Artistul săptămânii: Seu Jorge. É isso Aí

marți, 15 octombrie, 2013 la 8:14 am
Seu Jorge

Seu Jorge

Pe Seu Jorge l-am îmbrăţişat cu aceeaşi putere venită aparent de nicăieri cu care am ştiut până acum că, la un moment dat, în viaţa asta, eu voi învăţa limba portugheză. Şi Universul, drăguţul, a vrut ca asta să se întâmple acolo unde limba asta e mult mai dulce, mai cântată şi mai încântătoare decât în mama ei, Portugalia. Seu Jorge este unul dintre cele mai iubite personaje de forţă ale scenei muzicale braziliene a ultimilor cincisprezece ani. Mi-a fost familiar şi potrivit pe suflet de când am auzit primele piese, ascultate cu o stranie senzaţie de reîntâlnire, de regăsire, de recuperare. Vecină cu sentimentul plenar că, atunci când am ajuns în Brazilia, am revenit în sfârşit acasă.

Născut şi crescut într-o favelă din nordul Rio de Janeiro, homeless la nouăsprezece ani, cu un album de debut în 2001, Seu Jorge a devenit vizibil abia după rolul interpretat în cutremurătorul şi atât de apreciatul Cidade de Deus. Aici, cu Ana Carolina, o altă febleţe a brazilienilor, cu un cover mai mult decât impresionant după „The Blower’s Daughter”, a straniului Damien Rice.

[youtube http://youtu.be/N4uNGzASiLc]

Artistul săptămânii: O Rappa

miercuri, 9 octombrie, 2013 la 6:44 am
O Rappa

O Rappa

Băjeţii ăştia vin în orăşel luna asta şi sunt unul dintre grupurile destul de apreciate în „off-mainstream”. Au o istorie destul de interesantă, dar o discografie sărăcuţă. Ultimul album a apărut prin 2008 şi probabil că încă sug din succesele anterioare. Dincolo de faptul că probabil îi voi vedea live în curând, ce am ascultat până acum mi se pare spălăţel şi ascultabil. Am ales pentru voi „Minha Alma ( A Paz Que Eu Não Quero )” ca primă experienţă pentru că e piesa care i-a scos din anonimat, abia la al treilea dintre cele cinci albume de studio pe care le-au lansat până acum. Hai să zicem „reggae fusion” ca să-i etichetăm oarecum corect din punct de vedere muzical.

[youtube http://youtu.be/vF1Ad3hrdzY]

Artistul săptămânii: Cæcilie Norby – Schenerazade

miercuri, 2 octombrie, 2013 la 9:45 am

Am început luni o serie de însemnări despre descoperiri muzicale (şi nu numai) pe care mă bucur să vi le împărtăşesc chiar dacă unele vor fi descoperiri doar pentru mine. Şi primul artist ales a fost Cæcilie Norby pentru că ascultând piesa propusă luni mi-a venit şi ideea acestor însemnări recurente.

Cæcilie Norby

Am ales piesa de astăzi pentru că „Schenerazade” mi se pare cu adevărat o demonstraţie de măiestrie a Cæciliei Norby. Să vă exlic. Piesa este o adaptare după o lucrare clasică, scrisă în 1888 de compozitorul rus Nikolai Rimsky – Korsakov. Ceea ce daneza reuşeşte să facă din ea, e cel puţin interesant. Dar vă propun mai întâi originalul.

[youtube http://youtu.be/2mV3VWW3THc]

Ce aţi auzit? După părerea mea, pur romantism rus într-o incursiune spre tematica atât de plăcută întregii epoci creative care o conţine. Vezi deşert, vezi nisip purtat de vânt, beduini, o oază, un palat strălucitor, vezi chiar şi bieţii persani înfricoşaţi şi îndureraţi de moartea atât de crudă a sute şi sute de fecioare… Apoi iatacul în care o femeie trupeşă, cu trăsături nobile, îşi însoţeşte poveştile cu gesturi şi sprâncene, aproape că îi auzi vocea şi cadenţa ce par să-l ţină pe temutul rege într-o transă permanentă, mereu în aşteptarea finalului. Am auzit glasul Sheherezadei în curgerea repetitivă, cu sugestie de cutie muzicală, a temei principale. L-am văzut pe însuşi regele Shahryar urmărind cu privirea fixă toate istorioarele picurate în urechi de abila povestitoare…

Ce se întâmplă în varianta interpretată de Norby? Absolut tot ce v-am împărtăşit mai sus, se îmbracă într-un swing cu inflexiuni puternic nordice. Parcă pe undele Mării Baltice (Cæcilie Norby este daneză), piesa filtrează aceleaşi simboluri arabe prin sensibilitatea compozitorului, dar le înfăşoară în voalurile cu conotaţii magice ale mitoligiei popoarelor germanice de nord. E o întreagă cheie profund personală şi în mod plăcut contemporanizată, o îmbinare cel puţin fermecătoare între simboluri atât de puternice din două lumi care aparent n-ar putea avea nicio legătură: poveştile pline de pilde ale Persiei şi măreţia de tunet generator de aspiraţii, a zeităţilor scandinave. Plus…nemuritorul romantism. Ascultaţi-o. Sigur o să vă placă.

[youtube http://youtu.be/04yoclwV5-k]

Artistul săptămânii: Cæcilie Norby – Halleluja

luni, 30 septembrie, 2013 la 8:01 am

Am vrut să pun clipul de mai jos direct pe Facebook, dar mi-a trecut prin cap o idee, fix ca „trenul cursă de persoane Apahida-Cluj Napoca”. Dacă tot e luni, încercăm să recurăm (v-aţi prins? tahaha…nu e-n DEX) în fiecare săptămână un artist mai pentru simţuri speciale. Poate că unele dintre descoperirile mele vor fipentru voi deja chiştoace fumate până la unghii, dar măcar îi scutim pe alţii de căutări.

Cæcilie Norby

Cæcilie Norby

Piesa asta e prima aici pentru că am eu o temă cu ea de pe la alţii care au cântat-o, din momentele în care pur şi simplu am cântat-o în gând sau mi-am dorit s-o aud (ştiţi faza…VREAU! ACUM ascult asta!) şi pentru vibraţia pe care mi-o împrumută de fiecre dată. O aud de câteva luni în playlist-ul de la Oasis şi n-am catadixit până acum să mă urc până la player ca să văd cine o zice în varianta asta. Ca să vedeţi până unde merge nesimţirea automatizărilor, eram pe punctul de a da drumul la Soundhound ca să-mi iau informaţia fără să mă mişc :D Cu ocazia asta am mai descoperit câteva piese pe care le voi urca aici pe parcursul săptămânii. Poftă bună.

[youtube http://youtu.be/tO6g2nnr7bc]