au chinuit minute bune, dupa care au disparut in spatele unei usi.
