CINA CEA DE SPAIMA

Ca tot vorbeam de dimineata despre poftele carnale ale romanasilor in spiritul Sarbatorilor si Anului Nou. Intru in seara asta sa iau ciorbe „to go” dintr-o crisma populara din Primaverii. To go, fin’ca la nefumatori nu mai au mese si fin’ca in ultimele zile am lasat bucataria sa se odihneasca pentru zilele ce urmeaza. Ciorbele au fost execrabile, cea de „vacuta” semana mai mult a tocana de adunare generala facuta ieri, cea de burta probabil ca fusese fiarta vreo 30 de minute, Wrigley’s fiind mic copil pe linga bucatile de elastic ce pluteau, putine la numar, in zeama anosta.

Insa m-am imbogatit cu o experienta noua cit am asteptat sa-mi aduca oamenii sufertasele. La masa de linga casa, doi baietasi molfaie neste chestii amorfe, care nu miros a nimic. Unul e „muscle”, cu deltoidul cit un cap de mamut, ras pe ceafa in trei rinduri, imbracat „sport”, ca pentru restaurant: un tricou care crapa pe muntele de carne si pantalonii de la treningul de simbata seara. Celalalt e subtirel, la blugisori si puloveras. Cu un inceput de creasta cuminte, pe care probabil ca se chinuie s-o evidentieze cind scapa de vreun ochi parental vigilent. Are aifon, la care incepe o convorbire. De fapt asta e si momentul in care ii remarc prezenta.

„Alo? Buna! Sint X. Ce faci?” Voce curtenitoare, dar timida. „Uite, te-am sunat sa te invit in seara asta la club. Stii, eu in ultima vreme am decis sa nu mai ies cu prea multa lume, sa fiu mai selectiv cu oamenii cu care ies in club.” Aici vocea parca isi face CV-ul, forteaza si calca printre cuvinte de parca ar fi strachini. Nu-i sint uzuale, iar impreuna cu tracul evident, ritmul este sacadat, denivelat. „Eu in seara asta am masa singur la bambu si as vrea sa vii cu mine. Am rezervat masa, sint singur, as vrea sa vii.” Replica nu-i este tocmai pe plac. „Aha. Pai da, dar nu stiu cite ocazii de-asta mai ai tu… Adica stiu ca in bambu nu prea mergi de obicei, unde mai pui ca daca mergi cu mine e gratis…” Are un aparte cu „muscle”, scoate limba si ii face astuia cu ochiul. „Si cind imi spui? Adica in cit timp imi spui, ca sa stiu si eu ce fac…” Inchide aifonu’. „N-o stii p’asta. E una, Corina, inalta, cu curu’ mare, ai ei sint plecati in Grecia.”

La masa alaturata sint doi oameni normali, care au auzit in intregime ce am auzit si eu. Sint un pic muti. Jercalaul continua catre mamutul care infuleca. „Azi i-am tras-o lu’ Simona. A venit sa-i fac pozele-alea, i-am facut pozele-alea, i-am bagat si o mandarina in pi*da, marfa, frate! Dupa aia i-am scos mandarina cu limba, a iesit beton” etc. etc. etc. Nu, bre, n-am imbatrinit eu! Au luat-o astia razna, dintr-o banala lipsa de educatie si de bun simt. Poate ca am mai bagat si noi, la vremea noastra, cite-o mandarina, cite-o portocala, ba chiar cite-un ditamai pepenele daca a fost loc, da’ nu-mi amintesc s-o fi strigat in gura mare, prin Club A. Si, oricum, acolo era galagie, nu te-auzea nici req…