Dragă Miruna Ioani

Mă tot codesc de câteva săptămâni să-ți adresez aceste rânduri. Știi cum e, în societatea asta care a adoptat cu fervoare corectitudinea politică înainte de a fi învățat să se spele bine pe picioare  și în care orice opinie contrară convingerii unui grup e lesne considerată atac personal și agresiune, probabil că rândurile ce urmează nu vor face decât să mă reconfirme ca demn reprezentant al „heitărimii” contemporane. N-ar fi nimic nou, „bucuroși le-om duce toate…”.

Uite, când nu-mi mușc limba și nu stau cu teamă că voi pieri intoxicat cu propriul venin, mă bucur sincer că, în misiunea pe care am ales s-o împlinesc acum zece ani, sunt cine știu că sunt și nimic altceva. Un bucătar mai inspirat decât alții, mai puțin experimentat decât mulți, mai norocos decât o grămadă, mai puțin truditor decât o mare parte, diferit și unic în felul meu, dar cu siguranță în fiecare zi pregătit să învăț ceva nou, să încerc ceva nemaiîncercat de mine, bazându-mă pe ceea ce știu deja. Știi tu, vorba aceea cam umflată despre a fi în fiecare zi „o versiune mai bună a propriei persoane”. Asta mie mi se pare foarte relaxant. Starea asta în care concurez doar cu mine, în care nu am nimic de demonstrat nimănui și care mă ajută să respir fără frici și resentimente pentru mine e viață bună, în care pot să fiu calm și vesel lângă ai mei.

Te-ai supărat tare când ți-am atras atenția, în plin sezon cu mazăre proaspătă pe toate tarabele din toate piețele, că poate părinții pentru care poți fi un exemplu bun ar trebui să știe că mazărea congelată, cu care ai decis să faci o demonstrație în beneficiul unui brand care te-a plătit pentru asta, poate fi o soluție mai degrabă iarna. E drept, demonstrația respectivă nu te avea în centrul ei ca stomatolog, ci doar ca mamă vizibilă și relevantă pentru alte mame. E firesc să nu adopți chiar cele mai corecte strategii atunci când nu stăpânești dar activezi în domenii în care ești doar pasager, ca nutriția sau bucătăria. Sunt sigur că n-ai recomanda niciodată o pastă de dinți sau o clinică dentară decât dacă ai fi ferm convinsă că recomandările respective sunt cu adevărat cele mai bune pentru aceia care te apreciază. Sau…

Cu siguranță că nu e nici asta treaba mea, dar să știi că m-am bucurat foarte tare să te revăd, după mulți ani, la un eveniment în care un bucătar celebru pe-aici ne invitase să ne demonstreze calitățile unei mașinării electrice de gătit. M-am bucurat să-l văd și pe băiețelul tău foarte mic (nu cred că avea un an la momentul acela, nu?) dar mi-a și părut rău să-mi dau seama că, poate, fusesei cumva obligată de situație să-l aduci acolo, să-i schimbi programul lui obișnuit de bebeluș pentru ca tu să fii prezentă la acea demonstrație. Dar stai… Tu erai acolo doar pentru networking, pentru vizibilitate, pentru a putea scrie mai apoi despre micul event doar pentru că, poate, agenția organizatoare ar fi apreciat să-și știe numele noului produs citit de aceia care-ți urmăresc postările… Nu, sigur nu e treaba mea, dar sigur merită? Sunt și eu tată, am petrecut foarte mult timp cu fetița mea cât a fost bebeluș, mi-am cam organizat tot programul în funcție de rutina ei pe vremea aceea, încă o mai fac în multe situații. Era musai, mă întreb?

Când am vorbit despre pârdalnica de mazăre, astă-vară, ai insinuat că, poate, aș fi invidios pe faptul că tu ești plătită de branduri a să spui oamenilor că ar fi bine să le utilizeze. Lucrez și eu cu câteva astfel de branduri, dar în cazul meu e ceva mai simplu. Chiar nu sunt obligat să spun că un congelat e oricând mai ușor de folosit decât niște boabe proaspete (apropo, mazărea despre care-ți ziceam vara trecută era deja scoasă din teci, de trecut rapid prin apă rece și de gătit în maximum 15 minute, detalii pentru mămici ocupate…), iar dacă un potențial client vrea asta de la mine e un semn bun că eu nu trebuie să lucrez cu el. Dar nu cred că despre invidie poate fi vorba aici. Cred că, mai degrabă, poate fi vorba despre ce scria Andrei acum ceva timp. Să știi că, în răutatea mea, eu cred că articolul ăsta îți era adresat. Bănuiesc că din ceea ce a scris și Cetin ți-ai dat seama că nu poate fi vorba decât de tine, nu?

E normal să-ți dorești vizibilitate, e normal să construiești relevanță, să te bucuri când vezi că aceia care te citesc țin cont de părerile tale și te consideră un specialist în ceva. Desigur, e important să te simți și tu suficient de specialist în treaba respectivă, adică să te…specializezi informându-te și documentându-te continuu în legătură cu acel subiect, poate chiar să faci ceva cursuri care să te țină în actualitatea domeniului. Uite, eu cred că ai fi putut fi un excelent blogger stomatolog. Între stilul tău și simpatia pe care te pricepi s-o atragi din partea cititorilor și domeniul în care e demonstrabil că te-ai specializat cred sincer că ar fi fost un „mariaj” minunat. M-am gândit la asta când am citit textul acesta al lui Radu.  Să știi că eu cred că și el s-a gândit (și) la tine când a scris asta. Ba chiar și Bogdana cred că a avut în minte ceva scris de tine când a pus în pagină articolu ăsta frumos. Tu ce crezi?

Probabil că una dintre cele mai periculoase concluzii pe care le-ai putea trage după toate astea ar fi să ne consideri pe toți niște nenorociți care-ți vor răul, niște invidioși pe succesul tău etc. probabil că și mai grav ar fi să folosești cele scrise aici pentru a poza în victimă în fața cititorilor tăi sau, mai rău, în rândurile oamenilor din agenții care te plătesc să scrii de bine despre un produs sau altul. Concluzia mea, poate inutilă, e că ai un capital foarte bun, simpatia pe care o atragi natural din partea celor care te urmăresc. Uite, eu nu reușesc să fiu simpatic oricât m-aș chinui. Nu sunt în stare „să fac frumos”, să par o micuță balenă roz într-un dud cu poame coapte. Bine că am alte meșteșuguri cu care pot să pun o pâine pe masă. Ei bine, dacă tot acel capital de simpatie ar putea deveni voce sinceră și atât de puternică prin propria personalitate încât n-ar mai avea nevoie să emită teorii unilaterale doar de dragul de a încasa niște facturi (cu valori micuțe, e drept, dar importante), probabil că ai începe să faci pași hotărâți către relaxarea aceea despre care-ți povesteam la început.