LA GONDOLA

Pe lumea asta cred ca exista, in mare, trei categorii de restaurante: cele in care te simti ca acasa, cele in care te simti ca la restaurant si cele din care nu stii cum sa fugi mai repede. Probabil ca majoritatea sint in cea de-a doua categorie, despre care nu pot spune nici ca-mi place, nici ca imi displace. Probabil proportia de motive de bucurie este aproximativ egala cu noianul de mici imperfectiuni si de-asta ajungi la un fel de senzatie neutra, pe care nu-ti vine s-o definesti foarte clar.

La Gondola (adresa: Nicolae Caramfil nr. 2C) iti da senzatia de „casa mare”, la propriu si la figurat, de indata ce-i calci pragul. Salonul este foarte inalt, sint multe mese, vitrine frigorifice de prezentare, chelneri multi, suprafete vitrate ample… Apoi un fel de maitre d’, noi am avut parte de o tanti, care face si serviciile de intimpinare, dar si o chestie care mie mi s-a parut cel putin caraghioasa: respectiva preia comanda la masa, repetind-o fidel ospatarului care o secondeaza. N-am inteles vrajitoria asta si pe cuvint ca am mai vazut cu ce se ocupa, de obicei, un „capo sala”.

Revenind, pe scurt, la infatisarea salii, am mai ridicat sprinceana la doua aspecte: imbracamintea scaunelor (albe cu imprimeuri negre ce mi-au dat senzatia de incarcatura inutila, in contrast neplacut cu restul combinatiilor de forme si culori) si citeva ecrane cu plasma, pe care transmit continut Monopoly TV, cu „just for laughs”, informatii utilitare si intregul balast de indoor media vinturist, carfur-style, pe care imi permit sa-l consider cel putin nepotrivit pentru o circiuma cu pretentii.

In meniul nu foarte dens am gasit suficiente aperitive tentante, citeva feluri de peste, citeva feluri de carne, vinuri italienesti in majoritate complicate si destul de pretentioase si mai multe feluri de paste proaspete. Daca in cazul aperitivelor in general nu prea ai ce comenta daca sint proaspete si daca ai dibacia sa alegi un vin potrivit, pasta fresca mi-a ridicat mici semne de intrebare. Inclin sa cred ca nu sint facute in bucataria de la Gondola, ba chiar ca fac parte din clasa pe care o detest sincer a preambalatelor. Am, din pacate, un singur mijloc de referinta pentru pastele proaspete, pregatite in casa: Al Casolare, unde nu trebuie decit sa le vezi pe masa si poti fi sigur ca tocmai au iesit din miinile lui „papi”. La Gondola mi s-au parut lipsite de viata, un pic uscate, in perfect echilibru cu crevetii minusculi, congelati.

Nota mare pentru deserturi si mai ales pentru un Tirami-Giu foarte fin, cu un mascarpone aproape „light”, spumos. Asa cum, dincolo de caraghioslicul cu preluarea comenzii la patru miini si, probabil, spre surprinderea celor care au mai scris despre serviciul de la Gondola, nu am motive de repros fata de personal. Da, am dat si peste un picol care a auzit „inca o sticla de vin” in loc de „inca o sticla de apa” si „focaccia cu parmezan” in loc de „focaccia simpla”. Dar tinarul ospatar mulatru care s-a ocupat de noi cred ca ar merita clonat. Atent, respectuos, prietenos cu masura, articulind rotund si cu voce placuta fiecare cuvint. As spune ireprosabil, o prezenta rarisima in restaurantele din Romania.

La final am cerut limoncello si am primit spre degustare alte doua digestive naturale, unul din fragi si altul din fructe negre de padure. Cel de fragi ne-a parfumat experienta pentru tot restul serii, dind un final remarcabil cinei aniversare de familie. Preturi? Ar fi bine sa va pregatiti atent pentru o masa la Gondola, nu cred ca am vazut in meniu vreun fel de mincare sub 30 RON sau vinuri (pretentioase) sub 80-100 RON sticla.