Artistul săptămânii: Cæcilie Norby – Halleluja

luni, 30 septembrie, 2013 la 8:01 am

Am vrut să pun clipul de mai jos direct pe Facebook, dar mi-a trecut prin cap o idee, fix ca „trenul cursă de persoane Apahida-Cluj Napoca”. Dacă tot e luni, încercăm să recurăm (v-aţi prins? tahaha…nu e-n DEX) în fiecare săptămână un artist mai pentru simţuri speciale. Poate că unele dintre descoperirile mele vor fipentru voi deja chiştoace fumate până la unghii, dar măcar îi scutim pe alţii de căutări.

Cæcilie Norby

Cæcilie Norby

Piesa asta e prima aici pentru că am eu o temă cu ea de pe la alţii care au cântat-o, din momentele în care pur şi simplu am cântat-o în gând sau mi-am dorit s-o aud (ştiţi faza…VREAU! ACUM ascult asta!) şi pentru vibraţia pe care mi-o împrumută de fiecre dată. O aud de câteva luni în playlist-ul de la Oasis şi n-am catadixit până acum să mă urc până la player ca să văd cine o zice în varianta asta. Ca să vedeţi până unde merge nesimţirea automatizărilor, eram pe punctul de a da drumul la Soundhound ca să-mi iau informaţia fără să mă mişc :D Cu ocazia asta am mai descoperit câteva piese pe care le voi urca aici pe parcursul săptămânii. Poftă bună.

[youtube http://youtu.be/tO6g2nnr7bc]