De ce nu votez
Nici anul ăsta nu votez. Ca posesor de blog, cât de cât capabil să leg cuvinte în propoziţii şi propoziţii în fraze, vă spun şi de ce. Departe de mine intenţia de a-i convinge pe alţii la absenteism. Fiecare dintre noi este stăpân pe propriile decizii şi sunt convins că nimeni şi nimic nu ne convinge cu adevărat în procesul exercitării unei opţiuni personale. Cred în demersul consultativ şi în corelarea de opinii, dar în niciun caz în influenţarea decisivă din exterior a propriilor principii sau credinţe. De aceea, aleg să vi le împărtăşesc pe ale mele.
Consider Statul şi principiile sale de funcţionare drept învechite şi în completă necongruenţă cu mersul contemporan al societăţii. Instituţia Statului este complet depăşită de mecanismele sociale reale, de cele mai multe ori ducând o existenţă absolut paralelă cu aceea a indivizilor din ce în ce mai teoretic subscrişi „sistemului”. Identific, de fapt, două „sisteme” care există şi se dezvoltă complet idenpendent unul de celălalt: Statul şi societatea.
România în care trăiesc eu este complet separată de entitatea Statului român aşa cum îşi desfăşoară el activitatea. Punctele de tangenţă sunt tot atâtea generatoare de nemulţumire şi de revendicări la adresa Statului: toţi plătim taxe şi impozite despre a căror utilizare nu numai că nu avem urmări concrete, nu numai că nu primim informări exacte, ci aflăm că s-au furat, că s-au dat şpagă, că au ajuns în buzunarele acelora care SERVESC mecanismele Statului.
Şi asta nu e neapărat o trăsătură definitorie românească a Statului. Corupţie găseşti peste tot, diferenţa majoră fiind că doar emai puţin în condiţiile societăţilor care o duc mai bine, care pot duce un trai decent cu banii câştigaţi muncind unsprezece luni pe an. Ceea ce încerc să subliniez este că Statul este cel mai important generator de corupţie la nivel planetar, necum factorul de echilibru sau reglementare al societăţii.
Mă lasă rece campania de procese, încarcerări şi confiscări din ultimele săptămâni. Nu mă interesează cine intră în puşcărie şi de ce, mă interesează că, indiferent de cine a condus Statul român până acum a lăsat sau a făcut ca asta să se întâmple. Şi mă mai interesează că, dacă miza electorală nu ar fi fost atât de aprigă de data asta, cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat nici acum. Mă interesează (e drept, până şi asta într-o măsură infimă) că toate lucrurile astea s-au tot întâmplat şi că personajele principale au fost mereu la vedere, la televizor şi în structurile Statului. Nu pot să nu-mi pun întrebări despre calitatea şi intenţiile personale ale acelora care trezesc brusc justiţia la viaţă pentru a o adormi la loc peste două luni.
Mai ştiu că, indiferent câte din sutele de milioane furate vor fi recuperate, utilizarea lor tot nu va fi una cu efecte remarcabile în infrastructură sau nivel de trai. Majoritatea banilor împrumutaţi până acum au ajuns în sistemul de plată a pensiilor şi salariilor angajaţilor Statului, această companie care nu produce, dar consumă mult. Şi banii ăştia nu sunt suficienţi, de unde rezultă că orice am recupera va ajunge tot acolo. Nu lucrez pentru Stat şi nu intenţionez să trăiesc vreodată dintr-o pensie dată de Stat.
Nu mă interesează cine este preşedintele acestui Stat şi nici sub ce titulatură politică se subscriu aceia care formează Parlamentul. Pentru că:
a. Aceste personaje sigur nu vor şti niciodată cine sunt sau cum mă cheamă.
b. Nu mă interesează activitatea lor, nu cer socoteală pentru activitatea lor, nu mai vreau să ştiu ce fac cu taxele şi impozitele pe care le plătesc, accept regula jocului în care plătesc fără să primesc nimic.
c. Nu sunt dezamăgit, nu-i înjur, nu fac nici măcar mişto de ei, îmi sunt pur şi simplu indiferenţi.
Şi toate astea pentru că, de fiecare dată când îmi privesc momentul prezent de existenţă, NIMIC din el nu are absolut nicio legătură cu tot ceea ce înseamnă „Stat”, „sistem”, „politic” şi aşa mai departe. Duc o viaţă complet independentă de toate aceste structuri şi aş putea trăi în orice moment în orice altă conjunctură geografică pe care aş alege-o pentru mine. De când mă trezesc şi până adorm, atâta vreme cât nu decid eu însumi că vreau să aud despre ei, nu ne intersectăm sub nicio formă.
Nu solicit legi bune şi utile pentru că ştiu că nu are cine să le dea. Nu solicit străzi mai bune şi mai trainice pentru că ştiu că nu se vor descurca să le facă. Nu solicit taxe şi impozite calculate mai corect şi mai personalizat pentru că ştiu că singurul lucru important pentru Stat e să colecteze cât mai mult de la aceia care lucrează pentru ei şi pentru cei din jurul lor. Nu cer nimic.
Şi toate astea pentru că misiunea şi existenţa mea mă privesc numai şi numai pe mine, independent de orice decizie ar lua Statul, prin slujbaşii lui, în beneficiul propriilor instituţii. Pentru că până şi în caz de război, probabil cea mai teribilă calamitate prin care poate trece societatea, ştiu că Statul doar îmi va cere, nu-mi va oferi nimic, nu mă va proteja în niciun fel. Şi atunci singura mea decizie logică e să mă duc în altă parte, să iau distanţă de locul în care viaţa îmi este pusă în primejdie.
Mă trezesc, respir, mă mişc, creez, prestez, simt. Produc, iar în procesul ăsta sunt util şi altora, îmi câştig şi propria existenţă. Complet independent de Stat, căruia îi dau o parte din ceea ce eu generez fără măcar să cer ceva în schimb. Dacă eu pur şi simplu nu vreau nimic de la acest întreg sistem, de ce oare să-i dau mai mult decât ceea ce el mă constrânge să-i dau? Cred că e deja prea mult. Abia în cazul în care votul ar deveni obligatoriu prin lege, probabil că mă voi simţi constrâns să merg la urme pentru a oferi acelor străini un vot nul.
Eu am decis să trăiesc fără Preşedinte, fără Parlament, fără autorităţi locale, cu servicii minimale din parte aStatului şi cu interacţiuni minuscule cu el. Prefer să mă exprim altfel decât creîndu-mi speranţe sau aşteptări. Dezamăgirile sunt direct proporţionale cu dimensiunile aşteptărilor create. De-asta nu votez.
Cele mai voi