COULEURS DE BUCAREST

Renunt un pic la diacritice, ca ma grabesc rau. In ultimele doua saptamini am trecut de vreo trei ori prin Bucuresti. Jur, campania (vizuala) de-acolo e un parfum de primavara in comparatie cu ce se intimpla prin alte parti. Ce-am vazut? Ce vedeti si voi, dar sa va zic ce au vazut ochii mei.

Mai vechiul meu amic, Nea Chiloman de la sectorul 1. Cine l-a lasat sa arboreze bannerele in care arata catre oameni cu degetul si ride de ei cu toata gura, ori e prost, ori nesimtit. Jocul de cuvinte “capitala Capitalei” e demn de un repetent care incearca sa treaca clasa cu giumbuslucuri scrise pe buda. In cazul PNL, atit in Bucuresti cit si in tara, nu exista un corporate, o linie unitara. Prilej pentru candidatii care se cam jeneaza de partid sa puna cite-un logo micut, ca o eroare de tiparire. E si cazul lui Chiloman, pe care sefa de la imagine probabil ca l-a sfatuit in consecinta. Sint curios cum s-au porcait si anul asta respectiva doamna si “pufuletul” devenit consultant penelist. “Si anul asta”, pentru ca anul trecut faceau parte din tabere diferite, infratite si aprig beligerante.

Continuind pe falanga liberala, cu tristete vazui ca pe Orban iar l-au facut prietenii de banisori. Ecuatia cu pictograme este la fel de penetranta ca discursul candidatului in cauza. Adica exprima putin, greoi, voit savant, deloc pre limba oamenilor. Eu pe Orban l-as fi sustinut cu mare drag. Sau cu mare dispret pentru Bleaga. Inca nu m-am edificat in legatura cu propria motivatie. Dar, cum pe 1 si pe 15 voi fi tot in deplasare, nu votez. Deci nu contez.

Pe Oprescu nu l-am vazut deloc in Bucuresti. In schimb s-a aciuat pe citeva panouri de pe Valea Prahovei. Batrin, obosit, uzat, palid, poate chiar bolnav. Tuns prost, cu mandibula pieloasa infipta gaunos in maxilar. Cu un deget infipt intr-un sfincter nevazut al cerului, ca o ambitie de mosnegut care-ar mai vrea, dar nu mai poate.

trebuie sa fug. vorbim.